miercuri, 19 aprilie 2017

Fernando Botero - Cuplu dansând - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI COLUMBIAN FERNANDO BOTERO

* * *

într-o camera albă
doarme din plictiseală
imaginea unei domniţe cu părul maro
şi se visează că dansează vals
în casa iluminată festiv cu pereţii verzi
cu miros de pălărie.


(cav)



----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Fernando Botero
Titlul : Cuplu dansând
Titlul original:
Data:1982
Stilul: Naïve Art (Primitivism)
Mod de realizare:ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Fernando Botero (n. 19 aprilie 1932, Medellin/Columbia) este un pictor și sculptor columbian. Asemenea lui Astor Piazzolla în muzică sau lui Gabriel Garcia Márquez în literatură, Botero reprezintă în cel mai înalt grad cultura latinoamericană modernă. El însuși se definește drept „cel mai columbian dintre pictorii columbieni”. Figurile sale naive, supradimensionate în mod grotesc sunt înțelese ca simboluri ale burgheziei coloniale degenerate. Este imposibil să nu recunoști, de la prima aruncătură de privire, un tablou al lui Botero cu personajele sale floride și opulente, reprezentând în mod metaforic anumite caracteristice ale societății contemporane hipertrofice.


Pentru a umple câmpuri vaste de culoare, artistul dilată formele: oamenii și peisajele capătă dimensiuni insolite, aparent ireale, unde detaliul devine expresia maximă a volumelor. Personajele lui Botero nu reflectă nici bucurie, nici durere, au privirea pierdută în gol și sunt imobile, parcă ar fi reprezentări sculpturale. Când pastișează artiști clasici, ca Velasquez sau Caravaggio, tablourile lui sunt executate în spirit de frondă, până la caricatură, ca „Mona Lisa” după Leonardo da Vinci.
Fernando Botero s-a născut la 19 aprilie 1932 în Medellin, oraș din Columbia (America de Sud). La vârsta de 12 ani, un unchi al lui îl înscrie la o școală de toreadori, unde rămâne timp de doi ani. Începând din anul 1948, publică ilustrații pentru ziarul „El Colombiano” din Medellin.
Frecventează cafeneaua „Automatica”, unde ia contact cu avangarda artistică columbiană, printre care scriitorul Jorge Zalamea. Se mută mai târziu la Bogota, apoi, în 1951, pleacă în Europa, la Paris și se dedică studiului vechilor maeștri.
Între 1953 și 1954 călătorește în Spania și Italia, copiind operele unor pictori ca Giotto sau Andrea del Castagno, un exercițiu de expresie figurativă care va rămâne totdeauna prezentă în creațiile sale ulterioare. În 1966 se stabilește în New York (Long Island) și se angajează într-o muncă acerbă, încercând mai ales să dezvolte influența tot mai puternică, exercitată asupra sa de pictura lui Rubens. Tot în acest timp inițiază primele lucrări de sculptură.
În 1977, la „Muzeul Zea” din Medellin se inaugurează o sală „Pedro Botero” cu șaisprezece opere, în memoria fiului său mort într-un accident. Temele sale devin tot mai variate, stilul rămâne însă neschimbat. Expozițiile din Germania (1986) și Statele Unite înregistrează mult succes, săptămânalul american „Time” îi consacră o cronică elogioasă.
Călătorește neîntrerupt între New York, Columbia și Europa, organizând expoziții personale de pictură și sculptură în New York, Bogota, Elveția și Orientul Mijlociu. Stilul lui Botero se afirmă și se definitivează, realizând o sinteză dorită, începând cu lucrările de debut. Operele sale sunt achiziționate de cele mai importante muzee de artă modernă din lume sau de colecționari particulari.
 

Charles Théophile Angrand - Staţia de tren la ieşirea din Paris - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI CHARLES THEOPHILE ANGRAND

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...


Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...
Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...

Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

de Ion Minulescu


----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Charles Théophile Angrand
Titlul : Staţia de tren la ieşirea din Paris
Titlul original:
Data:1886
Stilul: Divizionism
Mod de realizare:ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:


Date despre pictor:
Charles Théophile Angrand (19 aprilie 1854 – 1 aprilie 1926) a fost un pictor neo-impresionist francez .
Charles Angrand s-a nascut in Criquetot-sur-Ouville din Normandia. A practicat la inceput pointilismul, insa fiind prieten cu Georges-Pierre Seurat si Paul Signac el a fost influentat de neo-impresionism si contrastele puternice si de nuantele de culoare in lucrarile de mai tarziu.Unul dintre fondatorii Salon des Indépendants, a fost si profesor la Lycée Chaptal in Paris. A murit in Rouen.

Grigoriv Grigoryevich Myasoyedov - Dimineaţă de toamnă - aniversare


* * *

ştiu

eşti îndrăgostită de această pădure
în care se cântă şansonete
de către cintezoi privighetori.

are un farmec aparte.

am trecut şi eu
prin această pădure minunată
căutându-te
dar nu am avut noroc să te întâlnesc.

(cav)




-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Grigoriv Grigoryevich Myasoyedov
Titlul: Dimineaţă de toamnă
Titlul original: Осеннее утро
Data: 1893 - Rusia Federală
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiune:
Unde se găseşte:

Date despre Pictor:

Grigoriy Grigoryevich Myasoyedov (in rusa: Григория Григорьевича Мясоедова) (19 aprilie 1834 – 30 decembrie 1911) a fost un pictor si gravor rus, unul dintre principalii reprezentanti ai gruparii artistice Peredvizhniki.
Myasoyedov s-a nascut in colonia Pankovo, pe teritoriul guberniei Oryol ori Tula, fiul unui mic mosier.
Myasoyedov a frecventat cursurile Academiei de Arte din Saint Petersburg  intre 1853-63. A vizitat Franta, Germania, Spania si Italia, dar de la inceput a locuit in Saint Petersburg. Ultimele sale zile le-a petrecut pe mosia sa Pavlenki la Poltava.

Eva Gonzalès - Awaking girl (1876) - aniversare - Phoenix - Te întreb pe tine soare

ANIVERSAREA PICTORIŢEI FRANCEZE PE VERSURILE FORMAŢIEI PHOENIX

Te întreb pe tine soare

Dimineaţă-mi strică somnul,
Visurile mi-le pradă.
Ca să-mi lase viaţa fadă,
Ornicul îmi bate gongul
Şi mi-aduce aminte c-ai plecat.


Toate-mi par în jur străine,
Lumea-i rece fără tine
Amintiri de-un gând atinse,
Îmi trezesc dureri aprinse
Şi mi-aduc aminte c-ai plecat,
Şi mi-aduc aminte c-ai plecat.

Te întreb pe tine soare:
"Drogostea murit-a oare?"
Te întreb pe tine soare:
"Drogostea murit-a oare?"

Impreună ne-nţelegem,
Ne uneşte aceiaşi soartă.
O stricăm şi iar o dregem,
Mai din joacă, mai din ceartă
Dar mi-aduc aminte c-ai plecat,
Şi mi-aduc aminte c-ai plecat.

Te întreb pe tine soare:
"Mă vezi tu pe mine oare?"
Te întreb pe tine soare:
"Mă vezi tu pe mine oare?"

Text: Victor Cârcu
Cântec formaţia Phoenix


----------------------------------------------------------------------------------------
Titlul : Eva Gonzalès
Titlul original: Dimineata
Data:1876
Stilul:Impresionism
Mod de realizare:ulei pe pînză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Eva Gonzalès (19 aprilie 1849 – 5 mai 1883), artist plastic francez, reprezentanta a impresionismului.
A facut primii pasi in arta datorita parintilor ei. Tatal, Emmanuel Gonzales (de origine spaniola, dar avand cetatenie franceza) a fost un cunoscut scriitor, iar mama o muziciana prestigioasa. Salonul deschis de familia sa era locul de intalnire pentru numerosi artisti si scriitori ai epocii. De la varsta de 16 ani a luat lectii de arta cu portretistul Charles Joshua Chaplin [1825-1891], care conducea un atelier pentru femei.
Gonzales a inchiriat ulterior un atelier pe Rue Breda si sub indrumarea lui Chaplin a realizat mai multe peisaje si compozitii, participand la Salonul din 1870 ca eleva lui Chaplin. In 1869 il cunoaste pe Édouard Manet si devine eleva si modelul acestuia. La putin timp incepe sa participe la fiecare editie a Salonului oficial. Pana in 1872 a fost profund influentata de Manet, dar ulterior si-a format un stil propriu. Acuarelele sale, in culori luminoase si forme moi s-au bucurat de un deosebit succes. In 1879 s-a casatorit cu unul dintre fratii artistului Henri Guerard. A murit la putin timp dupa ce a dat nastere unui fiu, la cinci zile dupa moartea lui Manet.

Gustave Caillebotte - Strada din Paris, Zi ploioasa


Ascultă-mă cum ascultăm ploaia

Ascultă-mă cum ascultăm ploaia,
nici prea atentă, nici distrată,
paşii uşori, picuraţi,
apă care este aer, aer care este timp,
ziua ezită să plece,
noaptea nu a venit încă,
chipuri ale ceţii
la colţul străzii,
chipuri ale timpului
la colţul aceste fraze,
ascultă-mă cum ascultăm ploaia,
fără să mă asculţi, ascultă-mă vorbind
cu ochii deschişi spre înăuntru,
adormită, cu toate simţurile treze,
ploaie, paşii uşori, rumoare de silabe,
apă şi aer, cuvinte fără greutate:
ceea ce am fost, ceea ce sunt,
zilele şi anii, această clipă,
timp fără greutate, apăsare enormă,
ascultă-mă cum ascultăm ploaia,
asfaltul umed luceşte,
ceaţa se ridică şi merge,
noaptea se deschide şi mă priveşte:
eşti tu şi silueta ta de vînt,
tu şi chipul tău de noapte,
tu şi părul tău, fulger lent,
traversezi strada şi-mi intri sub frunte,
paşii de apă pe pleoapele mele,
ascultă-mă cum ascultăm ploaia,
asfaltul luceşte, traversezi strada,
este ceaţa hoinărind prin noapte,
este noaptea dormind în patul tău,
este hula respiraţiei tale,
degetele tale de apă îmi umezesc fruntea,
degetele tale de foc îmi ard ochii,
degetele tale de aer deschid pleoapele timpului,
nălucă de apariţii şi învieri,
ascultă-mă cum ascultăm ploaia,
anii trec, clipele revin,
auzi paşii din camera vecină?
Nici aici, nici acolo: ascultă-i
într-un alt timp care este clipa asta,
ascultă paşii timpului
inventator de locuri fără greutate sau spaţiu,
ascultă ploaia fugind pe terasă,
noaptea crescînd sub arbori,
un fulger şi-a făcut cuibul între foi.
Incertă grădină în derivă
-intră, umbra ta îmi acoperă pagina.

de Octavio Paz


------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Gustave Caillebotte: Strada din Paris, Zi ploioasa, 1877. Art Institute of Chicago
Gustave Caillebotte (care, fiind mai tanar decat ceilalti, si-a reunit fortele cu ei la mijlocul anilor 1880) (1848–1894)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Gustave Caillebotte
Titlul : Strada din Paris, Zi ploioasa
Titlul original:
Data: 1877
Stilul: Impresionism
Mod de realizare:ulei pe pînză
Dimensiunea: 276.2 x 212.2 cm
Unde se gaseste: Art Institute of Chicago, Chicago, IL, US

Date despre pictor:
Gustave Caillebotte (19 august 1848 – 21 februarie 1894) a fost un pictor francez, membru si patron al grupului de artisti cunoscuti sub numele de Impresionisti, cu toate ca a pictat intro maniera mai realista decat multi dintre artistii din grup. Caillebotte s-a remarcat si pentru interesul sau in fotografie ca forma de arta.
Gustave Caillebotte s-a nascut pe 19 august 1848 intro familie pariziana din clasa de sus de pe rue Faubourg, St.-Denis. Tatal sau, Martial Caillebotte (1799-1874), a fost mostenitorul afacerii de textile militare a familiei si, in acelasi timp, judecator al Tribunalului Comercial al departamentului Seine.Tatal lui Caillebotte a ramas vaduv de doua ori inainte de a se casatori cu mama lui Caillebotte, Céleste Daufresne (1819-1878), care a mai avut doi fii dupa Gustave, René (1851-1876) si Martial (1853-1910). Incepand cu anul 1860, familia Caillebotte au inceput sa-si petreaca verile in Yerres, un oras de pe raul Yerres la aproximativ 12 mile la sud de Paris, unde Martial Caillebotte, Sr. isi cumparae o proprietate vasta. Aproximativ in aceasta perioada Caillebotte a inceput sa deseneze si sa picteze.
Caillebotte a obtinut o diploma in drept in 1868 si o licenta de practicare a dreptului in 1870. De asemenea a fost si inginer. Caillebotte a inceput sa viziteze studioul pictorului Léon Bonnat, unde a inceput sa studieze pictura foarte serios. Intrun timp relativ scurt si-a desavarsit stilul si si-a deschis primul studio in casa parintilor sai. In 1873, Caillebotte a intrat la École des Beaux-Arts, dar nu si-a petrecut mult timp pe acolo. A mostenit averea tatalui sau in 1874, iar cei trei frati si-au impartit averea familiei dupa moaartea mamei lor in 1878.Prin 1874, Caillebotte a intalnit si s-a imprietenit cu cativa artisti care lucrau in afara Academiei franceze oficiale, printre care Edgar Degas si Giuseppe de Nittis si s-a alaturat (dar nu a participat) la prima expozitie impresionista din 1874
Stilul lui Caillebotte apartine Scolii de Realism dar a fost puternic influentat de asociatii impresionistii. In comun cu precursorii sai, Jean-Francois Millet si Gustave Courbet, precum si contemporanul sau Degas, Caillebotte a avut ca scop pictarea realitatatii asa cum era si cum o vedea, sperand sa reduca teatralitatea inerenta in pictura. Probabil datorita relatiei sale stranse cu semenii sai, stilul si tehnica sa variaza destul de mult in lucrarile sale, artistul „imprumutand” si experimentind, dar neaderand cu adevarat unui stil anume.