***
întâlnirea de la ora zece
cu islandeza
a fost un dezastru
pisica
nu se lăsa înșelată
în privința asta
undeva niște oameni râdeau
aov
duminică
duminică dimineața am ieșit la cafea
la restaurantul saga
plin de miros de tutun
cântau Manfred Mann
prin fereastra întredeschisă
se auzea trenul de marfa hurducăind
ca să mă încălzesc
beau un Smirnoff
cu Mary Block
aov
***
noaptea trecută japoneza
a adorimit
pe canapeaua mea albastră
eu o ţineam în braţe
iar inima îmi bătea să-mi sară din piept
"Din lumea antică şi din lumea viitoare
nu a rămas decât frumuseţea.
Şi tu,
sărmană surioară mezină,
care alergi
în spatele fraţilor tăi mai mari,
care râzi şi plângi cu ei,
imitându-i,
tu, cea mai tânără
dintre surioare,
îţi porţi frumuseţea cu umilitate,
şi sufletul tău,
suflet de fată de oameni simpli,
sufletul tău n-a ştiut niciodată
că ar avea-o,
altfel, aceasta frumuseţe
nici n-ar fi existat.
Lumea te-a învăţat că o ai,
şi aşa frumuseţea ta a devenit a lumii.
Din teribila lume antică
şi din teribila lume viitoare,
nu a rămas decât frumuseţea,
şi tu, tu ai purtat-o
ca pe un surâs supus.
Supunerea
pretinde să înghiţi prea multe lacrimi,
dăruirea către ceilalţi,
prea multe priviri fericite
care-ţi cer parcă îndurarea lor!
Astfel,
tu ai luat cu tine frumuseţea ta,
ai dispărut
ca o pulbere de aur...
Din proasta lume antică
şi din crâncena lume viitoare
a rămas o frumuseţe
căreia nu-i e ruşine
să evoce sânişorii ei
de surioară,
un pântecel
atât de uşor dezgolit,
că pentru asta era acolo frumuseţea,
aceeaşi frumuseţe pe care o au dulcile
fete ale lumii tale,
fetele de negustori,
învingătoare
ale concursurilor de frumuseţe
de la Miami sau Londra.
Dispari
ca o porumbiţă de aur…
Lumea te-a învăţat că o ai
frumuseţea
şi astfel nu a mai fost frumuseţe.
Dar tu continuai
să fii un copil
prost precum antichitatea,
crud precum viitorul,
şi între tine şi frumuseţea ta
posedată de putere
se infiltra toată stupiditatea
şi cruzimea prezentului
pe care tu o porţi întotdeauna înlăuntru
ca un surâs printre lacrimi,
impudică prin pasivitate,
indecentă prin supunere.
Dispari
ca o albă porumbiţă de aur...
Frumuseţea ta,
supravieţuitoare a lumii antice,
pretinsă de lumea de mâine,
posedată de lumea de azi,
devine un rău de moarte.
În prezent, fraţii mai mari
se întorc în sfârşit,
îşi opresc pentru o clipă
jocurile lor blestemate,
ies din inexorabila lor distracţie,
şi se întreabă:
„E posibil ca Marilyn,
micuţa Marilyn,
să ne fi arătat drumul?'”
În prezent, tu nu mai contezi deloc,
sărmană copilă,
cu surâsul tău
tu eşti prima care
ai trecut dincolo de porţile lumii
abandonată
destinului tău de moarte..."
de Pier Paolo Pasolini
