sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Esteban Vicente Pérez - Natură statică cu Le Crapouillot - Aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI ESTEBAN VICENTE PEREZ

* * *

în camera cu antichităţi
un amant
un pachet de tigări
şi o cană cu vin

o lumânare parfumată aprinsă
pictează umbre pe podea şi pe perete
în şoapte copleşitoare

pe masă câteva mere
incapabile să vorbească
privesc la piesa de teatru plină de speranţe

(cav)
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Esteban Vicente Pérez
Titlul: Natură statică cu Le Crapouillot
Titlul original: Natură statică cu Le Crapouillot
Data: 1925
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:
Esteban Vicente Pérez (20 ianuarie 1903 - 10 ianuarie 2001), a fost un pictor american

Ștefan Popescu - Peisaj de toamna

AZI INTERMEZZO COLORISTIC CU STEFAN POPESCU

Taram strein

Vechii copaci de-a lungul trotuarelor
au fost smulşi azinoapte de îngeri –
Cu pasări, cu vechile răni,
cu frunzele roase de smog,
furgoane cereşti i-au dus pe Muntele Galben –
Luară şi umbrele lor şi-ale noastre
pe când treceam pe sub ei,
vibraţiile stocate prin sute de ani,
lăsând doar un gol, o pauză-nchisă.
Acolo, fauri goi le injectează o nouă viaţă.
Rădăcina se prinde
şi ca un stog li se desface coroana
în aerul verde cu iz de oţet.
Insectele moarte ies de sub coajă,
lichenii colcăie de mişcare
şi vulturi pleşuvi apar de pe marile creste.
Toate pulsează...
Dar unde e cântecul? Unde susurul lin?
Mut e şi vântul. Mut e copacul şi pasărea.
Sufletul tuturor e pământ,
Streină substanţă
Pe care arborii vechi o refuză.
Porii mustesc sângerând pe Muntele Galben:
– De ce ne-aţi adus aici?
Lăsaţi-ne jos să murim!

de Aurel Gurghianu

-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ștefan Popescu
Titlul: Peisaj de toamna
Titlul original:
Data:
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 34 x 24 cm
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:
Ștefan Popescu (n. 20 ianuarie 1872, Fințești, județul Buzău – d. 1948, București)
A fost un pictor, desenator, gravor, membru de onoare al Academiei Române din anul 1936. A studiat la Academia de Arte din Munchen și Academia de Arte din Paris. Este unul dintre gravorii de referință din arta românească, operele sale reprezentând un punct de reper în dezvoltarea graficii de șevalet cât și a gravurii din România. În Franța este cunoscut și cu numele de Stefan Popesco din perioada în care a fost student la Academia de Arte din Paris.
Studii:
Între anii 1894-1899 a studiat la Academia din Munchen cu profesorul Nikolaos Ghizis și la Academia de Arte din Paris cu Lucien Simon și Eugene Anatole Carriere. În 1900 a plecat la Paris apoi în Bretania împreună cu Gheorghe Petrașcu. Studiază anatomia la București.
În anul 1901 are prima expoziție de grup la Ateneul Român din București. În 1904 este premiat la Munchen cu medalia de aur la Expoziția Internațională Münchner Sezession.
Și-a organizat prima lui expoziție personală în 1904 la Paris, expunând apoi la Berlin alături de Claude Monet și Edgar Degas
La 3 decembrie 1901, în timp ce se afla la studii în Paris, a pus împreună cu Gheorghe Petrașcu bazele unei grupări artistice a pictorilor români plecați la Paris, numită Tinerimea Artistică. Din asociație făceau parte: Kimon Loghi, Ipolit Strâmbescu, Frederik Storck, Nicolae Vermont. În anul 1905 devine la Paris membru al grupului Cercle des étudiants roumains, din acest grup select de artisti fac parte: Constantin Brâncuși, George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ion Pillat, Constantin Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Theodorescu Sion, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Eustațiu Stoenescu, Theodor Cornel și alții.
În anul 1906 inițiază la București o tombolă pentru a-l ajuta cu bani pe prietenul său Constantin Brâncuși, la această tombolă au participat printre alții Vasile C. Motrin, doctorul C. Cantacuzino și Dimitrie Geronta. Premiul tombolei a fost lucrarea Copilul (versiunea în bronz) ce a revenit studentului la drept Victor N. Popp viitorul colecționar al operelor lui Brâncuși.

Ștefan Popescu - Peisaj cu case

AZI INTERMEZZO COLORISTIC CU STEFAN POPESCU

Drum

Printre clădiri mai vechi,
trecea poetul zilnic
spre locul de muncă.
Se simţea ocrotit:
în stângă zidul din Evul de mijloc,
în dreapta bătrânele case,
în faţa lui la distanţă iarăşi un zid.
Nu căuta la cele din jur.
Toate erau neschimbate de ani şi de ani.
Aceeaşi poartă ruginită, cu lacăt,
aceeaşi mierlă fluierând într-un dud.
Cu gândul rătăcea prin istorie,
era-n dialog
cu vreun bătrân învăţat transilvan.
Cu pasul ritmat
înainta solemn şi grav
dând replici,
corectând vreo eroare,
urmărind o spirală de aer
stârnită de vreun duh al pământului.
Înainte de-a ajunge la capăt,
placat de zid,
schiţa un vag surâs printre fantasme.
Îşi pregătea intrarea în „Bârlogul lui Faust“.

de Aurel Gurghianu

-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ștefan Popescu
Titlul: Peisaj cu case
Titlul original:
Data:
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 34 x 24 cm
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:

Ștefan Popescu (n. 20 ianuarie 1872, Fințești, județul Buzău – d. 1948, București)

A fost un pictor, desenator, gravor, membru de onoare al Academiei Române din anul 1936. A studiat la Academia de Arte din Munchen și Academia de Arte din Paris. Este unul dintre gravorii de referință din arta românească, operele sale reprezentând un punct de reper în dezvoltarea graficii de șevalet cât și a gravurii din România. În Franța este cunoscut și cu numele de Stefan Popesco din perioada în care a fost student la Academia de Arte din Paris.
Și-a organizat prima lui expoziție personală în 1904 la Paris, expunând apoi la Berlin alături de Claude Monet și Edgar Degas
La 3 decembrie 1901, în timp ce se afla la studii în Paris, a pus împreună cu Gheorghe Petrașcu bazele unei grupări artistice a pictorilor români plecați la Paris, numită Tinerimea Artistică. Din asociație făceau parte: Kimon Loghi, Ipolit Strâmbescu, Frederik Storck, Nicolae Vermont. În anul 1905 devine la Paris membru al grupului Cercle des étudiants roumains, din acest grup select de artisti fac parte: Constantin Brâncuși, George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ion Pillat, Constantin Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Theodorescu Sion, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Eustațiu Stoenescu, Theodor Cornel și alții.
În anul 1906 inițiază la București o tombolă pentru a-l ajuta cu bani pe prietenul său Constantin Brâncuși, la această tombolă au participat printre alții Vasile C. Motrin, doctorul C. Cantacuzino și Dimitrie Geronta. Premiul tombolei a fost lucrarea Copilul (versiunea în bronz) ce a revenit studentului la drept Victor N. Popp viitorul colecționar al operelor lui Brâncuși.

John Roddam Spencer-Stanhope - Love and the Maiden

AZI INTERMEZZO COLORISTIC CU JOHN RODDAM SPENCER - STANHOPE

Cantec

Dacă
aş putea număra liniştea
atunci aş putea dormi,
aş putea dormi.
Dar ea este
totuna. N-are nici cap măcar
să-l smulgi. Toarce.
Dacă
i-aş putea opri torsul,
lucios ca suprafaţa oglinzii,
mintea mea
ar putea da brânci degetelor
şi-ar putea împrăştia
neteda
singurătate a nopţii
până când somnul ar ţârâi ca ploaia
peste mine.

de William Carlos Williams

-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: John Roddam Spencer-Stanhope
Titlul: Dragoste
Titlul original: Love and the Maiden
Data: 1877
Stilul: Romantic
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:

John Roddam Spencer-Stanhope (20 ianuarie 1829 - 2 august 1908), pictor englez pre-rafaelit.
Provenea dintr-o familie aristocratica, avand studii la Eton si Oxford, si avea sa devina unul dintre cei mai importanti continuatori ai pictorilor Edward Burne Jones si George Frederic Watts. In ciuda opozitiei familiei, s-a decis sa se dedice exclusiv artei. Chiar daca era mai in varsta decat Edward Burne Jones, avea sa fie fascinat si influentat puternic de acesta, desi mai tarziu si-a format un stil propriu. De asemenea a fost unchiul si profesorul pictoritei Evelyn de Morgan.
A calatorit de doua ori in Italia, petrecandu-si ultima parte a vietii in Florenta, unde a pictat mai multe fresce pentru biserica anglicana de acolo.
Compozitiile sale sunt in principal mitologice si alegorice, cu un deosebit simt al culorii si desen elegant.

John Roddam Spencer-Stanhope - Robin of Modern Times

AZI INTERMEZZO COLORISTIC CU JOHN RODDAM SPENCER - STANHOPE

Muza

Într-un apus de soare veni de mine-aproape;
În ochi filtra azurul și zvon curat de ape
Avea în glasu-i dulce ca notele de flaut.
Copil – cercam zadarnic în ochii ei să caut
Neînțeleasa taină ce mi-ascundea natura;
O trestie bătută de vânt părea statura,
Când ea c-un gest șăgalnic îmi potrivi pe gură,
Cercând să suflu-n doină melodică și pură,
Un flaut peste care neiscusita mână
Cânta călăuzită, în farmecu-i, de zână...
De-atunci pe-al zânei flaut trec mâini neinspirate
Și-n note port ecouri din zări îndepărtate
Cercând să-ntruchipeze pe clapele sonore
Frumosul vis din vraja superbei aurore.

de Benjamin Fondane

-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: John Roddam Spencer-Stanhope
Titlul: Robin of Modern Times
Titlul original: Robin of Modern Times
Data: 1860
Stilul: Romantic
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 85.73 x 48.26 cm