Adolescenţa – o făclie stinsă,
Un muc de ţigară aruncat
Pe asfaltul întrerupt de găuri al Bucureştiului
Care îmi sărută tălpile cerşind amintiri
Adolescenţa – o minge de ping pong
Nu întotdeuna aruncată înapoi.
În întâmpinarea cuvintelor mele când devin carnivore,
când îşi cer uncia lor de carne
Dar unde, în care cute ale memoriei
se ascunde el
Milionul de lucruri care mi s-au întâmplat
Precis în acest loc,
Muc de ţigară stins pe caldaram
Aici
Sau poate nu…
de Riri Sylvia Manor
-------------------------------------------------------------------------------
"Riri Sylvia Manor se înscrie în seria medicilor poeti care văd în
poezie o formă de terapie. Avansez năstrusnica idee că orice medic ar
trebui să fie si poet, chiar dacă nu are talent, să se chinuiască să
scrie măcar cîteva versuri pe an (fără pretentia de a le publica!),
pentru a se convinge că poetului si medicului le vine la fel de greu să
dibuiască minusculul grăunte de viată care face diferenta dintre amorf
si miracol. Rar mai găsesti acum, la sfîrsit de istorie, un om care să
iubească omul... Spun asta pentru că Riri Sylvia Manor, înainte de a fi
poetă, este în mod declarat o umanistă."
RECENZII - Carmelia LEONTE
--------------------------------------------------------------------------------------
Nicolae Darascu-Calea Victoriei pe ploaie (1918)
Nicolae Dărăscu (18 februarie 1883, Giurgiu - 14 august 1959,
Bucureşti), pictor român influenţat de curentele impresionism şi
neoimpresionism, acuarelist.În perioada 1902 - 1906 a studiat la Şcoala
Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, clasa G. D. Mirea. După
terminarea studiilor, datorită admiraţiei sale pentru operele lui
Nicolae Grigorescu şi Ştefan Luchian, pleacă cu o bursă la Paris (1906).
Acolo cunoaşte atmosfera atelierului lui Jean Paul Laurens (Academia
Julien) iar un an mai tarziu (1907) a celui patronat de Luc Olivier
Merson (Academia Artelor Frumoase).
Călătoreşte în sudul Franţei,
la Toulon şi St. Tropez (1908), la Veneţia (1909), dar şi în ţară în
zona Vlaici-Olt (1913) şi Dobrogea (Balcic – 1919). Contactul cu artişti
din alte zone culturale ale Europei, călătoriile care au inclus şi
vizitarea marilor muzee aveau sa îi deschidă orizonturi noi,
conducandu-l spre un limbaj pictural ce pastrează legaturile cu
realitatea şi tradiţiile artei româneşti.
Spre deosebire de mulţi
dintre contemporanii săi, Dărăscu arareori a pictat interioare sau
naturi moarte. În schimb, a călătorit foarte mult, fiind în căutarea
peisajelor care îi aminteau de tinereţea sa, de exmplu în Delta Dunării
sau pe coasta Mării Negre, peisaje pictate în manieră impresionistă.
În 1910 expune un autoportret la Societatea Artiştilor Francezi din Paris.
