joi, 13 iulie 2017

Félicien Rops - Rândul


ANIVERSAREA PICTORULUI FELICIEN ROPS

Moda, moda

Mai intii crezusem ca este in doliu,
mergeam privind in pamint si i-am vazut pantofii negri, mici, de lac,
apoi am ridicat privirea -
ciorapi negri, fusta neagra, bluza neagra.
Se indrepta grabita spre mine, era foarte tinara
si purta o palarie roz.
Ea nu era in doliu, ea era foarte moderna.
cred ca o anumita neglijenta vestimentara poate da o nota de distinctie - dar fiinta
ei interioara este imbracata ca un clovn, un costum jumatate alb jumatate negru (in
partea stinga negru), mai avea desenata pe obraz, cu fard, o lacrima, la circ se ride,
dar cum sa rizi de o lacrima?
Contrastul culorilor (alb-negru, roz-negru, galben-
negru). neasteptat, este fatal pentru unii ochi neobisnuiti cu. violenta gesturilor
potrivnice, o, miresele, filosofii gimnasti, maoistii, soldatii
Daca si-ar fi scos palaria si ar fi asezat-o in cuier -
atunci ar fi fost in doliu.
Apoi si-ar fi pus-o cocheta pe cap si ar fi fost iarasi foarte moderna.
Daca ar fi repetat miscarea aceasta de mai multe ori
putea fi, in zece minute, de zece ori indoliata si de zece ori foarte moderna.
Mi-as fi dorit atunci, in strada, sa apara dupa colt o banda de derbedei,
sa-i smulga de pe cap palaria si s-o arunce, rizindu-si de ea, de la unul la altul,
apoi sa mi-o paseze mie.

de Justin Panta




----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Félicien Rops
Titlul: Rândul
Titlul original:
Data: 1874
Stilul: Simbolism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:



Date despre pictor:
Félicien Rops (7 iulie 1833 – 23 august 1898) a fost un pictor si gravor belgian .

Rops s-a nascut in Namur si a studiat la Universitatea din Bruxelles. Rops desena mai mult decat picta in ulei; si-a castigat faima de caricaturist, la inceput.
Rops l-a cunoscut pe Charles Baudelaire in 1864, iar Baudelaire i-a facut o puternica impresie care a durat pana la sfaristul vietii sale. Rops a ilustrat cateva din lucrarile lui Baudelaire, „Les Épaves”, o selectie de poeme din „Les Fleurs du mal” care au fost cenzurate in Franta, iar prin urmare au fost publicate in Belgia.

Rops a fost asociat miscarii literare simbolism si decadenta.
Ca si lucrarile autorilor a caror poezii le ilustra, opera lui tindea sa amestece sexul, moartea si imagini satanice.

Artemisia Gentileschi - Danae


ANIVERSAREA PICTORULUI ARTEMISIA GENTILESCHI

Danae

Legenda greacă povestea de-o fată
de crai din Argos, într-un turn închisă.
Să n-o atingă dragostea , fu scrisă,
şi-n bronz, şi-n pietre, soarta ei săpată.

Dar zeul luă aminte la proscrisă.
Prin ziduri tari, prin poarta ferecată,
trecea, prinzîndu-l, forţa-ntunecată,
lumina ei de ambră şi caisă.

Şi, vrînd pe ea, năprasnic s-o cunoască,
se prefăcu în ploaie grea de aur,
şi potopi sihastra ei cămară.

Din patimi, rădăcini crescură – plaur –,
pe care veac de veac o să plutească
făptura ei, ca miezu-adînc de vară.

de Maria Bănuș
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Artemisia Gentileschi
Titlul: Danae
Titlul original: Danae
Data: 1612
Stilul: Baroque
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Saint Louis Art Museum, St. Louis, MO, US

Date despre pictor:
Artemisia Gentileschi (născută la 8 iulie 1593 la Roma, decedată la Neapole către 1652) este o pictoriţă italiană apartinând barocului timpuriu, fiind puternic influenţată de Caravaggio.

A fost fiica pictorului Orazio Gentileschi de la care a preluat rigoarea desenului, adăugându-i un puternic accent dramatic inspirat de opera lui Caravaggio.

Considerată astăzi ca unul dintre primii pictori ai stilului baroc, s-a impus prin arta sa într-o epocă când femeile pictor nu erau uşor acceptate. Este de asemenea prima femeie care a pictat teme istorice şi religioase într-o epoca când acestea erau socotite ca fiind străine spiritului feminin, fiind si prima pictorita care a devenit membra a Accademia di Arte del Disegno din Florence.

Pierre-Auguste Renoir - Dance at Moulin de la Galette


Paharul

In calatoriile ei nu si-a dat seama de tradarea pamintului:
un strat gros de noroi se lipeste de talpi,
dindu-ne iluzia ca sintem mai inalti, mai distinsi. O caut sa-i explic, sint asemenea omului negru
cautind o palarie neagra intr-o camera neagra; ajung cu trenul de noapte
paharul, deci.
Venisem la tine la ora stiuta, nu m-a surprins usa deschisa, asta se
mai intimplase.
Dar toata mobila fusese mutata, camera pustie.
Peretii goi, doar in
colt etajera, am tras sertarul: mai ramasesera citeva scrisori.
M-am indreptat spre
Jbaie si am baut fulgerator citeva pahare cu apa.
Eram, fireste, foarte emotionat.
Am mai stat citeva minute, inmarmurit de surpriza si am plecat.
Doar mai tirziu am realizat misterul paharului din baie: era singurul obiect pe care nu-l luasesi cu tine, ca si cum ai predestinat totul, uitindu-l pe chiuveta; ma astepta, paharul, sa
ma folosesc de el in acele momente intense.
Am revenit peste citeva zile, vroiam
sa-l pastrez, nu l-am gasit; s-a facut nevazut
in statia terminus - nu cobor nici acolo.
Ceilalti pasageri ma privesc nedumeriti
O gasesc la restaurantul de la marginea marelui oras,
era si el acolo
ma retrag intr-un colt si-i privesc pe toti:
au terminat sandvisurile si se inghesuie sa infulece altele.
Luasem hotarirea sa nu te mai mint}
dar ce puteam pune in locul minciunilor mele?
Acum, la masa de pe terasa, el vroia sa para amuzant,
de fapt era foarte trist,
in timp ce i-am turnat doua degete de alcool
(nici un strop mai mult, hotarisem) • .
l-am intrebat (eram aplecat peste paharul-Jui,
alesesem deliberat momentul acesta, nu ne puteam privi in fata),
Acum ce ai de gind?
intrebarea l-a luat prin surprindere,
ca sa umple cu un gest tacerea
a dat pe git tot continutul paharului

de Justin Panta

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Pierre-Auguste Renoir
Titlul: Dance at Moulin de la Galette
Titlul original: Dance at Moulin de la Galette
Data: 1876
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Musée d'Orsay, Paris, France

Date despre pictor:
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri, mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura.
Denumit pe drept „pictorul bucuriilor vieţii”, Renoir pictează cu pasiune până în ultima clipă a existenţii.
„Cred că n-a trecut nici o zi în viaţa mea în care să nu fi pictat” – mărturiseşte artistul cu puţin înainte de a muri. Se stinge din viaţă la 2 decembrie 1919.

Mordecai Ardon - Stele dimineața - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI MORDECAI ARDON

Despre zei si despre noi

Daca la fel de bine te poti refugia inafara ta
cit si inauntrul tau, unde esti tu, atunci?
Aluneci simturilor mele, zvirluga, intr-o lume
unde lucrurile tind sa se confunde, privindu-le in liniste
imi dau seama ca, de fapt, cestii de cafea
nii-i pot da nici o intrebuintare.
Vorbindu-i lui
Momus despre fiul meu, mi-a spus,
Sint crini infometati, care in loc sa apere oile le maninca.
Evadezi inafara ta, apoi revii, ca sa evadezi iarasi,
atunci ea calca o camasa, simteam cu acuitate mirosul de curat, infailibilitatea lui
inumana. Ma gindeam la amurgul acela de vint, cind trecusem pe linga
tomberoanele cu gunoi neridicat de citeva zile, fiecare pala de vint imi aducea in
nari un miros profund al organicului.
Vintul raspindise sute de hirtii, parchetase
pajistea verde din coltul acela al cartierului - parca te aflai intr-un vis fantastic
inauntrul tau
asta inseamna (explicatii inutile, firesti) -
nu poti fi decit bolnav ori sanatos,
cei care se imbolnavesc sau se insanatosesc, sint zeii.


de Justin Panta



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Mordecai Ardon
Titlul: Stele dimineața
Titlul original:
Data: 1968
Stilul: Arta abstractă
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Mordecai Ardon ( ebraică : מרדכי ארדון , 13 iulie 1896 - 18 iunie 1992) a fost un pictor israelian.

miercuri, 12 iulie 2017

Andrew Newell Wyeth - Dormitorul Maestrului - aniversare



* * *

un sâmbure de cireașă
uitat pe cearceful gol alb
într-o noapte furtunoasă
îmi amintește de tine
în veșnicie


geamurile duble și fără perdele mă protejează
de incertitudinile lumii ?.

(cav)
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Andrew Newell Wyeth
Titlul: Dormitorul Maestrului
Titlul original: The Master’s Bedroom
Data:
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: colecție privată

Date despre pictor:
Andrew Newell Wyeth(12 iulie 1917 – 16 ianuarie 2009), pictor realist american.

Locul nasterii: Chadds, USA

Andrew Wyeth a devenit la fel de celebru ca Henry Fonda si reputatia lui ca artist a intrat in timp in declin, scriind despre el fiind intr-un timp un lucru excentric ce trebuia explicat.

Pentru multi dintre noi, picturile create de Andrew Wyeth sunt de neinteles din cauza seriozitatii cu care a abordat propria arta.

Picturile lui Andrew Wyeth au prins valoare abia dupa moartea sa, iar preturile unui tablou pictat de acesta au explodat in ultimii ani pana la valori record. Nici reproducerile nu sunt prea ieftine.

In timp, fiecare aspect al vietii lui Andrew Wyeth a fost celebrat si cartile scrise despre viata lui au capatat in timp o valoare foarte mare, atinsa de putine best seller-uri.