vineri, 29 aprilie 2022

Mainie Jellette - Caii lui Ahile

 Caii lui Ahile

"Văzându-l pe Patrocle răpus
el, cel viteaz, şi tânăr, şi puternic –
caii lui Ahile în plâns au izbucnit;
se revolta firea lor cea nemuritoare
privind opera morţii, la care erau martori.

Şi scuturându-şi capul, cu coamele săltând,
pământul cu copita izbeau şi pe Patrcole
îl jeleau, simţindu-l ne-nsufleţit, nimicit,
abject cadavru-acuma – fără spirit –
lipsit de apărare – fără suflu –
din viaţă reîntors în Marele Neant.

Zeus, văzând plânsul cailor săi cei veşnici,
se întristă: «La nunta lui Peleu,
îşi zise el, am fost nesocotit;
nu trebuia să vă fi dăruit, bieţii
mei cai! Ce căutaţi acolo, pe pământ,
printre muritori jalnici, ce-s jucăria sorţii?
Pe voi, feriţi de moarte, ca şi de bătrâneţe,
vremelnice necazuri vă chinuie acuma. Părtaşi aţi devenit
cu oamenii, la suferinţă lor.» Dar cei doi nobili cai
vărsau amare lacrimi, mai departe,
plângând al morţii nenoroc etern."

de Konstantinos Kavafis



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Mainie Jellette
Titlul : Caii lui Ahile
Titlul original: Achill Horses
Data :
Stilul: Tachisme
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Mary Harriet Jellett ( 29 aprilie 1897 - 16 februarie 1944) pictor irlandez.

Frank Auerbach - Figura pe pat

 vineri

este vineri și familiile fericite
merg la mănăstirea brâncoveanu
de izvorul tămăduirii

cireșii au dat în floare
un câine se scutură de praf

stau cocoțat
în pat
și
mă rog
cât pot
într-o zi de vineri

la radio guerrilla
Klaus Schulze
"I Sing the Body Electric"

aov



----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Frank Auerbach
Titlul : Figura pe pat
Titlul original: Figure on the Bed
Data : 1967
Stilul: Expresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Frank Helmut Auerbach ( 29 aprilie 1931 - ) pictor german.

Auguste Herbin - Portretul pictorului Mathieu Battaglia

 Tipar

"Amant al cărților, acoperit de praf
plec din arhiva stingerii, pe seară
urc în tramvaie, leneș trec prin piețe -
la gât fularul desfăcut, fularul
pătat cu suc de piersici și de ceară.
Prea tânăr gâtul vulnerabil, punctul slab
al trupului, punctul rămas copil.
Poți fi stăpân pe-un lucru atât de nou? Tăcut
îmi înfășor fularul mai strâns, e tot mai lung
se răsucește-n jurul pieptului gol, în jurul
burții, genunchilor - și-ncet cobor în lut
învăluit în lungi fâșii. Sub ierburi
foșnesc familiar fulare dulci -
se duce carnea, tinerele oase
sunt crengi friabile. Întreg, dispar domol.
Fularul vechi păzind un spațiu gol
al trupului, tiparul meu veșnic, de mătase."

de Florin Mugur



-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Auguste Herbin
Titlul : Portretul pictorului Mathieu Battaglia
Titlul original: Portrait du peintre Mathieu Battaglia
Data : 1906
Stilul: Fauvism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Auguste Herbin (29 aprilie 1882 - 31 ianuarie 1960) a fost un pictor francez

Klaus Schulze

 S-a stins din viaţă o legendă a muzicii. Managerul anunţă un deces „neaşteptat”

Klaus Schulze, unul dintre giganții muzicii electronice, a murit la vârsta de 74 de ani. Chiar dacă suferea de o boală care n-a fost precizată, decesul a fost „neașteptat”, potrivit managerului artistului. Alături de Tangerine Dream, iar apoi pe cont propriu, Schulze a fost, alături de Vangelis, Jean-Michel Jarre și Kraftwerk, unul dintre muzicienii care au popularizat muzica electronică, în anii ’70.

Potrivit unui comunicat, Schulze s-a stins din viață marți, 26 aprilie. El suferea de o boală nedezvăluită, dar moartea sa a fost descrisă ca fiind „subită” de Frank Uhle, directorul general al casei sale de discuri, SPV, potrivit Consequence of Sound.

„Am fost șocați și întristați să auzim vestea morții subite a lui Klaus Schulze”, a declarat Uhle într-un comunicat. „Pierdem și ne va lipsi un bun prieten – unul dintre cei mai influenți și importanți compozitori de muzică electronică – un om și un artist excepțional.”

Pionier al genurilor krautrock, ambiental și techno, Schulze a lansat peste 60 de albume de-a lungul carierei sale de cinci decenii.

De asemenea, a fost membru în alte 2 formații emblematice ale anilor ’70, Tangerine Dream și Ash Ra Tempel, iar de-a lungul anilor a colaborat cu Steve Winwood sau Lisa Gerrard. Cel mai recent, a lucrat cu Hans Zimmer la coloana sonoră a noi ecranizări „Dune”. 


 

joi, 28 aprilie 2022

Vita di Milano - artă contemporană

 

***

te plimbi prin muzeu goală
și imiți zgomotul produs de sirene

aov
 

 
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Vita di Milano
Titlul : artă contemporană
Titlul original:
Data : 1965
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe tabla de compozitie
Dimensiunea: 115 x 130 cm
Unde se gaseste: Colecție privată

Date despre pictor:
Vita di Milano pictor italian