Vorbesc cu vantul
Vorbesc cu vantul
A spus omul sincer la cel intarziat
Unde ai fost
Am fost aici si am fost acolo
Si am fost intre
Vorbesc cu vantul
Toate cuvintele mele sunt purtate de val
Vorbesc cu vantul
Vantul nu aude
Vantul nu poate auzi
Sunt pe dinafara privind inauntrul
Ce vad
Multa confuzie
Deziluzie
Imprejurul meu
Nu ma poseda
Nu ma impresiona
Doar mi-ai intristat mintea
Nu ma pot instrui sau conduce
Doar folosesc timpul
Vorbesc cu vantul
Toate cuvintele mele sunt purtate de val
Vorbesc cu vantul
Vantul nu aude
Vantul nu poate auzi
Artist: King Crimson
Cântec: I Talk to the Wind
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Edouard Manet
Titlul: Barcă de pescuit venită în fața vântului (The Kearsarge in Boulogne)
Titlul original:
Data : 1864; Franța
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pînză
Dimensiunea: 99.7 x 81.3 cm
Unde se gaseste: Colecție privată
Date despre pictor:
Édouard Manet (* 23 ianuarie 1832, Paris – 30 aprilie 1883, Paris) a
fost un pictor francez, precursor al impresionismului.Plecând de la
izvorul tradiţiilor marilor maeştri, Manet a fost în măsură să lege
sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i
s-a spus „pictor al zilelor noastre” (Charles Beaudelaire).
Creaţiile sale au stârnit scandal şi indignare, cu toate că Manet n-a
dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura
şi s-o reînoiască.
Manet a fost ultimul pictor clasic şi totodată
primul pictor modern. Tablourile lui uimesc şi astăzi şi ne trezesc
interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii
universale.
Édouard Manet s-a născut la 23 ianuarie 1832 în
Paris. Tatăl său, Auguste Manet, fost diplomat, era funcționar
ministerial de rang înalt, iar mama, Eugenie Fournier, provenea, de
asemenea, dintr-o familie selectă. Manet își începe studiile în 1842 la
gimnaziul Rollin. Tatăl său îl consacră carierei juridice, însă unchiul
său, Edmond Fournier, îi descoperă talentul artistic și îl sfătuiește să
urmeze cursuri speciale de desen în cadrul gimnaziului. În 1848 își
încheie studiile, se gândește să se dedice picturii, dar își descoperă
și altă vocație: vrea să devină marinar. Nu este însă admis în „Școala
Superioară de Marină”, de aceea, în decembrie 1848, se îmbarcă la bordul
vasului „Havre et Guadeloupe”, pe post de cârmaci.Pe vasul care se
îndrepta spre Rio de Janeiro desenează mult, pe membrii echipajului și
peisaje marine.
În iunie 1849, după revenirea la Paris, tatăl său
îi recunoaște talentul și îl sfătuiește să se înscrie la „École des
Beaux-Arts”. Manet însă, în locul metodelor rigide de învățământ ale
Academiei, alege școala lui Thomas Couture. În ciuda metodelor liberale
de predare ale școlii, Manet are deja ideile sale despre artă, se
împotrivește tiparelor obișnuite acceptate până la el, solicită
modelelor sale să se îmbrace, le așază în poziții naturale în locul
ținutei alese și aranjate. Își desăvârșește tehnica picturală, copiind
lucrările maeștrilor în muzeul Louvre. Un interes deosebit îi trezește
Tiziano, Rubens, precum și Velázquez. Din pictura franceză, doi artiști
sunt considerați înaintașii direcți ai picturii sale: Eugène Delacroix
și Gustave Courbet. În 1856, părăsește școala lui Couture. Călătorește
mult, vizitează de mai multe ori muzeele olandeze, unde admiră în
special picturile lui Franz Hals. În Italia, descoperă Veneția și
Florența. Copiază tabloul lui Tiziano „Venus din Urbino”. Acum se naște
în el vestita temă a Olympiei, care va fi pictată zece ani mai târziu.
Se întoarce în Franța, trecând prin Germania și Europa Centrală,
vizitând muzeele din Praga, Viena, Dresda și München.
În 1859, se
prezintă pentru prima dată la „Salonul Oficial” – expoziție organizată
anual la Paris, unde tablourile sunt selecționate de un juriu select –
cu tabloul „Băutorul de absint”, o lucrare departe de tradițiile epocii
ca temă și tehnică picturală. Cu excepția lui Delacroix, care făcea
parte din juriu, trezește sentimente ostile și este refuzat. Doi ani mai
târziu, în 1861, tabloul său „Cântărețul spaniol” este selecționat.
Vestit pentru eleganța sa, Manet frecventează concerte la modă,
cafenele, parcuri. În aceste locuri își găsește inspirația pentru
tablourile sale înfățișând viața pariziană. Unei astfel de seri i se
datorează tabloul pictat în 1862, „Concert în parcul Tuilleries”, în
care putem recunoaște prietenii pictorului, printre care și pe
Beaudelaire. Tema aleasă de Manet a fost surprinzătoare pentru acele
timpuri, asemenea tablouri plein-air nu erau considerate artă adevărată,
erau utilizate pentru ilustrarea revistelor și reportajelor. Criticii
nu-și ascund dezaprobarea: „Pictura lui Manet supără ochiul, exact în
același mod în care muzica falsă supără urechea”, scria unul din
aceștia. În 1863, trimite trei tablouri pentru Salon, unul dintre ele
fiind „Dejunul pe iarbă”, sunt și acestea respinse. Le expune atunci în
„Salonul independenților”, stârnind indignarea criticilor, care îl acuză
de prost gust. Manet a acordat la alcătuirea operei „Dejunul pe iarbă” o
mare importanță principiilor sale estetice. În primul rând, redă lumina
de zi naturală. înfățișează nudul feminin într-o ambianță obișnuită, în
contrast cu obiceiul epocii sale, care admitea reprezentarea nudului
numai la evocarea temelor din mitologie. Publicul n-a înțeles esența
operei, au găsit-o nerușinată și provocatoare. În 1865, se prezintă din
nou la Salon, de data aceasta cu „Olympia”. Și acest tablou primește o
critică aspră și produce un scandal enorm, comentariile răutăcioase îl
intitulează „femeie de harem cu burta galbenă”. În această operă Manet
dorește să-și arate mai expresiv stilul personal. Pictează o femeie
concretă, din care vrea să creeze o Venus modernă, senzuală. Talentul
pictorului este provocator, se oferă cu o forță care impune respect, de
aceea nu este surprinzător că a șocat publicul. Totuși, asupra câtorva
pictori tineri tabloul a avut un efect deosebit de mare, Cézanne își
exprimă fără rezerve încântarea.
De acum încolo, Manet, care a
fost atât de frecvent refuzat de Salon, se apropie de o altă grupare de
pictori, care vor fi mai târziu impresioniștii. Claude Monet, Edgar
Degas și Auguste Renoir admiră sincer talentul creatorului Olympiei. În
1867, pentru a ocoli respingerea care era de așteptat din partea
juriului „Expoziției Mondiale din Paris”, Manet închiriază un pavilion,
unde prezintă cincizeci de tablouri. Deși admirator al noilor creații,
Manet n-a participat niciodată la expozițiile impresioniștilor. A
preferat să se lupte cu juriul Salonului, și în anii următori se impune
și este din ce în ce mai des admis la vernisajele Salonului Oficial, dar
își organizează expoziții și în atelierul propriu.
La 30 aprilie
1883 se stinge din viață la Paris. După moarte sa, s-au făcut toate
demersurile pentru ca Olympia să fie expusă în muzeul Louvre. Manet a
învins, deoarece a intrat printre vechii maeștri și a rămas tot atât de
actual ca și aceștia, ale căror tradiții le-a urmat, înscriindu-și
pentru totdeauna numele în istoria artei.
