sâmbătă, 8 iulie 2017

Tivadar Kosztka Csontvary - Calareti la Malul Marii


Herghelie de amintiri

Herghelia
Nu este numai de cai!
Amintirile toate
Dacă le scoţi în câmp
Iau aspect de herghelie
Încât, la un moment dat
Oricât ai încerca
Să prinzi din urmă o amintire
Ea va fugi mâncând pământul
În direcţia opusă.

de Mihail Mataringa


---------------------------------------------------------------------------

Pictor: Tivadar Kosztka Csontvary
Titlul:Calareti la Malul Marii,
Titlul original:
Data: 1909
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Expresionism
Dimensiuni: 72 x 171.5 cm
Deţinător: Muzeul Csontváry, Pécs.

Date despre pictor:

Născut: 1853; Kisszeben (Sabinov, Slovakia), Ungaria
Decedat 1919; Budapesta, Ungaria
Naţionalitatea: Maghiar
Tehnica Post-Impresionism, Expresionism

Ceea ce evidentiaza detaliile savarsite de Csontváry sunt dimensiunile panzelor sale, care in unele cazuri ating douazeci si cinci sau treizeci de metri patrati. Cel care a contribuit la pastrarea si conservarea celor mai importante lucrari ale pictorului, a fost un tanar arhitect pasionat de arta picturii, pe nume Gedeon Gerlóczy. Dupa moartea pictorului, rudele sale au hotarat sa liciteze operele pictorului, sperand la niste venituri productive in urma acestei actiuni, fara a realiza valoarea patrimoniala a acestora. Desi conditiile din primul razboi mondial au ingreunat procesul de achizitie al acestor lucrari, arhitectul Gedeon Gerlóczy a reusit sa cumpere cateva panze, in ciuda inconvenientei celor care le foloseau pentru a-si acoperi camioanele si a-si proteja marfurile transportate, avand in vedere largile si utilele dimensiuni ale acestora.

Interpretare tablou:

Lucrarea Calareti la Malul Marii este considerata a fi testamentul pictorului, ultima sa vointa. Vazuta de la distanta, lucrarea nu atrage atentia ca ar iesi din figurativul clasic. Ne este infatisat un grup de calareti aflat pe o plaja, care pare a fi imortalizat in banalitatea unei simple plimbari. Apoi se observa sentimentul de neliniste care guverneaza aceasta lucrare si care mai departe cheama privitorul la o analiza detaliata a fiecarui element. Aceasta neliniste apare din pozitiile cailor, fiecare dintre ei privind catre un unghi diferit. Astfel grupul devine surprins intr-o ratacire, cautand un punct de iesire din acel loc fortificat de ape. Fiecare personaj are o expresie impietrita care nu aduce prea multe concluzii. De asemenea, este o tehnica de pensulatie deja consacrata in figurarea personajelor, o tehnica ce minimizeaza expresia. Insa detaliul care atrage atentia se gaseste in partea dreapta a picturii, in personajele celor doi calareti care apar izolati de restul grupului. Avand ochii reprezentati de doua puncte negre pe niste pete care trimit la culoarea pielii, ei sunt singurii ale caror guri sunt figurate diferit fata de restul personajelor. Ei par sa priveasca restul grupului din pozitia unor cavaleri ingroziti.

Simbolistica clasica poate aduce in acest caz cu usurinta tematica mortii, iar astfel lucrarea devine o intrebare alegorica legata de scopul spiritualitatii, o intrebare care porneste de la motivele cautarii si alegerii unei cai si distanta pe care o masoara aceasta cale ce depaseste cadrul experientei. Prin deformarea pe care cele doua personaje par sa o prezinte la nivelul gurii reiese ca acestea sunt reduse la tacere, sau poate sunt chiar inivizibile pentru restul grupului, devenind astfel descoperite ca elementul ce corespunde puterii singulare a formei silentioase. De asemenea, este greu de ignorat focul care apare in planul secund al picturii ce poate fi confundat initial cu o coasta impadurita de copaci pe timp de toamna. Acest detaliu contribuie la randul lui la interpretarea alegoriei care prezinta eternitatea in forma unui discurs de tip cotidian.

Frida Kahlo - Autoportret cu colier de Spini


Balada trecerii prin spini

Nu am ce să-ţi mai cer,
După cât te-ai schimbat.
Sub un alt colţ de cer,
Alte clopote bat…

Suntem doar doi străini
Care nu-şi mai vorbesc.
Printre atâţia spini
Cum să-ţi spun “te iubesc”?

Nu am ce să mai fac,
Prea departe te-ai dus.
Şi îmi vine să tac
După ce ai apus.

Suntem doar doi străini
Care nu-şi mai vorbesc.
Printre atâţia spini
Cum să-ţi spun “te iubesc”?

Ţie ţi-a trecut iubirea,
Mie mi-a trecut uimirea,
Ţie ţi-a rămas lumina,
Mie lacrima şi vina…

de George Țărnea



------------------------------------------------------------------------
Pictor: Frida Kahlo
Titlul: Autoportret cu colier de Spini
Titlul original: Autorretrato con Collar de Espinas
Data: 1940
Material: Ulei , metal
Tehnică: Naïve Art (Primitivism)
Dimensiuni: 49.5 x 63.5 cm
Deţinător: Harry Ransom Humanities Research Center Art Collection, University of Texas - Austin, Texas, U.S.A. Mexico

Date despre pictor:

Frida Kahlo de Rivera (pronunție în spaniolă: /ˈfɾiða ˈkalo/; născută Magdalena Carmen Frieda Kahlo y Calderón; 6 iulie 1907 – 13 iulie 1954) a fost o pictoriță mexicană care s-a făcut cunoscută mai ales prin autoportretele sale pictate într-un stil suprarealist. Frida Kahlo s-a născut și a murit în capitala Mexicului, Mexico City, în casa sa, cunoscută sub numele de Casa Albastră (Casa Azul) A afirmat mereu că s-a născut în 7 iulie 1910, deși certificatul de naștere atestă că s-a născut în 6 iulie 1907. Prin aceasta e voia ca data sa de naștere să coincidă cu data de începere a Revoluției Mexicane, astfel încât viața ei să fi început odată cu nașterea Mexicului modern.
Opera sa este considerată emblematică pentru cultura națională mexicană, îmbinând stilul suprarealist cu tradițiile indigene

vineri, 7 iulie 2017

Marc Chagall - Cuplul nuptial la Turnul Eiffel


ANIVERSARE MARC CHAGALL
LUMEA VISATĂ A LUI CHAGALL

TABLOUL

Nopţile de mi le-ar lumina soarele!
Dorm - leoarcă de vopsele, în patul meu
În aşternutul meu din tablouri
şi tu cu piciorul gura închizându-mi
nu mă laşi să respir, mă înăbuş.
Mă trezesc - în suferinţele
zilei ce se deşteaptă şi în speranţe
încă nedesenate
încă ne-nfăptuite în culoare. Alerg
sus, spre penelurile uscate
acolo
sunt răstignit dis-de-dimineaţă, precum Hristos
acolo mă ţintuiesc de şevalet.
Dar tabloul încă nu e terminat
în el totul mai e doar fulguraţie, sclipire revărsătoare...
Ici - o tuşă! Albastră. Ici - una verde.
Roşie. Culorile se potolesc
vine tihna...
Dar ascultă odată şi tu, mortul meu pat
uscata mea iarbă
iubire ce m-ai părăsit
şi iar revenit-ai
ascultă ce am a-ţi spune.
Mă înfăţişai sufletului tău
eu beau restul anilor ce ţi-au mai rămas.
Până-n gât sunt sătul şi de luna ta
şi de a te păzi, precum o făcusem cândva.

de Marc Chagall

 

------------------------------------------------------------------------
Pictor: Marc Chagall
Titlul: Cuplul nuptial la Turnul Eiffel
Titlul original: Les fiancés de la tour Eiffel
Data: 1913; Paris, Franţa
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Cubism
Dimensiuni: 202 x 291 cm
Deţinător: Musée national Message Biblique Marc Chagall, Nice, France

Date despre pictor:
Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

Marc Chagall - Aniversarea

ANIVERSARE MARC CHAGALL
UN POET AL PENELULUI

* * *

Sunt feciorul Tău, menit
a se târî pe pământ.
mi-ai dat vopsele-n mână, penelul mi l-ai dat
dar cum ar fi să Te pictez - nu ştiu...
Acest pământ? Cerul? Inima Ta?
Ruinele oraşelor? Fraţii arzând în flăcări?
Ochii mi se umplu de lacrimi, nu văd -
încotro să fug, spre cine să zbor?
Căci există cineva care ne năruie viaţa.
Căci există cineva care ne dă soroc de moarte
şi el anume ar putea să mă ajute
ca tabloul ce-l pictez să lumineze-a bucurie.



de Marc Chagall


------------------------------------------------------------------------
Pictor: Marc Chagall
Titlul: Aniversarea
Titlul original: The Birthday
Data: 1915; Liozna, near Vitebsk, Belarus
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Naïve Art (Primitivism)
Dimensiuni: 99.5 x 80.5 cm
Deţinător: Museum of Modern Art, New York, USA

Date despre pictor:
Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus - d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

Descriere tablou:
„The Birthday” a fost creat de Marc Chagall cu câteva săptămâni înainte de căsătoria cu Bella, pe care a cunoscut-o când era adolescent, în oraşul natal, Vitebsk. Pictura reflectă expresia minunată a iubirii, într-un cadru obişnuit. Chagall pluteşte deasupra Bellei, care ţine în mâini un buchet de flori.
Marc Chagall mărturisea că a ales pictura deoarece îi „era la fel de vitală ca aerul. Mi s-a părut o fereastră prin care pot să-mi găsesc scăparea într-o altă lume.”

Marc Chagall - Dublu portret cu un pahar de vin


ANIVERSARE MARC CHAGALL
PICTORUL CARE A GĂSIT O FEREASTRĂ SPRE ALTĂ LUME.

* * *

Am zugrăvit tavanul şi pereţii -
dansatori, scripcari de scenă
un taur verde, un cocoş neastâmpărat...
Spiritul Creaţiei
vi l-am dăruit
necuvântătorii mei fraţi.

De-acum încolo, în meleaguri supraastrale
unde noaptea-i luminoasă, nu-ntunecată.

... Şi cântecele noastre din nou minunate
auzi-le-vor pământuri substelare
şi seminţeniile ţărilor celeste.

 de Marc Chagall



------------------------------------------------------------------
Pictor: Marc Chagall
Titlul: Dublu portret cu un pahar de vin
Titlul original:
Data: 1917-1918
Material: Ulei pe pânză
Tehnică: Cubism
Dimensiuni: 233×136 cm
Deţinător:
Descriere tablou:
"Dublu portret cu paharul cu vin" e un tablou care imi place intr-un mod deosebit, pentru ca aminteste de inceputurile tuturor cuplurilor de indragostiti. Marc Chagall l-a pictat in 1917, la putin timp dupa casatoria cu Bella, careia ii va dedica, ulterior, si alte compozitii autobiografice trasand evolutia casatoriei lor fericite. Cele doua personaje care apar in tablou sunt chiar Bella, imbracata in alb, si Chagall, levitand, cu paharul de vin in mana, deasupra sotiei sale. Cuplul e vegheat de ingerul iubirii. Aparitia lui transforma tabloul in opera de initiere: jocul si arta se amesteca dincolo de cadrul unei povesti de dragoste, creand senzatia celebrarii nuntii elementelor creatiei. Pamantul (orasul natal bielorus, Vitebsk, cu podurile si bisericile sale), apa (fluviul Daugava), aerul (unde plutesc personajele), focul (soarele) - toate isi gasesc fericit loc in tabloul acesta care inspira optimism si speranta.
In lucrarea de fata, Chagall reuseste sa exprime cele mai obisnuite dorinte umane, de dragoste nesfarsita si inegalabila. Artistul a pictat aceasta lucrare, in timp ce in intreaga lume aveau loc evenimente tragice, cu o imensa incarcatura emotionala, in timpul primului razboi mondial, urmat de revolutia si razboiul civil din Rusia Sovietica. Dar aceasta panza s-a vrut a fi probabil o celebrare a iubirii sale pentru viata, pentru familia sa, pentru sentimental de implinire care il domina atunci.
Bella, frumoasa mireasa, este infatisata intr-o rochie alba, care printr-un decupaj evident permite vederea piciorului imbracat intr-un ciorap violet – provocator. Incaltamintea pare destul de comoda, parca special creata de Chagall pentru calatoria deosebit de lunga a vietii in care ea avea sa-l insoteasca. Mana acoperita de o manusa alba probabil ascunde o verigheta, in cealalta mana tine un evantai inflorat, iar intreaga ei silueta este redata deosebit de gratios. Unul din ochii miresei este acoperit de mana barbatului pe care il poarte pe umeri, lasand sa se vada un singur ochi, care isi indreapta privirea in sus, plina de emotie si nerabdare.
Faptul ca mireasa Bella sustine aceasta “piramida” umana, explica felul in care Chagall isi privea sotia: ca pe o baza, ca pe fundatia acestei familii.
Destul de distrat, aplecat intr-o parte, parca gata sa cada, Chagall se dezvaluie in pielea unui mire absorbit de fericire, imbatat cu iubire, care prin gestul mainii in care tine paharul anunta o lumea intreaga ca tocmai a inceput sarbatoarea lumii lui si doar a lui.
Deasupra celor doi, redata sub forma unui inger, este fiica celor doi, Ida, al carei prezenta parca ii binecuvanteaza si ii protejeaza in acelasi timp.
Imuna la elementele din jur, mireasa materializeaza intr-un comportament specific zeitatilor, tainele crezute de multi simple mituri : zborul fara aripi si mersul pe apa. Dar dragostea te ridica, te face sa plutesti, sa ignori toate legile scrise sau nescrise ale lumii din jur…un univers care conteaza prea putin in momentul implinirii totale. E clar de ce Bella poate zbura si merge pe apa. Ea este de fapt Dumnezeul lui Chagall.
Astfel cei doi, care acum au devenit trei, si care de fapt s-au regasit intr-o singura persoana, facand referire la Divina Treime, pornesc pe drumul plin de incertitudini si aspiratii agitate din lumea Parisului, lasand in urma un trecut menajat cu multa melancolie si dragoste de catre artist, dar plin de rani si de evenimente care ar fi zdruncinat sistematic viata sa si a familei sale, in cazul ramanerii lor acolo.
V. Colorismul lui Chagall cucereste privitorul si in aceasta lucrare, abundand in tonuri calde si armonii vibrate. La fel ca si majoritatea coloristilor in cautare a densitatii aproape lichida a luminii, Chagall a fost de fapt un intimist abordand in creatia asa elemente cu caracter personal.
Prin intermediul culorii, artistul ne transmite mesajul operei sale, creand in interiorul lucrarii un mediu aproape respirabil, culorile fiind atat de profunde, incat au un efect cumulativ, care intrece orice alt element transpus pe panza.
In lucrarea de fata, mirele este redat intr-un contrast simultan de rosu si verde. Verdele, symbol al idealurilor, iar rosul in traditia chineza, simbol al fericirii. Ida, care pluteste deasupra celor doi, este inconjurata de un nor verde, iar vestimentatia este in aceeasi nuanta de violet ca si ciorapul mamei sale. Ida este de fapt o paleta ce intruneste elementele cromatice ale ambelor personaje, un produs al culorilor, a fascinatiei fata de acestea, care il stapanea pe tatal sau.
S-a spus despre Marc Chagall ca, incepand de la Renoir, nimeni inafara de el nu a mai reusit sa inteleaga lumina. In reprezentarea fericirii, a sarbatorii iubirii, acesta foloseste fundalul drept “panou solar”, incalzind intreaga lucrare, intocmai ca intr-o sera. Intr-o jumatate a lucrarii este redat soarele, printr-o sfera simpla, iar cealalta jumatate este scaldata in totalitate in valuri de lumina, dand impersia unui rasarit, unui nou inceput, exprimat prin cele mai ireale tonuri de galben. Acestea sunt aplicate pe suprafete destul de mari si bine definite, transformandu-se, in partea de jos, in sectiuni aproape rosiatice.
Peisajul din partea inferioara, format din vederea asupra orasului, a cladirilor, catedralelor si podul care traverseaza apele verzui, se transforma, datoria marimii personajelor, intr-un covor melancolic, alcatuit din nuante de griuri si brunuri, care se imbina cu raceala verdelui inchis, care parca adanceste apa pe care paseste mireasa pictorului.
Chagall simplifica figurile, acestea devenind plate si unghiulare, imbinate in forme geometrice simple, fiind clara natura cubista a lucrarii. Constructia compozitiei pare relativ simpla si chiar subreda, completand mai mult decat generos in cromatica, in modul pictorului de a se juca cu tonalitatile fiecarei culori.
“ Culoarea este totul. Cand culoarea este corecta, forma este corecta. Culoarea este totul, culoarea este vibratie, ca si in muzica ; totul este o vibratie “(Marc Chagall). Practica spuselor sale ne arat clar ca, prin vibratiile culorilor atent cautate, a luminii intens alicate, Chagall a reusit sa isi inconjoare personajele intr-o aura de optimism si sa transforme simpla lor reprezentare intr-o ofranda inchinata fericirii.