vineri, 12 ianuarie 2018

John Singer Sargent - Rochia roz

Umbră

O să sclipesc o clipă
și-ți voi spune povestea unei umbre
care pică la apus
din senin pe pământ
și face stânga pe cărarea ce ajunge aici
împleticită cu siguranțele arse
schiloadă târâită peste lucruri de parcă și-ar fi rupt aripile
nu încă permanentă
nici mai mult decât un fior de la ceva
cu parașuta de carne a unei deschideri umane deasupra
dar ușor alungită pe măsură ce coboară prin inelele
unei ore spre următoarea
zboară cu ciorile în sus ciopârțește norii
până când în fine uite-o la picioarele noastre
propriul meu pronume impersonal
necăjit sub mine ca un cadavru
a leșinat
pica de multă vreme
uite când merg
e ca o foarfecă pe care-o aruncă soarele la mine
așa încât de parcă pielea nu mi-ar fi prea bine încheiată
mi-e frig frig
când încerc să mă strecor afară din propria mea umbra
dar oră după oră și mai multă umbră se scurge
de stau
că mișc un braț
aud șuieratul florilor cum își închid pleoapele
și copacii
de parcă s-ar bate un covor
își scutură păsările și le vin înapoi
parcă-aș fi deranjat ceva
ce cădea în linie dreaptă din ochiul lui Dumnezeu
și dacă nu fac nimic
pământul cedează
limpezimea aproape mentolată a ierbii începe să pălească
moliile albe de sub frunze
sunt uluite

de Alice Oswald

 


-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: John Singer Sargent
Titlul: Rochia roz
Titlul original: The Pink Dress
Data: 1912
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 66.04 x 53.97 cm
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:

John Singer Sargent (12 ianuarie1856 – 14 aprilie 1925) a fost un pictor american si un portretist influent al acelor vremuri.In toata perioada carierei sale a creat peste 900 picturi in ulei si mai mult de 2000 acuarele, precum si nenumarate schite si desene in carbune.
Cand avea treisprezece ani, mama lui scria ca John “face schite dragute si are un ochi ager si corect. Daca ne-am permite sa-i platim lectii de desen, curand va ajunge un mic artist.” Atunci a luat cateva lectii de la pictorul peisagist german, Carl Welsch.Desi educatia lui era departe de a fi completa, Sargent a fost crescut pentru a deveni un tanar cult si cosmopolit, perfectionat in arta, muzica si literatura.Vorbea fluent in franceza, italiana si germana.La 17 ani Sargent era descris ca “hotarat, curios, determinat si puternic” (dupa mama lui) destul de timid, generos si modest (dupa tatal lui). Era bine-familiarizat cu multi dintre marii maestri, dupa cum nota in 1874, “Am invatat in Venetia sa-l admir foarte mult pe Tintoretto si sa-l consider al doilea doar dupa Michelangelo si Titian.”

Michelangelo - Crearea lui Adam

Dumnezeu vorbește fiecăruia numai înainte de a-l face,

atunci se duce cu el tăcând afară din noapte.
Dar cuvintele, înainte ca fiecare să înceapă,
aceste noroase cuvinte sunt:





Trimis afară de simțurile tale,
du-te până la marginea dorului tău;
dă-Mi vestmânt.



În dosul lucrurilor să crești ca un foc,
ca umbrele lor, întinse,
să Mă acopere mereu întreg.



Lasă să ți se întâmple orice: frumusețe și spaimă.
Trebuie numai să mergi: nici un sentiment nu este cel mai depărtat.



Nu te lăsa despărțit de Mine.
Aproape este țara
pe care ei o numesc viața.



Ai s-o recunoști
după gravitatea ei.
Dă-Mi mâna.

de Rainer Maria Rilke

 


-------------------------------------------------------------------------------------
Fără nici o altă introducere: citiți acest poem al lui Rainer Maria Rilke și veți înțelege de ce este considerat unul dintre cele mai puternice mesaje transmise umanității de către un poet care (fără să fie nevoie să-i crezi pe cuvânt pe biografi și contemporani) „avea fir direct cu Dumnezeu”…
-------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Michelangelo
Titlul: Crearea lui Adam
Titlul original:
Data: 1510
Stilul: renascentism
Mod de realizare: fresca
Dimensiunea: 570 x 280 cm
Unde se gaseste: Sistine Chapel, Vatican

Date despre pictor:

Michelangelo Buonarroti (n. 6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d. 18 februarie 1564, Roma) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renaşterii Italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură. A scris şi poezii, în special în genul sonetului şi madrigalului

joi, 11 ianuarie 2018

Georgios Jakobides - Concertul copiilor

AZI INTERMEZZO CROMATIC CU GEORGIOS JAKOBIDES

Nimic nu se pierde

Adânc în subconştient, ni se spune,
Se află toate amintirile noastre, toate notele
Cântecelor pe care le-am auzit vreodată,
Toate frazele spuse de cei pe care i-am iubit,
Regretele şi pierderile cu care am trecut prin lume
Şi cu care, cu trecerea timpului, ne-am împăcat, glumele
Spuse-n familie, fiecare suvenir sentimental primit,
Fiecare lucru văzut, fiecare experienţă, cuvânt anume
Care ne-a fost adresat în copilărie, înainte chiar
Ca noi să fi ştiut sau să fi înţeles deplin
Rosturile şi mersul lumii în care trăim.
Totul se află acolo, minciuni legendare,
Lacrimi, sunete, zile aniversare, imagini
Fulgurante din ani uitaţi, îngălbenite pagini;
Toate cer să fie rechemate, doresc să reapară
Pe lume, înainte ca această lume să dispară;
Aşteaptă poate un mic semn, o intimă chemare,
O vorbă, un refren, un miros, o prezenţă,
Un ecou dintr-un trecut când, cu inocenţă,
Priveam prezentul plini de încântare cu toţii,
Convinşi că viitorul va fi o lungă sărbătoare,
Şi că noi nu vom cunoaşte singurătatea nopţii.

de Noel Coward

 




-------------------------------------------------------------------------------
Nostalgia zilei: - toate fleacurile astea care m-au bucurat în copilărie mă bucură şi azi

-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Georgios Jakobides
Titlul: Concertul copiilor
Titlul original: Παιδική συναυλία
Data: 1900
Stilul: realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Georgios Jakobides (nascut la 11 ianuarie 1853 in Lesbos, decedat la 13 decembrie 1932 in Atena), pictor grec, unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării artistice grecești școlarizati in München. Jakobides a fondat și a fost primul curator al Galeriei Naționale a Greciei din Atena.
A inceput scoala în Smyrna, Imperiul Otoman. In perioada 1870-1876 Jakobides a studiat sculptura si pictura la Scoala de Arte Frumoase din Atena, iar în 1877 a mers la Academia de Arte Frumoase din München pe o bursa speciala, continuandu-si studiile in pictura la clasa lui Karl Theodor von Piloty.
În Munchen a trăit timp de 17 ani, lucrand în atelierul său. A pictat scene mitologice, imagini de gen și portrete. Opera sa este influențată de realismul academic german iar cele mai cunoscute picturi infatisau portrete de copii. În capitala Bavariei a fost privit ca un artist german de succes intrucat reusea sa-si vanda tablourile la preturi destul de ridicate. Guvernul grec, in 1900, l-a invitat să se întoarcă la Atena pentru a organiza Galeria Națională din Atena, iar în 1904 a fost numit director al Școlii de Arte Frumoase din Atena, unde a predat timp de 25 de ani. În aceasta perioada, pe lângă temele sale, a pictat portrete formale ale grecilor eminenți ( de exemplu: Regina Sophia). Jakobides s-a opus tuturor tendințelor artistice noi, inclusiv impresionismului și expresionismului, dar a sprijinit tinerii artiști in a-și urma propriile tendințe artistice individuale.
Georgios Jakobides a oferit premii la cinci expozitii internationale, printre care cea de la Berlin din 1891 si cea de la Paris din 1900.
Lucrarile sale sunt expuse la Galeria Națională din Atena, in colecții particulare dar și în muzee și galerii de artă din întreaga lume, inclusiv in galeriile de artă din Germania și la Institutul de Artă din Chicago.

Hubertine Heijermans - Casa in munti

* * *

în casa singuratică din vârful muntelui
o capcană seducătoare
o muzică minunată
doi martori mărul si bradul

învăluită într-o taină
adorm la umbra somnului tău.

(cav)



-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Hubertine Heijermans
Titlul: Casa in munti
Titlul original:
Data:2003; Glutières, Elveţia
Stilul: Realism contemporan
Mod de realizare: Acuarela pe hartie
Dimensiunea: 54 x 38 cm
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:
Hubertine Heijermans este un pictor figurativ, care trăieşte în Canton de Vaud, Elveția , din 1958
Hubertine Heijermans sa născut în Amsterdam la 8 ianuarie 1936. A învăţat la Barlaeus Gymnasium , a luat lecții de pictură între anii 1954-1957 cu Jos Rovers , și apoi a studiat timp de 2 ani la Rijksakademie în Amsterdam , cu profesorul Gé Röling (1904-1981).

Parmigianino - The Martyrdom of Four Saints

AZI INTERMEZZO CROMATIC CU PARMIGIANINO

Caelica 83

Tu, cel ce umbli să afli ce-i viaţa în moarte,
Vei dibăci că-n aer sunt răsuflările toate.
Nume noi neştiute, nume vechi dispărute.
Trupuri multe, timpul le şfârşeşte
Căci sufletele deloc nu le găseşti.
Tu, cel citeşti aici, fă-ţi timp atât cât mai eşti
Şi ti, spre veşnicie, porneşte să păşeşti.

de Baron Brooke Fulke Greville

 


-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Parmigianino
Titlul: The Martyrdom of Four Saints
Titlul original: The Martyrdom of Four Saints
Data: 1523 - 1529
Stilul: manierism
Mod de realizare:
Dimensiunea: 184.5 cm (62.6" x 72.64")
Unde se gaseste: Galleria Nazionale (Parma, Italy)

Date despre pictor:

Parmigianino (11 ianuarie 1503 – 24 august 1540), nascut Girolamo Francesco Maria Mazzola in Parma, Italia, a fost cel mai influent pictor manierist italian. Tatal si unchii lui l-au invatat tehnicile picturii, iar la varsta de 16 ani, deja pictase complet un altar la biserica locala. Incepand cu anul 1520, artistul renascentist Correggio a devenit sursa sa principala de inspiratie.Specialistii cred ca tanarul artist l-ar fi asistat pe Correggio la pictarea frescelor unei biserici din Parma, unde Parmigianino ar fi finalizat un portret al papei Clement VII. Tanarul artist a incercat acolo pentru prima oara, arta lui Raphael si Michelangelo, iar stilul lui a devenit mai grandios, elegant si nobil. In urma asediului Romei din 1527, Parmigianino a fugit in Bologna si s-a reintors la Parma, unde a primit o comanda pentru a picta frescele dintr-o biserica. In acea perioada At this time, conform unor insemnari, Parmigianino a devenit adept al alchimiei, transformandu-se intr-un lunatic si lucrand foarte putin la frescele pentru biserica.A ajuns la inchisoare dupa o perioad, insa a scapat. Specialistii in arta presupun ca Parmigianino a fost primul artistitalian care a facut schite, iar lucrarile lui au influentat arta gravurii.