sâmbătă, 2 decembrie 2017

Anita Catarina Malfatti - Fernanda de Castro - Aniversare

O ILUZIE MODERNISTĂ CU PICTORIŢA ANITA CATARINA MALFATTI

* * *

eu şi fernanda de castro
suntem împreună de două ore
şi toată lume spune că sunt nebun c-o iubesc

nimeni nu poate să-mi distrugă visul
rămâne veşnic în muzeu.

(cav)
 



------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Anita Catarina Malfatti
Titlul : Fernanda de Castro
Titlul original: Fernanda de Castro
Data: 1922
Stilul: Post-Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Anita Catarina Malfatti (2 decembrie 1889 - 6 noiembrie 1964) a fost primul artist brazilian care a introdus în Brazilia forme de modernism europene și americane.

Otto Dix - Portretul jurnalistei Sylvia Von Harden

SĂRBĂTORIREA UNUI POEM INEDIT PE CULORILE LUI OTTO DIX

întîmplare cu Otto Dix, într-o după-amiază de februarie, în compania Sfinxului

dar cît de misterioasă e lumina, zice

între două macarale, cum ştii tu să recreezi acea stare de confort

plăcută ochiului, inimei şi sufletului nemuritor

nu-mi puteam desprinde ochii de la degetele răsfirate cămileşte

şi mă gîndeam că o femeie cu asemenea copite n-are voie să-mi vorbească despre mister…

am condus-o pînă la uşa apartamentului, în hol… chiar Otto Dix

degetele strîmbe ale Sylviei von Harden ţintuiesc ţigara aşa cum copitele

îmi delimitau orizonturi şi lumini. Paharul cu şampanie, Sylvioară, rochia numai bună să joace puricii şah,

ciorapul strîns în spatele genunchiului, gura ei ca de peştiuc, chiar acela văzut într-o piaţă-n Istanbul – nu-mi vorbi tu mie de Byzantium, şuşoteşte canadianul –

prin geamul ca un hublou am remarcat amîndoi că a-nceput să ningă

e acea ninsoare al cărei început nu-l prinzi în veci, mereu surprins, mereu condamnat la Oh, la Ah, la peştiozitatea Sylviei von Harden. Am stat aşa, mînă-n mînă, tremurînd la gîndul nopţii ce avea să vină…

de Bogdan-Alexandru Stănescu

 



----------------------------------------------------------------------------

Pictor: Otto Dix
Titlul: Portretul jurnalistei Sylvia Von Harden
Titlul original: Portrait of the Journalist Sylvia Von Harden
Data: 1926
Stilul: Expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea: 121 x 89 cm
Unde se găseşte: Georges Pompidou Center, Paris, Franţa

Date despre pictor:

Wilhelm Heinrich Otto Dix (n. 2 decembrie 1891, Untermhaus acum Gera - d. 25 iulie 1969, Singen, Hohentwiel) a fost un pictor, desenator și gravor considerat ca unul dintre cei mai importanți artiști plastici germani ai secolului XX.
A fost influențat de expresionism și de curentul „noul obiectivism” („die neue Sachlichkeit”), fiind interesat de critica socială. În compozițiile sale, Dix prezintă războiul și consecințele lui tragice, între care șomajul și privațiunile proletariatului. A pictat și portrete, peisaje și scene de gen. Ca desenator excelent, a lăsat posterității peste 6.000 de desene și schițe. A realizat picturi și lucrări în acuarelă care evocă stilul renascentist.
Cele mai ample colecții cu lucrări ale lui Otto Dix se află la Kunstmuseum („Muzeul artelor”) din Stuttgart și la Museum Gunzenhauser din Chemnitz (fost Karl-Marx-Stadt).
În 1933, după ce naziștii au acaparat puterea, Dix a fost unul dintre primii profesori dați afară din serviciul la universitate.
Dix a fost ținut de Gestapo în arest preventiv timp de două săptămâni, în urma unui atentat împotriva lui Hitler.
În anii postbelici Dix nu s-a putut ralia la curentele artistice din RFG și RDG (aici realismul socialist). Însă instituții din ambele state germane i-au conferit onoruri și distincții. Între 1946-1966, Dix a avut șederi anuale de lucru la Dresda. În 1959, i-a fost conferită „crucea federală pentru merit” (decorație vest-germană).

Georges Seurat - O duminică de vară pe insula Grande Jatte

ANIVERSARE CU PUNCTE ÎNTR-O SÂMBĂTĂ ALĂTURI DE GEORGES SEURAT

Miazazi de vară

Duminica simpla, burgheza...
Cantec de orga stricata,
Ce veche balada mai plange
Pe-un splai, asa, dintr-o data?

Ecou secular si tarziu...
Si-al zilei naduf, o ruina -
Sumbra balada germana
Pe strazi, in cetatea latina.

de George Bacovia
 



---------------------------------------------------------------------------------------------- -
Descriere tablou:
În 1885, Seurat își petrece vara într-un mic port, la Grandcamp și începe să experimenteze o nouă tehnică, pe care o numește divizionism, a cărei esență constă în a picta pete de culoare regulate, din ce în ce mai mici, până la un punct realizat cu vârful pensulei. Toamna, se întâlnește cu Pissarro, care își însusește imediat această tehnică. Apoi, în mai-iunie 1886, Seurat își prezintă tabloul intitulat „O duminică de vară pe insula Grande Jatte” la a opta și ultima expoziție a impresioniștilor, într-o sală separată, alături de creațiile lui Pissarro și Paul Signac. Criticii s-au năpustit asupra acestui tablou, fiind șocați de mulțimea și roirea micilor pete colorate. Au vrut să discrediteze stilul lui Seurat, numindu-l pointillism (fr.: point = punct), dar – și de data asta – „porecla s-a transformat în renume”. La puțin timp după aceasta, tabloul este prezentat la a doua expoziție a „Societății Artiștilor Independenți”, precum și la Bruxelles, în 1887.
---------------------------------------------------------------------------------------------- -

Pictor: Georges Seurat
Titlul: O duminică de vară pe insula Grande Jatte
Titlul original:
Data: 1884-1886; France
Stilul: Pointilism
Mod de realizare:Ulei pe pânză
Dimensiunea: 308.1 x 207.5 cm
Unde se găseşte: Art Institute of Chicago, Chicago, IL, US

Date despre pictor:

Georges Seurat (*2 decembrie 1859, Paris - †29 martie 1891, Paris) a fost un pictor francez neoimpresionist, creator și teoretician - împreună cu Paul Signac - al tehnicii divizioniste în pictură.
Geurges Seurat se ivește atunci când impresionismul pare să-și piardă din vigoare. Stilul și concepția lui Seurat fac simțită influența unei noi revoluții plastice. Scurta lui carieră artistică a fost de ajuns pentru a-i asigura un loc în istoria universală a artelor. Nici contemporanii săi nu au trecut indiferenți pe lângă opera sa. Camille Pissarro, Vincent van Gogh și mai târziu Henri Matisse aderă pentru o vreme la această nouă viziune, considerată o continuare logică a impresionismului. Iar în cursul secolului al XX-lea, cubiștii și pictorii abstracți s-au sprijinit în experimentele lor pe rezultatele maestrului pointillismului.

Robert Gonsalves - Iluzii optice

Acolo unde nu mai e trotuar

Acolo unde nu mai e trotuar –
Până să-nceapă-al străzii furnicar –
E iarba colorată în roz şi e pufoasă,
Iar soarele-i gătit în alb, ca o mireasă,
Şi păsările lunii se odihnesc din zbor
În vânt de mentă verde, blând şi răcoritor.

Hai să fugim de fumul ce peste noi se-abate
Din străzile înguste, cănite, ’ntortocheate,
Hăt, dincolo de hăul cu flori de-asfalt în cale.
Vom merge fără grabă, cu paşi egali, agale,
Urmând săgeţi de cretă ce-n cale ne apar,
Acolo unde nu mai e trotuar.

Vom merge fără grabă, cu paşi egali, agale,
Urmând săgeţi de cretă ce-n cale ne apar.
Copilul doar ne-arată, copilul ştie doar
S-ajungă unde nu mai e trotuar.

de Shel Silverstein

 


----------------------------------------------------------------------------
Iluziile optice create de pensula unui pictor te vor face să te uiţi de mai multe ori la imagini. Artistul Canadian Robert Gonsalves este regele picturilor fantezie. El creează iluzii optice uluitoare care te lasă cu gura căscată şi care te fac să crezi că eşti într-o lume magică, unde totul este posibil.
Robert Gonsalves (56 de ani) combină două poveşti diferite şi le dă viaţă doar punând pensula pe pânză. Creierul tău se forţează să rupă graniţa celor două lumi pictate de artist în acelaşi tablou.. Arta lui Gonsalves este adeasea numită suprarealistă. Imaginile sunt în mod deliberat planificate, la fel este planificat şi rezultatul gândirii conştiente a celui care va privi picturile. Ideile sunt în mare măsură generate de lumea exterioară și implică activități umane obişnuite , artistul foloseşte dispozitive iluzioniste atent planificate . Robert Gonsalves "injectează" un pic de magie în scene realiste. El încearcă prin operele sale să le dea oamenilor un pic de credinţă în magie şi dorinţă să poată face imposibilul.

vineri, 1 decembrie 2017

Darwin Stead - Harpă - Aniversare

O CĂLĂTORIE PRIN LUMEA ABSTRACTĂ CREATĂ DE PICTORUL DARWIN STEAD

* * *

tensionat precum corzile harpei
orbit de lumina de afară
de culori
de sunete
de dragoste
cânt pe stradă cu pantofii în mână
singin' in the rain


(cav)



------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Darwin Stead
Titlul : Harpă
Titlul original: Harp
Data: 2016
Stilul: Abstract
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 50.8 x 31.75 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Darwin Stead este un pictor american. Născut - 1 decembrie 1951