vineri, 29 aprilie 2022

Auguste Herbin - Portretul pictorului Mathieu Battaglia

 Tipar

"Amant al cărților, acoperit de praf
plec din arhiva stingerii, pe seară
urc în tramvaie, leneș trec prin piețe -
la gât fularul desfăcut, fularul
pătat cu suc de piersici și de ceară.
Prea tânăr gâtul vulnerabil, punctul slab
al trupului, punctul rămas copil.
Poți fi stăpân pe-un lucru atât de nou? Tăcut
îmi înfășor fularul mai strâns, e tot mai lung
se răsucește-n jurul pieptului gol, în jurul
burții, genunchilor - și-ncet cobor în lut
învăluit în lungi fâșii. Sub ierburi
foșnesc familiar fulare dulci -
se duce carnea, tinerele oase
sunt crengi friabile. Întreg, dispar domol.
Fularul vechi păzind un spațiu gol
al trupului, tiparul meu veșnic, de mătase."

de Florin Mugur



-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Auguste Herbin
Titlul : Portretul pictorului Mathieu Battaglia
Titlul original: Portrait du peintre Mathieu Battaglia
Data : 1906
Stilul: Fauvism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Auguste Herbin (29 aprilie 1882 - 31 ianuarie 1960) a fost un pictor francez

Klaus Schulze

 S-a stins din viaţă o legendă a muzicii. Managerul anunţă un deces „neaşteptat”

Klaus Schulze, unul dintre giganții muzicii electronice, a murit la vârsta de 74 de ani. Chiar dacă suferea de o boală care n-a fost precizată, decesul a fost „neașteptat”, potrivit managerului artistului. Alături de Tangerine Dream, iar apoi pe cont propriu, Schulze a fost, alături de Vangelis, Jean-Michel Jarre și Kraftwerk, unul dintre muzicienii care au popularizat muzica electronică, în anii ’70.

Potrivit unui comunicat, Schulze s-a stins din viață marți, 26 aprilie. El suferea de o boală nedezvăluită, dar moartea sa a fost descrisă ca fiind „subită” de Frank Uhle, directorul general al casei sale de discuri, SPV, potrivit Consequence of Sound.

„Am fost șocați și întristați să auzim vestea morții subite a lui Klaus Schulze”, a declarat Uhle într-un comunicat. „Pierdem și ne va lipsi un bun prieten – unul dintre cei mai influenți și importanți compozitori de muzică electronică – un om și un artist excepțional.”

Pionier al genurilor krautrock, ambiental și techno, Schulze a lansat peste 60 de albume de-a lungul carierei sale de cinci decenii.

De asemenea, a fost membru în alte 2 formații emblematice ale anilor ’70, Tangerine Dream și Ash Ra Tempel, iar de-a lungul anilor a colaborat cu Steve Winwood sau Lisa Gerrard. Cel mai recent, a lucrat cu Hans Zimmer la coloana sonoră a noi ecranizări „Dune”. 


 

joi, 28 aprilie 2022

Vita di Milano - artă contemporană

 

***

te plimbi prin muzeu goală
și imiți zgomotul produs de sirene

aov
 

 
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Vita di Milano
Titlul : artă contemporană
Titlul original:
Data : 1965
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe tabla de compozitie
Dimensiunea: 115 x 130 cm
Unde se gaseste: Colecție privată

Date despre pictor:
Vita di Milano pictor italian

Frank Jeffrey Edson Smart - Portrait in the Art Museum

 azi-dimineață

am învățat
să folosesc stingătorul de incendiu
să mă obișnuiesc

în muzeu
l-am înjurat
pe putin

am repetat
de mai multe ori

aov



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Frank Jeffrey Edson Smart
Titlul :
Titlul original: Portrait in the Art Museum
Data : 1965
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe tabla de compozitie
Dimensiunea: 59,5 x 69,7 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Frank Jeffrey Edson Smart pictor australian nascut in 1921

Chris Anthem - Clipă

 Clipă

"Clipele de limpezire sunt scurte.
Există mult mai multă beznă. Mai multă
apă decât uscat. Mai multă
umbră decât formă."

de Adam Zagajewski



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Chris Anthem
Titlul : Clipa
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Chris Anthem pictor englez născut în 1974