joi, 29 iulie 2021

Carl Blechen - Cioban

 

Scriind pe corp

"Cu toţii suntem marcaţi, într-un fel sau altul.
Majoritatea celor care hoinăresc pe străzi
sau îşi citesc reflecţiile unii altora pe ecran
încearcă să-i interpreteze pe semenii lor călători ca fiind tatuaţi,
purtând inele şi piercing-uri în zone intime,
ori purtând cicatrici sau zgârieturi în urma accidentelor,
a bătăilor primite de la Fraţii Creştini, a însemnelor tribale,
a practicilor sado-masochiste consimţite, a torturilor banale sau exotice.

Odată vruse să-şi ştanţeze un Nume
pe fese, dar şi-a înfrânt acea dorinţă.
Pe atunci doar marinarii, soldaţii, motocicliştii şi tipii duri
purtau ancorele albastre, inimile străpunse, MAMA.
Tatuajele au fost imprimate ca un element de siguranţă permanent
ca să-l stingherească mai târziu şi să-i distrugă planurile de viitor.
Acum, revistele etalează oameni ilustraţi
cu dragoni, pitoni, femei goale, scene mitice.

Verişorul lui a făcut avere importând
tatuaje temporare pe care le vindea în Camden Lock,
o ediţie mai îndrăzneaţă şi mai durabilă a acelor
tatuaje pentru copii care se mâzgăleau şi crăpau.
Fără durere, fără risc de infecţie,
fără pura obligaţie faţă de un tatuaj adevărat.
Tatuajele adevărate erau gravate pe corpul războinicilor celţi
pentru ca animalul lor totem şi clanul să fie vizibile pentru toţi..

A verificat modelele celtice de pe bicepsul stâng.
O altă pagină a ortografiei sale personale arăta
un holograf pentru un generic, un braţ musculos
fluturând Steagul Roşu dintre fesele sale.
Urma să autorizeze mărturia pentru publicul cititor
şi să păstreze originalul pentru un cititor rezident
sau pentru oricine ar fi dorit să-i descifreze textul primordial
şi să înveţe lexiconul în care s-a inclus sau din care s-a exclus singur."

de Brian Docherty
 

 
---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Carl Blechen
Titlul: Cioban
Titlul original: Hirtenknabe
Data:
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Karl Eduard Ferdinand Blechen ( 29 iulie 1798 - 23 iulie 1840) pictor german.

Dominique Appia - Timpul stațiilor

 

Marco Polo

"Vorbeam cu Marco Polo.

A recunoscut
ca-ntr-adevar,
a exagerat putin
in carte
ca sa creasca vanzarile.

Dar in mare e adevarat.

Anii petrecuti pe drum.
Turcia, Armenia, Persia, Afghanistan,…

Boala,
si perioada de refacere
in Badakhsan.

Banditii,
furtunile de nisipsi vocile
din desertul Gobi.

In Muntii Pamir a fost cel mai greu
a spus,
caii erau raniti si muribunzi
in defileul abrupt
unde oasele-ti inghetau.

Sti
I-am spus
Ieri am fost in China.
(In mare parte-adevarat.
La 7.20 dimineata, eram
la Terminalul 3.)

Nu m-asteptam sa creada,
dar a-nteles destul de bine
ce putem face.

Nu m-asteptasem sa-mi arate mila."

de Michael Swan
 

 
---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Dominique Appia
Titlul: Timpul stațiilor
Titlul original: Le Temps Des Gares
Data: 1978
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Dominique Appia ( 29 iulie 1926 - 8 ianuarie 2017) pictor elvetian.

Carl Blechen - Doi călugări în parc la Terni

 

PREOTUL

"Preotul care le-a spus să-şi toarne
ceară în urechi
nu era un om rău.
Ei nu sunt niciodată răi.

Acesta era un pustnic, ce trăia într-o colibă în copac
destul de aproape de malul râului
unde o văzuseră.
El le-a spus să se deghizeze
cu rămurele de tei, ca s-o poată spiona.

Cei doi bărbaţi erau pescari.
Varşovia de acum
era, pe atunci, un mic sat pescăresc,
iar apele Vistulei se revărsau
în nenumărate râuri ce împânzeau pământul.

Nici ei nu erau oameni răi – erau doar speriaţi –
şi erau aşa de obişnuiţi cu gândul că preacuvioşii
ştiu mai multe decât ei, încât au fost uşuraţi
când pustnicul a pus la cale un plan."

de Maria Jastrębska
 

 
---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Carl Blechen
Titlul: Doi călugări în parc la Terni
Titlul original:
Data: 1830
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Alte Nationalgalerie, Berlin, Germany

Date despre pictor:
Carl Blechen (29 iulie 1798 – 23 iulie 1840), pictor german.

René Schützenberger - Le Collier de Jade

 

Cântec pentru somn

"Dorm şi te ţin de mână,
te ţin de mână-n somn.

Luna se strecoară printre nori;
eucaliptul răsuflă.
Adăpostul din grădină se înalţă,
mult peste gardul viu.

Şi anii se scurg, se scurg
până când nu mai rămâne nici unul.
Apoi ca florile pluteşte
un alfabet de colb.

Te ţin de mână-în somn,
dorm şi te ţin de mână."

de Joan Michelson
 

 
---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: René Schützenberger
Titlul:
Titlul original: Le Collier de Jade
Data: 1914
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
René Schützenberger (29 iulie 1860 – 31 decembrie 1916), pictor francez

Robert Lewis Reid - Her First Born

 

Cântec de leagăn 
 
"Scapi din mână o jucărie şi-ţi ştergi ochii.
Somnul îți dă târcoale. 
 
Mişcă-ţi capul dintr-o parte în alta.
Pruncule, somnul ţi-a prins mirosul. 
 
Zbate-te în braţele mamei tale. 
 Somnul se târăşte pe burtă. 
 
Cântă-ţi bocetul de protest. 
Pruncule, somnul se pune la pândă. 
 
Dar cântecul mamei tale e mângâietor. 
Somnul se leagănă și el pe picioarele din spate. 
 
Uşor, pleoapele ţi se închid.
Pruncule, somnul e gata să se năpustească. 
 
Ultimele plânsete s-au scurs pe umărul ei. 
Somnul te trage spre nicăieri. 
 
Mama te-a jertfit încă o dată.
Pruncule, somnul își cere dreptul său."

de Joanne Limburg 
 

 
---------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Robert Lewis Reid
Titlul:
Titlul original: Her First Born
Data: 1888
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Robert Lewis Reid (29 iulie 1862 – 2 decembrie 1929) a fost un pictor impresionist american si muralist.