Tânăr sunt şi de viaţă sunt plin,
Mistuit de privelişti şi dor.
Înverzesc şi spre tine-mi înclin
Ramul meu de arţar, foşnitor.
Când de vânt mă-nfior legănat,
Rugăciuni îţi şoptesc, ca să vii.
Pe obrazu-mi spre cer înălţat
Lacrimi mici şiroiesc bucurii.
Te aştept sub umbrarul meu des,
Iar tu vii şi tristeţii mă smulgi
Şi cu verde podoabă-ţi veghez
Gândul bun şi visările dulci.
Îţi şoptesc visul meu de arţar
Şi îţi cânt din lăute de foi
Până când stele-n boltă răsar...
Numai tu. Numai eu. Numai noi.
de Aleksandr Blok (13 iulie 1902)
traducere de Victor Tulbure
-------------------------------------------------------------------------------------- -
Alexandr Blok (Александр Александрович Блок, 16 noiembrie 1880 - 7 august 1921) a fost probabil cel mai talentat poet liric pe care l-a produs Rusia după Alexandr Puşkin.
Mulţi critici consideră că Blok este cel mai important poet după Puşkin. Blok a început să scrie poezii la vârsta de 17 ani. În perioada de început a carierei lui literare, Blok a fost foarte influenţat de filosoful din secolul al XIX-lea Vladimir Soloviev şi de viziunea acestuia asupra eternului feminin şi înţelepciunii divine.
Ca estet, Blok nu s-a simţit în largul lui când nu s-a putut adresa publicului său favorit, elita. Pe lângă poezii şi piese de teatru, Blok a mai scris şi eseuri, şi recenzii dramatice. Majoritatea eseurilor sale au fost compuse într-un stil foarte liric, impresionist, cu raţionamente emotive. Blok a murit la Petrograd la data de 7 august 1921, în urma unui atac de cord provocat de malnutriţie.
-------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Julian Alden Weir
Titlul: Peisaj cu o figura sezand
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Unde se găseşte: Colecţie privată
Julian Alden Weir(30 august 1852 – 8 decembrie 1919) a fost un pictor impresionist american, membru al Cos Cob Art Colony de langa Greenwich, Connecticut. Weir si unul dintre artistii grupului The Ten.
Jean-Léon Gérôme si s-a imprietenit cu Jules Bastien-Lepage. De asemenea, Weir a intalnit impresionismul pentru prima oara si a reactionat puternic: "Niciodata in viata mea nu am vazut ceva mai oribil...Nu se observa forma desenului, insa se da impresia a ceea ce se numeste natura. E mai rau decat in camera ororilor."
Stilul lui a variat de la impresionismul traditional, vibrant pana la un tonalism calm, umbrit. De asemenea a desenat, schitat bine. In 1912 Weir a fost ales primul presedinte al Association of American Painters and Sculptors, apoi a devenit presedinte la National Academy of Design. A murit in 1919.