”Cu timpul
Cu timpul
Cu timpul, totul dispare
Uităm chipul și uităm vocea
Inima, când încetează să mai bată
Nu are rost să cauți mai departe.
Trebuie să lăsăm să se întâmple și asta e foarte bine.
Cu timpul
Cu timpul, totul dispare
Pe celălalt l-am adorat, pe care l-am căutat în ploaie
Celălalt pe care l-am putut ghici dintr-o privire
Între cuvinte, între rânduri și sub machiaj
De un jurământ deghizat care merge să-și facă noaptea
Cu timpul, totul dispare
Cu timpul
Cu timpul, totul dispare
Chiar și cele mai tari amintiri, ai una dintre acele fețe
La galerie, scormonesc prin rafturile morții
Sâmbătă seara când tandrețea dispare de la sine
Cu timpul
Cu timpul, totul dispare
Celălalt despre care se credea că este răcit, degeaba
Celălalt căruia i s-a dat vânt și bijuterii
Pentru cine și-ar fi vândut sufletul cu câțiva cenți
În fața căreia, ne târam ca și câinii
Cu timpul, totul merge bine.
Cu timpul
Cu timpul, totul dispare
Uităm pasiunile și uităm vocile
Care ți-a șoptit cuvintele săracilor
Nu veniți acasă prea târziu și, mai ales, nu răciți.
Cu timpul
Cu timpul, totul dispare
Și te simți la fel de alb ca un cal laminat
Și te simți înghețat într-un pat al întâmplării
Și ne simțim poate singuri, dar liniștiți
Și ne simțim înșelați de anii pierduți
Deci cu adevărat
Cu timpul nu mai iubim”
cântec de Léo Ferré
