Marie Laurencin - Tinere cu chitara

Mi-aş face inima chitară

Ce sunete ar scoate ciupite corzi
Pe inima ce-i goală şi vibrează ?
Ţipete de şoimi ce prada îşi vânează,
Sau tânguit de pui, în mâna unor lorzi?

Iubirea-şi cântă mut şi totuşi m-asurzeşte
Şi tânguit şi ţipăt, în cuşca ce-i închisă
Căci nu-i fereastră la sala ei, deschisă,
Cerul să vibreze, când spune că iubeşte.

În sala-i de concert, sunt singur spectator
Şi diva cântă, acum şoptit, acuma parcă zbiară
Cu glasul ei de înger şi-n sunet de chitară
Cântec mut mă-nvaţă, prin gest de muritor.

Când mâna mea îţi dă fiori, pe trupul dezgolit,
În flăcări e chitara şi corzile se-ncing,
Cu buze tremurând, când buzele-ţi ating
În vuiet se preschimbă cântecul şoptit.

Un cântec de iubire răsună şi afară
Din pieptul meu ce pieptul ţi-l atinge
E un duet ce ochii vor a-l plânge,
Născut din glasul tău şi inima-mi chitară.

de Dance Ioan

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Marie Laurencin - Tinere cu chitara
Marie Laurencin (31 octombrie 1883, Paris - 8 iunie 1956, Paris) a fost o pictoriță și o sculptoriță franceză.
În 1907 ea are o expoziție pentru prima oară la "Salonul Independenților". Este același an în care Picasso îi făcea cunoștință cu Guillaume Apollinaire. Din această intâlnire ia naștere o legătură atât de pasionată pe cât de tumultoasă ce durează până în 1912. În 1914, ea se căsătorește cu baronul Otto von Wätjen, pe care îl întâlnise un an mai devreme. Cuplul se refugiază in Spania, după declarația de război, întâi la Madrid apoi la Barcelona. Se asociază cu artiștii Sonia și Robert Delaunay datorită unei întâlniri organizată de Francis Picabia, pentru care ea va compune poezii pentru revista Dada 291 în 1917. Se întoarce la Paris în 1920.
Stilul său este un aport propriu de culori fluide și suave, o simplificare încrezătoare a compoziției, o predilecție pentru anumite forme feminine, alungite și grațioase, ce îi vor permite să ocupe un loc privilegiat în inima Parisului monden al anilor 1920.
Menține legături profunde si benefice cu nenumărați scriitori, pe care îi ilustrează și în opere: Gide, Max Jacob, Saint-John Perse, Marcel Jouhandeau, Jean Paulhan, Lewis Carroll și mulți alții.
Devenită portretistă oficial în mijlocul mondenului feminin (Nicole Groult, Coco Chanel) în anii 1920, Marie Laurencin, se evidențiază de asemenea ca decoratoare a baletului "Les Biches" de Serge Diaghilev pe o muzică de Francis Poulenc (1924), apoi pentru Opera-Comique, Comédie Française, și pentru Ballets de Roland Petit in cadrul Teatrului Champs-Elysées.

Dana Nechita - Flori

Pentru trandafirul din scaunul împărătesc

Roz trandafir, frumseţea ta
nu m-a cruţat. Din drum m-abat
şi mă răsfir, când zmeu - când stea -
prin ziua şi prin soarta ta.
Roz trandafir, care te-nalţi
suprafiresc la albe curţi
din scaunul împărătesc,
pe lespede în faţa ta
şi gândul ar îngenunchea.
Sau poate că tu nici nu eşti?
Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.
O, dac-aş şti, aş căuta,
o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,
aş căuta să-mi înfloreşti
aievea-ntruchipându-te,
să nu-mi adii ca din poveşti
sau din închipuiri de rai.
Zmeu tulbure şi amăgit -
eu mi-aş stârni grădinile,
trimite-mi-aş albinele -
din ceara răsăritului
cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,
să te clădească trandafir
de la nămiezi la asfinţit.

de Lucian Blaga

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Dana Nechita -
Titlu tablou : Flori
Data:
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea:

Claude Monet - Sena la Vetheuil

Sărbătoare

Ar trebui ca fiecare zi
Să fie sărbătoare,

Trăim atât de puţin

Ar trebui să fim răsplătiţi.
Ar trebui ca fiecare zi din viaţa noastră să fie o sărbătoare
Un joc de artificii în suflet, o căţărare pe razele de lună veche
Nu cea atinsă de cosmonauţi,
O stea în ochi pe care nu se poate ateriza sau din care nu se pot culege probe,
O încântare faţă de degetele noastre care se mişcă şi ne mişcă,
Faţă de persoana noastră proprie înduioşătoare prin limitele sale
sau faţă de persoana iubită care ne atrage ca un magnet
Fiind cea mai ideală care a existat vreodată
Şi care ne răspunde la iubire şi cu care râdem şi culegem viaţa
în pat şi în ochi. Ar trebui să fie zi de sărbătoare. Ar trebui
să avem propriul nostru elicopter
trăim atât de puţin.
Ar trebui să ne decidem dis-de-dimineaţă dacă vom zbura
în acest sfârşit de săptămână la Bermuda
Sau la Cartierul Latin din Paris
Sau să ne oglindim la Lacul Oglinzii din Sierra Nevada
Printre pomii născuţi înainte de Isus, oricum viaţa lor nu e scurtă
De aceea au tot timpul să ne mai aştepte încă.
Sau poate luăm elicopterul pentru Katmandu
Grijulii să nu aterizăm în faţa unei vaci sfinte
Sau şi mai bine decât vaca sfântă să ajungem la insula sfântă din Japonia
Cu un templu în mijlocul pădurii la care înainte de a-i sui zecile de trepte
până la altar
Trebuie să suni la clopoţelul de la intrare
Ca Dumnezeul valabil acolo să ştie că vii şi să aibă timp
să se coboare la altar să te primească.
Ce sfârşit de săptămână interesant am putea avea şi ni se cuvine.
Cum stă scris pe o piatră funerară: “Toată viaţa e un vis”
Dar mie personal nu îmi plac visele. Numai de sărbători îţi aduci aminte.
Trebuie să avem prieteni care ştiu să iubească şi să râdă
înnodaţi în inima noastră ca o batistă care ne aminteşte
Ceva important de alcătuit.
Ar trebui să mai descoperim altă Americă, o altă teorie a relativităţii şi mai
relativă decât aceea, să fim buni,
să nu ne pese de aplauze decât de acelea pe care le primim de la oglindă.
Avem atât de puţine momente de viaţă, fiecare ar trebui să fie o sărbătoare
dacă nu ar exista totuşi o mică problemă:
Oare poate un orgasm prelungit permanent să mai fie orgasm?

Oare dacă totul ar fi o sărbătoare
Ar mai exista cu adevărat sărbători?
Ce dileme mai am în această dimineaţă
înainte de a lua autobuzul spre lucru!


de Riri Sylvia Manor

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Claude Monet - Sena la Vetheuil
Data: 1881
Stilul: Impresionism

Marie Laurencin - Dansatoare

Dans!

Ramasesem singur in pravalia de portelan
Elefantul plecase, dupa o scurta vizita
plina de curiozitate.
Ramasesem singur
si ma uitam in jur:
era un dezastru frumos, cioburi,
gramezi stralucitoare, de toate culorile

Dintre ele, ma chema deodata, cu putere,
un picior de dansatoare, arcuit pe gitul
unei sticle.
Nu mai era nimeni acolo.
Un singur pahar ramasese intreg,
un pahar cu picior lung, frumos,
tot ca un picior de dansatoare
L-am luat si l-am privit in zare.
Parea dornic
sa fie plin — piciorul subtire
tremura usor, intr-o incordare de poanta.

Vitrinele sparte aruncau lumini speriate, nelamurite rumori si cioburile in gramezi chicoteau in aplauze mici, ascutite (—
Ei, da, imi spuneam, fireste, nu se sparg decit lucrurile care se pot sparge!).
Dar gitul sticlei era frint, si picioarele dansau nepereche
Dans, dans!
Paharul gol tiuia a pustiu si-l simteam dornic sa fie plin, in chip arzator, si trebuia umplut, fara indoiala, cu o bautura noua, nemaipomenita, amara si virulenta, si aceasta nu putea fi decit singele meu
Dans, dans!

Ei, da, imi spuneam, voi ridica
paharul plin, rosu,
in cinstea cioburilor,
pentru a invia din mijlocul lor
o dansatoare intreaga, nepieritoare,
ca o victorie a fragilitatii!
Dans, dans!

de Nicolae Labis

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Marie Laurencin - Dansatoare
Marie Laurencin (31 octombrie 1883, Paris - 8 iunie 1956, Paris) a fost o pictoriță și o sculptoriță franceză.
În 1907 ea are o expoziție pentru prima oară la "Salonul Independenților". Este același an în care Picasso îi făcea cunoștință cu Guillaume Apollinaire. Din această intâlnire ia naștere o legătură atât de pasionată pe cât de tumultoasă ce durează până în 1912. În 1914, ea se căsătorește cu baronul Otto von Wätjen, pe care îl întâlnise un an mai devreme. Cuplul se refugiază in Spania, după declarația de război, întâi la Madrid apoi la Barcelona. Se asociază cu artiștii Sonia și Robert Delaunay datorită unei întâlniri organizată de Francis Picabia, pentru care ea va compune poezii pentru revista Dada 291 în 1917. Se întoarce la Paris în 1920.
Stilul său este un aport propriu de culori fluide și suave, o simplificare încrezătoare a compoziției, o predilecție pentru anumite forme feminine, alungite și grațioase, ce îi vor permite să ocupe un loc privilegiat în inima Parisului monden al anilor 1920.
Menține legături profunde si benefice cu nenumărați scriitori, pe care îi ilustrează și în opere: Gide, Max Jacob, Saint-John Perse, Marcel Jouhandeau, Jean Paulhan, Lewis Carroll și mulți alții.
Devenită portretistă oficial în mijlocul mondenului feminin (Nicole Groult, Coco Chanel) în anii 1920, Marie Laurencin, se evidențiază de asemenea ca decoratoare a baletului "Les Biches" de Serge Diaghilev pe o muzică de Francis Poulenc (1924), apoi pentru Opera-Comique, Comédie Française, și pentru Ballets de Roland Petit in cadrul Teatrului Champs-Elysées.

Dana Nechita - Loc de relaxare la Gheraesti -Bacau

Amintire

Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridică din brazi.
Ochi atotinţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.

de Lucian Blaga

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Dana Nechita -
Titlu tablou : Loc de relaxare la Gheraesti -Bacau
Data:
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea: 35 x 45 cm