Giuseppe Abbati - Fereastra

 O fereastră

O fereastră pentru a vedea.
O fereastră pentru a auzi.
O fereastră ca o fântână
țâșnind din inima pământului
și deschizându-se pe întinderea
acestei recurente tandreți albastre.

O fereastră ce umple mâinile mici ale singurătății
cu ofrandele nocturne ale parfumului stelelor generoase.
O fereastră de unde poți invita soarele
să împărtășească singurătatea mușcatelor.
O fereastră îmi e de ajuns.

Vin din țara păpușilor,
din umbra copacilor de carton
ai unei grădini dintr-o carte ilustrată.
Din secetoasele anotimpuri vin
cu experiențele sterile ale prieteniei și ale dragostei
în străduțele prăfuite ale inocenței,
din anii creșterii literelor pălite ale alfabetului
în băncile unei școli tuberculoase,
din clipa când copiii erau în măsură să scrie
cuvântul „piatră” pe tablă
și când graurii îngroziți își luau zborul din arborii bătrâni.

Vin din rădăcinile plantelor carnivore
și creierul meu tresare de țipătul de spaimă
al unui fluture crucificat în caiet cu un bold.

Când încrederea atârnă de frânghia fragilă
a dreptății
și în întregul oraș
inima lămpilor mele se face bucăți-bucățele,

când ochii copilăroși ai dragostei mele
erau legați cu batista neagră a legii
și fântâni de sânge țâșneau
din tâmplele zvâcnind ale dorinței mele,
când viața mea
nu mai era nimic, nimic, nimic altceva decât tic-tacul ceasului
de perete,
am înțeles că trebuie, trebuie, trebuie
să mă-ndrăgostesc.

O singură fereastră mi-e de-ajuns,
o fereastră spre clipa cunoașterii, privirii, tăcerii.
Acum lăstarul nucului
a crescut îndeajuns ca să poată explica frunzelor tinere
ce este zidul.

Cere-i oglinzii
numele salvatorului tău!

Tremurând sub picioarele tale, pământul
Nu-i oare mai singur ca tine?
Profeții au transmis epocii noastre
mesajul lor pustiitor
și aceste explozii succesive și acești nori otrăviți
ecouri nu-s oare ale versetelor sacre?
Ei, prietene, ei frate, ei tu de același sânge cu mine,
când vei ajunge pe lună,
să scrii și data masacrului florilor!

Visele întotdeauna cad
de la înălțimea naivității lor și mor.

Eu miros trifoiul cu patru foi
crescut pe mormântul vechilor înțelesuri.

Femeia înmormântată
în lințoliul său de așteptare și puritate
oare tinerețea mea era?

Aș putea urca din nou treptele curiozității
ca să-i spun bună ziua bunului Dumnezeu
care merge pe acoperișul casei noastre vechi?

Simt că-i prea târziu.
Simt că momentul e partea mea de istorie.
Simt că masa e o falsă distanță
între părul meu și mâinile acestui străin trist.

Spune-mi ceva!
Ființa care-ți dăruiește
tandrețea trupului ei viu,
de la tine ce-așteaptă, de nu înțelegerea
sentimentului de a fi vie?

Spune-mi ceva!
La adăpostul ferestrei mele,
păstrez legătura cu soarele.

de de Forugh Farrokhzād
traducere din limba persană de Gheorghe Iorga

din Să dăm crezare începutului de anotimp rece (Tracus Arte, 2015)

------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Giuseppe Abbati
Titlul: Fereastra
Titlul original: La Finestra
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Giuseppe Abbati ( 13 ianuarie 1836 - 20 februarie 1868) pictor italian