Mario Sironi - Biciclist - aniversare

INTERMEZZO PICTURAL CU MARIO SIRONI

Paris

niciodată
chiar în vremurile bune
n-am visat să
mă plimb purtând beretă
cu bicicleta prin acea
metropolă

iar Camus
întotdeauna
m-a
călcat
pe
nervi.

de Charles Bukowski

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Mario Sironi
Titlul: Biciclist
Titlul original:
Data : 1916
Stilul: Futurism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colectie privata
Date despre pictor:
Mario Sironi (12 mai 1885 - 13 august 1961) a fost un artist modernist italian, activ în calitate de pictor, sculptor, ilustrator și designer. Picturile sale tipice sombre sunt caracterizate de forme masive, imobile.

James Edward Hervey MacDonald - Peisaj solemn - aniversare

SARBATORIREA PICTORULUI JAMES EDWARD HERVEY MACDONALD

Gardul căprioarei

Dealuri goale, nimeni la vedere,

se aud doar sunetele vocii cuiva;

razele asfinţitului pătrund iarăşi în adâncul pădurii,

luminând încă o dată muşchiul verde.

de Wang Wei,

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: James Edward Hervey MacDonald

Titlul: Peisaj solemn

Titlul original:

Data : 1921

Stilul: Art Nouveau (Modern)

Mod de realizare:

Dimensiunea:

Unde se gaseste:

Date despre pictor:

James Edward Hervey MacDonald este singurul membru al Grupului Celor Şapte care s-a născut pe un teritoiu străin de Canada. E vorba despre Anglia. Viitorul pictor a văzut lumina zilei la 12 mai 1873, în Durham. A ajuns în Canada ca emigrant, în 1887, când avea în jur de paisprezece ani. Şi-a început uceniciile în domeniul plastic ca mai toţi ceilalţi membri ai Grupului. Mutându-se în Toronto a fost învăţăcel la Toronto Lithography Co. Iar în 1895 a început să lucreze la o firmă de design: Grip Limited. S-a înscris la Hamilton Art School, din Ontario. Aici i-a avut profesori pe Arthur Heming and John Ireland (1887-1893); iar la Central Ontario School of Art, Toronto, a studiat cu William Cruikshank şi George Reid (1893-1895). Şi-a completat învăţătura la Londra în perioada 1904-1907. James Edward Hervey MacDonald s-a căutat necontenit şi şi-a încercat puterile cu varii mijloace de expresie plastică: uleiul, acuarela, guaşa şi creionul. Această neîncetată nemulţumire de sine l-a condus, probabil, să fie recunoscut drept cel mai viguros peisagist canadian. A lucrat în foarte multe locuri care, în parte sunt cunoscute cititorului din articolele precedente, dar şi în altele ale căror denumiri le întâlneşte acum pentru întâia oară: Georgian Bay, Algoma şi Thornhill, Ontario (începând cu 1909); Gatineau şi Laurentians, în Quebec; coasta Atlanticului (1922); West Indies; şi Rocky Mountains (începând cu 1924) ; deasemeni o făcuse în Londra, când a fost la studii în Anglia (1904-1907).

Înfăţişarea sa desemna un timid roşcovan şi liniştit. Statura nu îi era impunătoare, aerul de a fi fost ruşinos accentua această impresie, cu atât mai mult cu cât avea şi chemarea spre poezie şi filosofare înscrise pe chip, în gesturi şi în atitudini. Ultima pecete nu era întâmplătoare. Cititorul îşi aminteşte din prezentarea lui Tom Thomson că discerneam în retragerea sa singulară în parcul Algonquin, din partea nordică a Ontario-ului, unde găsise un post de pompier împotriva incendiilor naturale şi de călăuză a vizitatorilor, discerneam, ziceam, influenţa lui Henry David Thoreau, autorul lui “Walden”, admirabilă evocare a vieţii sănătoase în mijlocul naturii. Pentru a susţine această posibilitate, recursesem la faptul că filosoful american călătorise prin Canada şi publicase două eseuri asupra naturii de acolo. Acum a sosit clipa în care să adăugăm argumentul major în favoarea tezei noastre. James Edward Hervey MacDonald era transcendentalist (filosofie elaborată de Ralph Waldo Emerson, prietenul lui Thoreau). El îi citea pe Walt Whitman, pe Thoreau şi pe Emerson, iar în scrierile sale (căci era şi poet) se recunoaşte cu uşurinţă influenţa acestora. Ideea cea mai însemnată elaborată de MacDonald a fost aceea că, mijlocind natura, omul poate atinge ţinte spirituale mai înalte. Şi tocmai aceasta se strădui să practice cu pictura sa, uleiurile lui având menirea să-l ajute pe om să se ridice tot mai sus. Manifestările lui MacDonald în calitate de poet, ca urmaş al lui Emerson şi Thoreau, au împrumutat operei sale plastice aceeaşi înclinare a unei nobile patimi pentru natura înduhovnicitoare.

Pe de altă parte, James Edward Hervey MacDonald a fost un ins practic, cu o mare tărie de caracter, trăsătură ce l-a impus curând celorlalţi artişti care vedeau în el un adevărat părinte. De aceea J. E. H. MacDonald s-a instituit forţa majoră ce a inspirat formarea Grupului celor Şapte.

Din anul 1922, MacDonald primi o catedră la Ontario College of Art.

Or, relaţia de amiciţie dintre el şi Tom Thomson era foarte profundă. Se socoteşte că influenţa unuia asupra celuilalt a fost extrem de adâncă. Ambii ascultau de chemarea Nordului şi se contopeau cu peisajele de acolo. Murind Thomson, în 1917, MacDonald a căzut victimă unei embolii, pe când lucra la monumentul funerar de la Canoe Lake, din Algonquin Park, dedicat amintirii prietenului decedat, după uciderea [?]/ înecarea acestuia. A zăcut câteva luni bune, însă în toamna anului 1918 se putu hazarda să-i însoţească pe Harris şi pe Johnston într-o călătorie de lucru la Algoma.

Fie datorită temerii pentru propria-i sănătate pe viitor, fie hotărârea de a lucra omagiindu-l pios pe prietenul cu care nu mai putea împărtăşi entuziasmele, se întâmplă ca perioada Algoma să devină cea mai inspirată din întreaga sa carieră artistică. Următorii cinci ani fură atât de bogaţi în realizări încât se ajunse a se vorbi despre Algoma ca fiind “ţara lui MacDonald”. Peisajele pe care le-a îndrăgit cel mai mult au fost acelea din Parcul Algonquin şi din regiunile Georgian Bay şi Algoma. Le-a înfăţişat frecvent, în culori încărcate de dramă şi simplificându-le în maniera simboliştilor. Membru fondator al Grupului Celor Şapte (ceea ce Thomson nu apucă să fie, el decedând cu trei înainte de întemeierea Grupului), a fost şi principalul purtător de cuvânt al acestor peisagişti care au îmbogăţit pictura ţării lor cu accente ale modernismului european din epocă, aplicat imaginilor propuse de natura milenară din partea nordică a Canadei. A murit la 26 noie

mbrie 1932.

Paul Cezanne- Portret batran

ZIUA EDWARD LEAR

* * *

A fost un Batran cu un nas,
Care a spus "Daca doriti sa credeti
Ca nasul meu e prea lung,
Va inselati cu siguranta!"
Acel Batran remarcabil cu nas

A fost un Batran din Moldova
Cu cel mai ciudat comportament
Caci cand era in stare
Dormea pe masa.
Acel Batran amuzant din Moldova

A fost un Batran care a zis "Cum
Sa scap de aceasta vaca oribila
Am sa stau pe un gard
Si am sa zambesc incontinuu
Poate voi inmuia inima vacii.

A fost un Batran care a zis "Shhh!
Vad o pasare tanara in tufis!
Cand l-au intrebat "E mica?"
El a raspuns "Nici gand!"
E de patru ori mai mare ca tufisul!"

A fost o Persoana Batrana din Cromer
Ce sta intr-un picior cand citea pe Homer
Cand a descoperit ca a intepenit
S-a aruncat in prapastie
Ceea ce a terminat Persoana din Cromer

Era o tanara din Kent
Care spunea exact ce gandea.
Oamenii ziceau "E o scumpa
Atat de unica, atat de sincera"
Si o evitau prin intelegere tacita

Era un tanar din Tyne,
Care si-a pus capul pe linia de cale ferata
Dar a murit de plictiseala,
Caci trenul de 5:53.
A venit abia la 9 si un sfert.

Era un batran care a zis "Te rog,
Spune-mi cum adun 2 si cu 2.
Nu sunt foarte sigur
Daca nu face 4
Dar ma tem ca-i cam putin.

Era o batrana care a zis
Cand a gasit un hot sub pat
Scoala-te de pe podea
Esti prea aproape de usa
Si s-ar putea sa racesti la cap

Un zgarcit istet odata
Incerca toate metodele sa economiseasca
Spunea facand cu ochiul
Eu economisesc tone de cerneala
Pur si simplu fiindca nu pun punctul pe i

de Edward Lear

---------------------------------------------------------------------------------
Edward Lear (n. 12 mai 1812 - d. 29 ianuarie 1888) a fost un artist, ilustrator și poet englez, cunoscut în special ca fiind creatorul speciei de poezie umoristică engleză denumită limerick.
A scris în special poezii pentru copii, caracterizate printr-o inepuizabilă fantezie și vervă comică.
Limericks sunt poezii absurde englezesti. Edward Lear este cel care la mijlocul secolului 19 a inventat acest gen de poezie.
Mai jos puteti citi atat poezii din prima carte scrisa de Edward Lear A Book of Nonsense, cat si lucrari mai recente.
-------------------------------------------------------------------------------------
Paul Cezanne- Portret batran
Data: 1868
Stilul: Romantism
Ulei pe panza
Dimensiunea: 48 x 51 cm
Musée d'Orsay, Paris, France
Paul Cézanne (n. 19 ianuarie 1839, Aix-en-Provence - d. 23 octombrie 1906, Aix-en-Provence) a fost un pictor francez, considerat în prezent cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea. Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor și directa sa referire la formele geometrice au făcut ca pictura lui Cézanne să reprezinte puntea de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii teoreticieni ai artei, "faza cézanniană". Opera lui Cézanne, sinteză ideală a reprezentării naturaliste, marchează cu pregnanță evoluția artei moderne, al cărei limbaj o revoluționează în direcția unor experiențe neașteptate.

Dante Gabriel Rossetti - Beata Beatrix - aniversare

ZIUA DANTE GABRIEL ROSSETTI

Dante Gabriel Rossetti a fost un pictor cu o viaţă mai neobişnuită. S-a născut la Londra în 1828 şi a avut mereu cele 3 lucruri pe care orice om probabil că şi le doreşte: bani, faimă şi femei. Avea un fizic plăcut, o inteligenţă sclipitoare, o cultură vastă încă din tinereţe şi mare talent la pictură şi poezie. A iubit cu înflăcărare, chiar dacă mai multe femei deodată şi a fost înconjurat permanent de prieteni importanţi. A fost un romantic adevărat nu numai în simţire ci şi în practică. De exemplu, la moarte soţiei lui, Lizzie Siddal, şi-a îngropat singurul manuscris al poeziilor sale împreună cu ea. Mai târziu şi-a le-a dezgropat şi le-a publicat dar se pare că din cauza acestui gest Rossetti a căzut treptat într-o puternică depresie. A devenit dependent de alcool şi de droguri care în cele din urmă l-au omorât. Şi Lizzie de altfel, murise dintr-o supradoză de laudanum, un derivat puternic al opiului. A fost un rebel încă din tinereţe când a abandonat cursurile de la Academia Regală de Artă din Londra fiind nemulţumit de metodele convenţionale de predare. Imediat după aceea a înfiinţat împreună cu alţi artişti Frătia Prerafaelită, o mişcare care se va dovedi foarte importantă în istoria artei. Prerafaeliţii susţineau întoarcerea la arta de dinainte de Rafael, artist pe care îl considerau responsabil pentru conformismul de la acea vreme. Ei promovau ca surse de inspiraţie, povestirile fantastice ale evului-mediu, cavalersimul şi tragedia asociată acelei perioade. Apelau la culori puternice, vii şi la împletirea naturalismului – redarea fidelă şi minuţioasă a detaliilor, cu simbolismul. Şi-au creat un stil unic şi câteva tablouri greu de uitat, cum vom vedea în postul următor.
Rossetti, ca fondator şi lider al mişcării prerafaelite, a creat câteva picturi remarcabile. Aş evidenţia în special chipurile femeilor lui Rossetti, cu buzele cărnoase, senzuale, cu maxilare bine conturate, cu ochii visători şi cu par mereu bogat. Nu vedem aşa chipuri în viaţa de zi cu zi. Pe mine mă duc cu gândul la acele legende medievale, cu fete închise în turnuri înalte de piatră sau cu druizi şi vrăjitoare care fac descântece. Salvador Dali vedea femeile din picturile prerafaelitilor ca „cele mai atragatoare si cele mai inspaimantatoare din cate exista”.

 În „Beata Beatrix” Rossetti a depăsit însă graniţele prerafaelitismului, reuşind să creeze o lucrare excepţională în care multitudinea de simboluri se amestecă în contururi ciudate, totul creând o atmosferă stranie la început, genială după ce afli povestea din spatele tabloului. Beata Beatrix, Binecuvântata Beatrix – în traducere din latină, reprezintă o scenă descrisă în poemul lui Dante Alighieri, Viaţa Nouă. Întregul poem este o descriere a dragostei lui Dante câtre Beatrix, o tânără care a murit la 24 de ani iar acest tablou prezintă chiar cea mai dramatică scenă, moarte ei.. Mai târziu, în Divina Comedie, Beatrix va deveni ghidul lui Dante în Paradis. Rossetti a fost pasionat de acest poem, pe care de altfel l-a şi tradus în engleză. De multe ori a comparat dragostea lui Dante pentru Beatrix cu a lui pentru Lizzie iar acest tablou, început la 2 ani după moartea soţiei lui, este un tribut adus iubitei sale, model pentru acest tablou. Dante şi-a imaginat moartea iubitei mai degrabă ca o transformare spirituală: „Dante şi Dragostea… se priveau ameninţători, conştienţi de ceea ce se va întâmpla; în timp ce pasărea, mesager al morţii, lasă un mac în mâinile iubitei. Prin pleoapele închise, tânăra Beatrix zăreşte o lume nouă”. Rossetti a respectat în amănunt descrierea lui Dante: Dragostea e reprezentată în roşu, în stânga sus iar Dante în dreapta, privind câtre ea; Un porumbel roşu îi lasă lui Beatrix un mac în mâini. Poate că Rossetti a ales special această floare, din care se face drogul care a omorât-o pe Lizzie. Ceasul solar cade pe ora 9, oră importantă în universul lui Dante. Priviţi-o însă pe Beatrix. Cu bărbia ridicată. gătul alungit, pleoapele calm închise şi buzele uşor întredeschise, pare gata să primească o nouă viaţă, să intre poate în altă lume. O lumină mistică cade pe tot tabloul iar în jurul capului lui Beatrix pare că s-a format o aureolă – aproape că deja nu mai aparţine acestei lumi. Mâinile sunt apatice, inerte, sugernând încă o dată abandonul fetei în braţele unei forţe superioare. Remarcaţi şi culorile: Aproape numai nuanţe de roşu, verde şi ceva galben. Nicio culoare nu este clară, totul este difuz, nenatural. Rossetti reuşeşte să redea o atmosferă fantastică în tabloul său. Culorile ireale, tot felul de apariţii fantomatice, obiecte şi fiinţe aranjate fără vreo logică în compoziţie, ne dau certitudinea că se întâmplă ceva fabulos şî foarte important. Cheia este tot în privirea lui Beatrix. Angelică, de o puritate absolută, este prezentată ca o sfântă. Fata se află în momentul morţii sale, în momentul când cineva parcă o absoarbe de pe pământ. „Prin pleoapele închise, tânăra Beatrix zăreşte o lume nouă” spune Dante. O lume minunată spunem şi noi după ce privim tabolul lui Rossetti.
Dante Gabriel Rossetti (12 mai 1828, Londra – 9 aprilie 1882, Birchington-on-Sea, Kent) a fost un pictor şi poet englez, fondator şi repezentant de seamă al mişcării artistice cunoscute sub numele de „confreria prerafaeliţilor„.Dante Gabriel Rossetti s-a născut în 1828 la Londra, ca fiu al unui emigrant italian, Gabriel Rossetti, personalitate cu vaste preocupări literare şi ştiinţifice. La botez a primit numele de Gabriel Charles Dante, mai târziu adoptă numele de Dante Gabriel, pentru a sublinia interesul său pentru poezie. Frate al poetesei Christina Rossetti şi al criticului literar William Michael Rossetti, se dedică încă din fragedă tinereţe literaturii, în special poeziei şi urmează King’s College School, pe care însă o abandonează după patru ani. Interesul său pentru arta medievală italiană îl determină să se dedice picturii şi urmează cursurile Academiei de Desen sub îndrumarea lui Henry Sass, unde devine prietenul lui William Holman Hunt, apoi îşi continuă studiile cu pictorul Ford Madox Brown.

Dante Gabriel Rossetti : Venus Verticordia - aniversare

ZIUA DANTE GABRIEL ROSSETTI

Adu-ti aminte

Să-ţi aminteşti când eu voi fi departe,
În ţara fără drumuri înapoi,
De ziua când, de mână amândoi,
Întârziam clipita ce desparte.

Să-ţi aminteşti de-un nume scris pe-o carte...

Să-ţi aminteşti atunci când niciodată
Nu vom mai ţese gând de viitor,
De serile când împleteam cu dor
Cununi de visuri pentru viaţa toată.

Iar dac-o fi să uiţi că mai exist,
Nu-nvinui destinul, nu fi trist;
Căci vei zâmbi cândva de ce-ai simţit,
Mai bine mă cufundă-n întuneric
Decât să-ţi aminteşti că m-ai iubit!

de Christina Georgina Rosetti

-------------------------------------------------------------------------------
Christina Georgina Rosetti sora lui DANTE GABRIEL ROSSETTI
---------------------------------------------------------------------------------
Dante Gabriel Rossetti : Venus Verticordia
Data: 1864-1868
Stilul: Romantic
Media: Ulei pe panza
Dimensions: 98 x 69.9 cm
Russell Cotes Art Gallery and Museum
Dante Gabriel Rossetti (12 mai 1828, Londra – 9 aprilie 1882, Birchington-on-Sea, Kent) a fost un pictor şi poet englez, fondator şi repezentant de seamă al mişcării artistice cunoscute sub numele de „confreria prerafaeliţilor„.Dante Gabriel Rossetti s-a născut în 1828 la Londra, ca fiu al unui emigrant italian, Gabriel Rossetti, personalitate cu vaste preocupări literare şi ştiinţifice. La botez a primit numele de Gabriel Charles Dante, mai târziu adoptă numele de Dante Gabriel, pentru a sublinia interesul său pentru poezie. Frate al poetesei Christina Rossetti şi al criticului literar William Michael Rossetti, se dedică încă din fragedă tinereţe literaturii, în special poeziei şi urmează King’s College School, pe care însă o abandonează după patru ani. Interesul său pentru arta medievală italiană îl determină să se dedice picturii şi urmează cursurile Academiei de Desen sub îndrumarea lui Henry Sass, unde devine prietenul lui William Holman Hunt, apoi îşi continuă studiile cu pictorul Ford Madox Brown.