Flori, frumoase flori, nevinovate flori,
infloriti si vestejiti de-atitea ori,
Flori, gingase flori.
In voi infloresc dureri si fericiri,
Uitari si amintiri :
Garoafe, crini, viorele, trandafiri.
In voi creste credinta si glasul vost’ senin
Adoarme pe cel ce se zbate in chin,
Parfumul vostru : al vesniciei dulce vin.
In voi se duce solie de iubire,
Mireasa va trimite indepartatului mire,
Copiii voi ii faceti de lacrami sa se mire.
incununati si mortii cu dulcea voastra fata ;
O, cine v-a dat viata, o, cine v-a dat viata ? —
Voi, flacarile rosii, in noapte, -n vint, in ceata ?
Flori nevinovate si frumoase flori,
A voastra mila o cersesc de-atitea ori
Cind de la mine pleaca suferinta-n zori.
O, duceti-ma intr-o noapte pe drumul vost’ de taina,
O, dati sufletului meu curata voastra haina.
Sa cresc si eu la tarmul lacului vietii, ca alba floare
Ce strapunsa de-o raza de luna moare.
Si copilul meu sa ma regaseasca, sa ma sarute
si la sin sa ma stringa. .
Si fara sa stie de ce, sa-nceapa sa plinga
de Emil Isac
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet - Flori la Vetheuil
Data: 1881
Stilul: Impresionism
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc .