Aşteptare
"Şi-mi spui
că sânii tăi s-au săturat să mă aştepte,
că te dor ochii de cât de mult le-a lipsit trupul meu,
că degetele tale şi-au pierdut până şi simţul pipăitului
de cât au tot atins această absenţă prin aer,
că ai uitat şi măsura fierbinte a gurii mele.
Şi-mi mai spui că ştii
că-mi sângerează cuvintele de cât ţi-am repetat numele,
de cât mi-am rănit buzele cu setea de a te avea,
de a-i oferi memoriei mele, cercetând-o orbeşte,
o nouă modalitate de a te răscumpăra în zadar
din singurătatea din care-mi strigi
că încă mă aştepţi.
Şi-mi mai spui că eşti atât de obişnuită
cu această nelocuită întunecare a cărnii,
că abia de ţi se mai arată umbra,
că abia de mai poţi fi sigură
în această penumbră pe care depărtarea o pune
între trupul tău şi al meu"
de José Manuel Caballero Bonald
-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Carolus-Duran
Titlul: Danae
Titlul original: Danae
Data: 1900
Stilul: realism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Musée des Beaux-Arts de Bordeaux, Bordeaux, France
Date despre pictor:
Carolus-Duran (4 iulie 1837 – 17 februarie 1917), pictor francez