miercuri, 30 august 2017

António de Carvalho da Silva Porto - A Apanha do sargaço


valuri

soarele trage cu ochiul
doar peste orizont
în oceanul albastru.

ca un val ce sărută malul pentru puțin timp
și apoi lăsând să se întoarcă în ocean,
el a intrat în viața ei și a atins sufletul ei.
acum, ea stă pe mal așteptându-l.

un ocean de vise
valurile sale se zbat în inima ei.

(cav)

 



-------------------- ---------------------------------------------------------------
Pictor: António de Carvalho da Silva Porto
Titlul: A Apanha do sargaço
Titlul original: A Apanha do sargaço
Data:1884
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte:

Leonor Fini - Autoportret cu scorpion - aniversare


ANIVERSAREA PICTORIŢEI LEONOR FINI

* * *

regele scorpion
citind viitorul din palma reginei
adoarme cu gândul
la zilele senine

dansa singur cu acul
pe orice melodie dorea

(cav)

 


---------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Leonor Fini
Titlul:Autoportret cu scorpion
Titlul original:
Data: 1938
Stilul:Realism magic
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Leonor Fini (1907-1996) a fost un pictor, designer, ilustrator și autor surrealist argentinian , cunoscut pentru reprezentările sale de femei puternice.

Isaac Ilyich Levitan - La casa de vară în amurg - anivrtsare


ANIVERSAREA PICTORULUI ISAAC LEVITAN

* * *

toată grădina doarme
visează-n vânt
tăcerea arde
pe unde au trecut buzele tale
şi mâinile mele alunecă inocente
mai iute ca gândul
după sânii tăi
care îşi urmează
propriul lor ritm

(cav)



---------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Isaac Ilyich Levitan
Titlul:La casa de vară în amurg
Titlul original:На даче в сумерки
Data: c.1895
Stilul:Realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 61 x 49 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Isaac Ilyich Levitan (in rusa: Исаа́к Ильи́ч Левита́н; 30 august 1860 – 4 august [O.S.22 iulie] 1900) a fost un pictor clasic peisagist rus-lituanian.
Isaac Levitan s-a nascut in oraselul Wirballen, regiunea Kowno, actualmente Lituania, intro familie saraca, insa educata de evrei. Tatal lui, Elyashiv Levitan era fiul unui rabin si era un autodidact.A predat germana si franceza in Kowno, mai tarziu a lucrat ca translator pentru o companie franceza care lucra la constructia unui pod de cale ferata. La inceputul anilor 1870, familia Levitan s-au mutat in Moscova.

In septembrie 1873, Isaac Levitan a intrat la Scoala de Pictura, Sculptura si Arhitectura din Moscova unde fratele lui mai mare, Avel studiase deja doi ani. Dupa un an in clasa de reproduceri dupa picturi, Isaac s-a transferat intro clasa de pictura naturalistica, iar curand dupa aceea s-a mutat intro clasa de peisagistica. Profesorii lui Levitan au fost renumitii Alexei Savrasov, Vasily Perov si Vasily Polenov.

In 1875, mama lui a murit, iar tatal lui s-a imbolnavit foarte grav si nu a mai fost in stare sa aiba grija de cei patru copii ai sai; a murit in 1877. Familia a ajuns intro stare de saracie extrema. Datorita talentului si realizarilor sale, precum si originii evreiesti, Levitan a primit o bursa si a continuat studiile.
In 1877, lucrarile lui Isaac Levitan au fost expuse publicului pentru prima data si a primit numeroase critici favorabile din partea presei. Dupa incercarea de asasinat a lui Alexander Soloviev asupra tarului Alexander II, din mai 1879, familiile de evrei au fost obligate sa se mute din marile orase ale Imperiului Rus, iar familia s-a mutat in suburbia Saltykovka, insa la presiunile iubitorilor de arta, lui Levitan i s-a permis sa se intoarca in oras. In 1880 , pictura lui „Осенний день. Сокольники” (Autumn day. Sokolniki) a fost cumparata de filantropistul si colectionarul de arta Pavel Mikhailovich Tretyakov.

In primavara lui 1884 Levitan a participat la expozitia mobila de arta a grupului cunoscut sub numele de Peredvizhniki, iar in 1891 a devenit membri al grupului.In timpul studiilor sale la scoala din Moscova, Levitan s-a imprietenit cu Konstantin Korovin, Mikhail Nesterov, arhitectul Fyodor Shekhtel, precum si cu pictorul Nikolay Chekhov, al carui renumit frate, Anton Chekhov a devenit cel mai apropiat prieten al lui Levitan.

Opera lui Levitan reprezinta farmecul liric al peisajelor rusesti. Levitan nu a pictat peisaje citadine; cu exceptia lucrarii „View of Simonov Monastery”, iar Moscova apare doar in pictura „Illumination of the Kremlin”.

In 1897, deja renumit in intreaga lume, el a fost ales la Academia Imperiala de Arte, iar in 1898 a fost numit seful Studioului de Peisagistica.

Levitan si-a petrecut ultimul an din viata la casa lui Chekhov din Crimea. In ciuda efectelor bolii sale in faza terminala, ultimele lui luicrari sunt pline de lumina. Ele reflecta linistea si eterna frumusete a naturii rusesti.

A fost inmormantat la cimitirul evreiesc din Dorogomilovo. In aprilie 1941 ramasitele pamantesti ale lui Levitan au fost mutate la cimitirul Novodevichy, aproape de cavoul lui Chekhov. Levitan nu a avut familie si nici copii.

marți, 29 august 2017

Léon Cognie - Masacrul inocenților - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI LEON COGNIE

Alt răspuns

Au ce voiţi, păduchi ai lui Hristos?
Nimic nu se-ntîmplă în lume iar omul
continuă să-adune ploaia-n aripile-i
de corb şi strigă iubire şi dezbinare.
Cu voi nu i se-mpuţinează sîngele
veciei. Doar oaia
răsucitu-s-a la-ntoarcerea-i cu capul
chel şi găvanele goale.
Nu s-a-ntîmplat nimic. Şi muşchi e-acum
hronicul de pe zidul oraşului
dintr-un arhipelag îndepărat.

de Salvatore Quasimodo


---------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Léon Cognie
Titlul: Masacrul inocenților
Titlul original:
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Léon Cogniet (29 august 1794 – 20 noiembrie 1880) a fost un pictor francez de scene istorice si portrete. Cogniet s-a nascut in Paris. In 1812 a intrat la École des Beaux-Arts in Paris, unde a studiat sub indrumarea lui Pierre-Narcisse Guérin, Delacroix si Géricault. In 1817 a castigat Prix de Rome si a locuit la Villa Medici din 1817 pana in 1822. Prima lui pictura notabila a fost „Marius among the Ruins of Carthage” (1824). A decorat cateva tavane la Luvru si la Halle de Godiaque din Hôtel de Ville, Paris, precum si o capela din biserica Madeleine. La inceput a pictat in stilul clasic, mai tarziu a adoptat metodele romanticilor.

A murit la Paris in 1880.

Jean Auguste Dominique Ingres - Sursa (Izvorul) - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI JEAN AUGUSTE DOMINIQUE INGRES


Cântecul obârşiei

La obârşie, la izvor
nici o apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
nici un drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncia? Fi-voi nor?

de Lucian Blaga
---------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Jean Auguste Dominique Ingres
Titlul: Sursa (Izvorul)
Titlul original: The Source (Ingres)
Data: 1856
Stilul: Neoclasicism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 80 x 163 cm
Unde se gaseste: Louvre, Paris, France, Musée d'Orsay, Paris, Franța

Descriere

Personajul reprezentat este asemănator cu cel din tabloul Venus cu diademă, pictat cu câțiva ani mai devreme. Ingres revine la această Venus și o transformă într-o alegorie plină de prospețime și farmec. Stând în apă, cu piciorul stâng ușor îndoit, tânara fată ține pe umăr un ulcior. Poza și modalitatea în care Ingres o reprezintă pe femeie ne duc cu gândul la o statuie grecească.

Trupul ei cu carnație albă se reliefează pe un fond unitar, amintindu-ne de frumusețea odaliscelor pictate mai devreme. Contrastul dintre liniile senzuale ale trupului i inocența care i se citește pe chip face ca scena prezentată să fie în același timp simplă și manieristă.

Pânza Izvorul repurtează un succes imediat, multe persoane fiind dornice să achiziționeze tabloul. Pictorul își vinde lucrarea cu un preț extraordinar de mare. Scriitorul Théophile Gautier este fascinat de acest tablou datorită frumuseții lui nevinovate iar poetul Théodore de Banville, inspirat de pânza Izvorul scrie "Naiadele argentiniene", un poem publicat în anul 1861. Izvorul intră în colecția muzeului Louvre în anul 1878 și, chiar în același an, tânărul Seurat execută copia acestuia.


Date despre pictor:
Jean Auguste Dominique Ingres (pronunțat /ɛ̃gʀ/) (n. 29 august 1780, Montauban, Franța – d. 14 ianuarie 1867, Paris, Franța) a fost un pictor francez neoclasic. Deși Ingres se încadra el însuși în tradiția pictorilor istorici, precum Nicolas Poussin și Jacques-Louis David, spre sfârșitul vieții sale, recunoașterea sa generală a venit din aprecierea remarcabilele sale portrete, atât desenate cât și pictate.