vineri, 14 ianuarie 2022

Franz Bischoff - Capistrano Mission

 

mingea galbenă

"un copil
lovește
mingea galbenă
de zidul
internatului.

mingea mea
îmi pare
încă nu s-a-ntors."

de Gerhard Kofler
 

 
------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Franz Bischoff
Titlul:
Titlul original: Capistrano Mission
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Franz Bischoff (14 ianuarie 1864 – 5 februarie 1929), pictor american

Jean-Baptiste van Loo - Margaret ('Peg') Woffington, Actress

 

Pe genele tale de pasăre

"Pe genele tale de pasăre dorm somn aromat
că de mai multe dimineți fără remușcări lipsesc
de la ora de povestit vise
nu aud ciocănitoarea trezită cu noaptea în cap
cum ciocănește în copacul uscat din fața ferestrei
ca în propriul său craniu
pentru a-și ține visele în cadență de marș
nu aud cucul strigându-și numele resemnat că a mai
trecut o noapte și nu a visat visul în care să găsească
un om cumsecade bucuros să-și schimbe numele cu el
în colivie sticletele se dă huța uimit că nu a visat
niciun vis în care afară să fie primăvară
și să zboare în grădină de pe o creangă pe alta
a cireșilor înfloriți fără să uite din când în când
să se întoarcă în colivia ce o iarnă întreagă l-a ținut
departe de grija zilei de mâine răsfățându-l din belșug
cu semințe de cânepă și apărându-l de ger
cât despre noi nu se știe în ce vis ne-am nămolit
dacă eu te voi aștepta să mergem împreună la scaldă
dacă tu te vei juca de-a albinele într-un câmp de maci
ori amândoi vom sufla deodată în felinar să se stingă
să ne ascultăm dinții clănțănindu-ne de frig și urât
în întunercul care nu mai sfârșește"

de Ion Cocora
 

 
---------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jean-Baptiste van Loo
Titlul:
Titlul original: Margaret ('Peg') Woffington, Actress
Data: c.1738
Stilul: rococo
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jean-Baptiste van Loo (14 ianuarie 1684 – 19 decembrie 1745), pictor francez.

Sever Burada - Autoportret

 

descântec

"aș putea veni pe furiș
te-aș lega la ochi
te-aș învârti de trei ori
ți-aș șopti cântece îmbietoare
și ți-aș părea cea mai frumoasă
ți-aș rezista eroic
ca un soldat în linia întâi
m-aș lepăda de tine
de câte ori s-au lepădat sfinții
de giulgiul morții
m-aș spăla cu sânge și lapte
te-aș lega de mine printr-un fir invizibil
ți-aș crește porci copiii
ți-aș îndopa visele
le-aș scoate la mezat
până când
timpul ți-ar umple măduva oaselor
până la refuz"

de ANDRA MATEUCĂ
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Sever Burada
Titlul: Autoportret
Titlul original:
Data:
Stilul: impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Sever Burada (născut Burădescu) (n. 14 ianuarie 1896, Craiova - d. 3 septembrie 1968, București) a fost un pictor român interbelic de origine aromână

Viktor Pivovarov - Atelierul lui Kabakov. Din albumul „Actori”

 

Exerciţiu

"Nu ardem cărţi. Arderea cărţilor este
ruşinea omenirii. Ori de câte ori s-a petrecut
aşa ceva, au urmat foarte curând
şi oamenii. Şi foarte multe altele.
Nu clădim ruguri din cărţi.
Cărţile nu le aruncăm la gunoi. Nici
nu le rupem. Dar nici Mein Kampf?
Manualele urii? Nici pe acelea? Cine poate
spune, cu precizie, unde se află hotarul?
Pentru că suntem cu toţii de acord că ruperea
unei file din Război şi pace e de parcă
ai smulge inima lui Lev Tolstoi.
Să cureţi geamurile cu poeziile lui Endre Ady
e infamie, ne întunecă pe veci orizontul.
Dar ce ne facem cu străvechea dilemă
când tocmai ni-e frig? Ni-e foarte frig.
S-ar putea, totuşi? Pe cele care asmut?
Pe cele mediocre? Mâzgăliturile? Să faci
focul ca să salvezi vieţi. Dar dacă frigul
durează foarte mult? Se pot şi celelalte?
Şi Biblia ar putea salva vieţi. Nu se poate
nicicum? Nici atunci? Nici dacă ne omoară
o iarnă cumplită? Dar dacă nu-i vorba de noi,
ci de copiii noştri? Pentru ei, da? Oricare
dintre cărţile mele? Tot ce-am scris până acum?
Da? Da. Legea-i în exterior. În interior
e renaşterea. Să nu lași pe seama altuia să decidă! Poezia
aceasta nu-i decât un exerciţiu. Ca o alarmă
pe timp de pace. Dar, dacă vine clipa, nu poate
răspunde în locul tău. Nu-i făcută pentru asta."

de Béla Markó
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Viktor Pivovarov
Titlul: Atelierul lui Kabakov. Din albumul „Actori”
Titlul original:
Data: 1996
Stilul: Conceptual Art
Mod de realizare: ulei pe carton
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Viktor Pivovarov (14 ianuarie 1937 - ) pictor rus.

Eleonora Brigalda Barbas - Peisaj cu salcii

 

Dincolo de sat. Marie Knothe la plimbare

"Luminișuri în ceață, umede pânze de păianjen.
Aleea dosnică, pierdută în tăcere.

Un pește mă întâmpină sărind deasupra apei.
Undeva, departe, latră câinii."

de Radek Fridrich
 

 
-----------------------------------------------------------------------------
Pictor: Eleonora Brigalda Barbas
Titlul: Peisaj cu salcii
Titlul original: Peisaj cu salcii
Data: 2009
Stilul: expresionism
Mod de realizare: ulei pe carton
Dimensiunea: 60 x 40 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Eleonora Brigalda Barbas ( 14 ianuarie 1959 - ) pictorita din Republica Moldova