miercuri, 31 mai 2017

Robert Julian Onderdonk - Bluebonnet Scene cu fetita

ZIUA WALT WHITMAN

Un copil a spus: Ce este iarba?

Un copil a spus: Ce este iarba?, aducându-mi-o cu mâinile pline;
Ce aș putea să răspund copilului?... Nu știu mai mult decât el ce este...

Presupun că trebuie să fie steagul dispoziției mele, țesut dintr-un material verde, plin de nădejde.
Sau cred că e batista Domnului,

Un dar parfumat și memento dinadins aruncat,
Purtând numele posesorului undeva prin colțuri, ca să putem vedea și remarca și să spunem: a Cui?
Sau poate că iarba este ea însăși un copil... copilul zămislit de vegetație.
Sau mă gândesc că e o hieroglifă uniformă

Și înseamnă: a germina la fel pe zone largi și înguste,
Crescând deopotrivă printre negri și albi,
Kanuck, Tuckahoe, Congressman, Cuff, le dau același lucru, îi primesc la fel.

Iar acum îmi pare a fi frumosul păr netăiat al mormintelor.
Cu tandrețe te voi folosi, iarbă răsucită,
Poate transpiri din piepturile tinerilor,
Poate dacă i-aș fi cunoscut i-aș fi iubit;
Poate că te tragi din bătrâni și din femei, și din vlăstarele luate degrabă din poala mamelor.

Această iarbă este prea întunecată ca să fie din creștetele albe ale mamelor vârstnice,
Mai întunecată decât bărbile incolore ale bătrânilor,

Prea întunecată să vină de pe acoperișurile de un roșu vag ale gurilor.
O, recunosc, la urma urmei, atât de multe limbi grăitoare!

Și înțeleg că ele nu vin de pe acoperișurile gurilor fără un rost.
Aș vrea să pot traduce indiciile cu privire la morții tineri, bărbați și femei,

Și cu privire la bătrâni și mame, și la vlăstarele luate degrabă din poala lor.
Ce crezi că se întâmplă cu tinerii și bătrânii?
Ce crezi că se întâmplă cu femeile și copiii?
Ei sunt bine și vii, undeva;
Cei mai mici germeni arată că, de fapt, nu există moarte,
Și chiar dacă a fost, ea a dus înainte viața și nu așteaptă la capăt s-o oprească
Și a încetat în momentul în care viața a apărut.

Totul merge înainte și peste hotare... și nimic nu se prăbușește,
Și a muri este diferit de ceea ce presupune oricine, și mai propice.

de Walt Whitman

-------------------------------------------------------------------------------
Walter Whitman (n. 31 mai 1819 - d. 26 martie 1892) a fost un poet, eseist, jurnalist și umanist american. Considerat „cel mai mare poet american” de către mulți pe când trecuseră doar patru ani de la moartea sa, Whitman este văzut ca primul poet urban. El a fost unul dintre reprezentanții tranziției de la transcendentalism la realism, opera sa arătându-se influențată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci și cinci de limbi străine. Walt Whitman este unul din cei mai influenți și controversați poeți din canonul american.
------------------------------------------------------------------------------------
Robert Julian Onderdonk - Bluebonnet Scene cu fetita
Data: 1920
Stilul: Impresionism

Robert Julian Onderdonk - Stejari

ZIUA SAINT - JOHN PERSE

ELOGII XVI

...Cei ce sunt vechi în ținut s-au sculat iarăși primii
să împingă oblonul și să privească cerul, marea ce-și schimbă fața
și insulele, zicând: va fi ziua frumoasa, după acești zori.
Îndată e ziuă! și tabla pe-acoperișuri se aprinde-n neliniști, și rada e prada larmei, și cerul, însuflețirii, iar Povestitoru-și începe veghea!
Marea, între insule, sta roza de desfrâu; plăcerea-i e subiect de discuție, s-ar fi dat pentru câteva brățări de aramă!
Copii fug spre țărmuri! cai fug spre țărmuri!... un milion de copii purtându-și genele ca umbrele...și-notătorul
are un picior în apa caldă, dar celălalt i-e prins de-un val rece; și gonfrenele, ramia,
acalifa cu flori verzi și urzicile pilea ce sunt barba vechilor ziduri
înnebunesc pe acoperișuri, în margini de burlane,
căci un vânt, cel mai rece din an, se ridică de pe albastrul dintre insule, și venind rostogol spre aceste joase cayes, casele noastre, curge-n sânul bătrânului
prin limanul de pânză până la locul plin de coama dintre cele doua sfârcuri.
și ziua a început, lumea nu-i așa bătrână
ca să nu izbucnească deodată-n râs...
*
E când aroma de cafea urcă scara.

de Saint-John Perse

-------------------------------------------------------------------------------------
Saint-John Perse (pseudonimul literar al lui Alexis Léger, n. 31 mai 1887, Pointe-à-Pitre, Guadelupa — d. 20 septembrie 1975, Giens) a fost un poet și diplomat francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1960.
-------------------------------------------------------------------------------------
Robert Julian Onderdonk - Stejari
Data: 1915
Stilul: Impresionism

Dana Nechita - Grecia

O zi În roz

O scurtă zi, ca orice sărbătoare;
Și raze dulci adună-n piept lumină,
Și cunoscute bucurii mă iau de mână
Și nu prea cunoscute, mă tot strigă-n zare...

Pe buze se opri un zâmbet drag,
De parcă mi-au sosit copii-n poartă;
Și sufletul mai uită de al său toiag,
Atât, cât trupul incă nu îl poartă...

În zarzăr, măreț teatru înflorise;
O buburuză, dirijează de pe-o sârmă
Vestit cor mixt, format din multe gâze,
Cu albine, ca soliste mai distinse...

Poate că e o zi ca-n alte primăveri;
Dar mi-a dus viata strictă în deriva-
Tot corpu-mi este o celulă olfactivă,
(Privirea o uitasem pe un ram, mai ieri...)

Astăzi e roz văzduhul si-nserarea
Doar verzi sunt amintirile cu nume;
Iar gândul meu e vechi, ca de când lumea,
Cu voia Lui, inveșnicită-n floare...

de prutean (Lipcanu Arcadie)

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictura : Dana Nechita
Nume tablou : Grecia
Data :
Dimensiunea :
Media:Ulei pe panza

Pierre-Auguste Renoir - The Ingenue

ZIUA WALT WHITMAN

Tu eşti cea nouă?

Tu esti cea noua, atrasa catre mine?
Ca sa încep, te previn ca, în mod sigur,
sînt foarte diferit de ceea ce presupui;
Oare crezi ca vei gasi în mine iubitul tau?
Crezi ca e usor sa ma faci sa devin iubitul tau?
Crezi ca prietenia mea îti va da deplina
satisfactie?
Crezi ca sînt statornic si credincios?
Nu vezi nimic altceva decît aceasta înfatisare,
acest calm si rabdator mod al meu de a fi?
Crezi ca te îndrepti, pe un teren solid, catre
un adevarat ecou?
O, visatoareo, nu te-ai gîndit ca
as putea fi o Fata Morgana, o iluzie?

de Walt Whitman

-------------------------------------------------------------------------------
Walter Whitman (n. 31 mai 1819 - d. 26 martie 1892) a fost un poet, eseist, jurnalist și umanist american. Considerat „cel mai mare poet american” de către mulți pe când trecuseră doar patru ani de la moartea sa, Whitman este văzut ca primul poet urban. El a fost unul dintre reprezentanții tranziției de la transcendentalism la realism, opera sa arătându-se influențată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci și cinci de limbi străine. Walt Whitman este unul din cei mai influenți și controversați poeți din canonul american.
------------------------------------------------------------------------------------
Pierre-Auguste Renoir - The Ingenue
Data: 1877
Stilul: Impresionism
Media: ulei pe panza
Sterling and Francine Clark Art Institute at Williamstown, MA, USA
Pierre-Auguste Renoir (n. 25 februarie 1841, Limoges - d. 3 decembrie 1919, Cagnes-sur-Mer) a fost unul din cei mai celebri pictori francezi, creator - împreună cu Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne - al curentului impresionist. Dragostea lui pentru desen, artă figurativă și portretele l-au îndepărtat mai târziu de impresionism. Sub influența lui Ingres, începând din anul 1883, universul său coloristic devine mai blând, pictează trupuri feminine strălucitoare. Denumit pe drept "pictorul bucuriilor vieții", Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenței sale.

Pierre-Auguste Renoir - Pe Sena langa Argenteuil

Podul Mirabeau

Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Şi dragostea noastră...
Eu ştiu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub braţele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Iubirea ca râul curge uşor
Şi se petrece.
Înceată-i viaţa - val călător,
Nesecat e-al Speranţei zbor.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Zilele au trecut - toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
 Şi dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

de Guillaume Apollinaire

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pierre-Auguste Renoir - Pe Sena langa Argenteuil
Data: 1874
Stilul: Impresionism
Media: ulei pe panza
Colectie privata