Nimic nu se pierde
Adânc în subconştient, ni se spune,
Se află toate amintirile noastre, toate notele
Cântecelor pe care le-am auzit vreodată,
Toate frazele spuse de cei pe care i-am iubit,
Regretele şi pierderile cu care am trecut prin lume
Şi cu care, cu trecerea timpului, ne-am împăcat, glumele
Spuse-n familie, fiecare suvenir sentimental primit,
Fiecare lucru văzut, fiecare experienţă, cuvânt anume
Care ne-a fost adresat în copilărie, înainte chiar
Ca noi să fi ştiut sau să fi înţeles deplin
Rosturile şi mersul lumii în care trăim.
Totul se află acolo, minciuni legendare,
Lacrimi, sunete, zile aniversare, imagini
Fulgurante din ani uitaţi, îngălbenite pagini;
Toate cer să fie rechemate, doresc să reapară
Pe lume, înainte ca această lume să dispară;
Aşteaptă poate un mic semn, o intimă chemare,
O vorbă, un refren, un miros, o prezenţă,
Un ecou dintr-un trecut când, cu inocenţă,
Priveam prezentul plini de încântare cu toţii,
Convinşi că viitorul va fi o lungă sărbătoare,
Şi că noi nu vom cunoaşte singurătatea nopţii.
de Noel Coward
--------------------------
Nostalgia zilei: - toate fleacurile astea care m-au bucurat în copilărie mă bucură şi azi
--------------------------
Pictor: Georgios Jakobides
Titlul: Concertul copiilor
Titlul original: Παιδική συναυλία
Data: 1900
Stilul: realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Georgios Jakobides (nascut la 11 ianuarie 1853 in Lesbos, decedat la 13 decembrie 1932 in Atena), pictor grec, unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării artistice grecești școlarizati in München. Jakobides a fondat și a fost primul curator al Galeriei Naționale a Greciei din Atena.
A inceput scoala în Smyrna, Imperiul Otoman. In perioada 1870-1876 Jakobides a studiat sculptura si pictura la Scoala de Arte Frumoase din Atena, iar în 1877 a mers la Academia de Arte Frumoase din München pe o bursa speciala, continuandu-si studiile in pictura la clasa lui Karl Theodor von Piloty.
În Munchen a trăit timp de 17 ani, lucrand în atelierul său. A pictat scene mitologice, imagini de gen și portrete. Opera sa este influențată de realismul academic german iar cele mai cunoscute picturi infatisau portrete de copii. În capitala Bavariei a fost privit ca un artist german de succes intrucat reusea sa-si vanda tablourile la preturi destul de ridicate. Guvernul grec, in 1900, l-a invitat să se întoarcă la Atena pentru a organiza Galeria Națională din Atena, iar în 1904 a fost numit director al Școlii de Arte Frumoase din Atena, unde a predat timp de 25 de ani. În aceasta perioada, pe lângă temele sale, a pictat portrete formale ale grecilor eminenți ( de exemplu: Regina Sophia). Jakobides s-a opus tuturor tendințelor artistice noi, inclusiv impresionismului și expresionismului, dar a sprijinit tinerii artiști in a-și urma propriile tendințe artistice individuale.
Georgios Jakobides a oferit premii la cinci expozitii internationale, printre care cea de la Berlin din 1891 si cea de la Paris din 1900.
Lucrarile sale sunt expuse la Galeria Națională din Atena, in colecții particulare dar și în muzee și galerii de artă din întreaga lume, inclusiv in galeriile de artă din Germania și la Institutul de Artă din Chicago.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu