marți, 4 mai 2021

Zbor Bunloc

 

Zbor
 
azi dimineață
cineva
mi-a trimis un înger păzitor
 
aov
 










 

Joseph Farquharson - Mrs Farquharson of Finzean

 Ultima ploaie

"Azi m-am trezit râzând în hohote.
Aseară mi-a fugit câinele spre strada întunecată.
Îi e mai bine așa.
Fugea fără a se uita măcar o dată-n spate, fugea fără milă, ștergându-se în beznă.
Mi-am iubit câinele așa cum am știut eu: îi periam blana în fiecare dimineață, după-masă și seară, repetat, până n-am mai știut de mine.
De aceea recunosc, îmi e mai bine așa.
Florile sunt ofilite, cerul e înnegrit de nori, vântul dărâmă orice speranță.
Azi câinele meu nu se mai grăbește, l-a satisfăcut așa puternic libertatea încât a murit de fericire.
M-am trezit râzând în hohote. De plâns am plâns suficient.
E timpul să aprindem o lumânare."

de Paula 



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Joseph Farquharson
Titlul: Mrs Farquharson of Finzean
Titlul original: Mrs Farquharson of Finzean
Data : 1871
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Joseph Farquharson (4 mai 1846 - 15 aprilie 1935) a fost pictor scoțian, pictand mai ales peisaje .

Franklin Carmichael - Lumină și umbră

 Acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină

Aceasta este plăcerea mea,
aşteptarea şi veghea la marginea drumului,
acolo unde umbra se ţine-aproape de lumină
şi unde ploaia calcă pe urmele verii.

Mesageri – cu veşti despre neştiute ceruri –
mă întâmpină şi-apoi gonesc de-a lungul şleaului.
Inima mea se bucură-n sinea ei,
iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.

Din zori până-n amurg stau aici, în faţa uşii mele
şi, dintrodată, ştiu
că va sosi un moment fericit şi că-l voi vedea.

Între timp, zâmbesc şi cânt de unul singur.
Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.

de Rabindranath Tagore,



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Franklin Carmichael
Titlul: Lumină și umbră
Titlul original: Light and Shadow
Data :1937
Stilul: Art Nouveau (Modern)
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Franklin Carmichael (4 mai 1890 – 24 octombrie 1945) a fost un pictor canadian.

Rafael García Hispaleto (El Hispaleto) - Jucatorii de carti

 "Fiecare jucător trebuie să accepte cărţile pe care viaţa i le aruncă pe masă. Odată ce cărţile sunt în mâna sa însă, el este cel care trebuie să decidă cum să le joace astfel încât să câştige jocul."

citat de Voltaire



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Rafael García Hispaleto (El Hispaleto)
Titlul: Jucatorii de carti
Titlul original: Jugando a las cartas
Data : 1854
Stilul: Costumbrismo
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 40 x 58.5 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Rafael García Hispaleto (El Hispaleto) ( 4 mai 1832 - 25 august 1854 ) pictor spaniol.

François Gérard - Moritz Christian Reichsgraf Von Fries cu soția sa Maria Theresia Josepha

 

Împreună

"Casele noastre plâng la orele când se lasă seara
cărămizile scâncesc înăbuşit
ferestrele sângerează
furtunile noastre inundă oraşele neumblate
zgâlţâie din temelii zilele netrăite

Trupurile noastre vor hrăni cândva un câmp
îl vor paşte caprele
se vor împreuna şi vor umple miriştile de iezi
ei vor hrăni cu sângele lor brazi sau platani
florile şi seminţele lor vor fi purtate de vânt
şi vor rodi în alt pământ
sau vor fi înghiţite de valuri
apa mării se va evapora va deveni nor
care îşi va ninge durerea sau voluptatea
peste ruinele străzilor prin care am trecut

O să fie bine
Vom fi împreună
Ai să vezi

În câteva milioane de ani
Oasele noastre se vor face praf şi din praf pietre de râu
şi se vor rostogoli una spre alta
ca doi îndrăgostiţi
gata să îşi sfâşie trupurile"

de Ilinca Bernea
 

 
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: François Gérard
Titlul: Moritz Christian Reichsgraf Von Fries cu soția sa Maria Theresia Josepha
Titlul original: Moritz Christian Reichsgraf Von Fries Mit Seiner Frau Maria Theresia Josepha
Data : 1805
Stilul: Neoclasicism
Mod de realizare: ulei
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor
François Gérard(4 mai 1770 – 11 ianuarie 1837), pictor istoric si portretist neoclasic francez