Razboi in Ucraina - Copilul ca metafora

Copilul ca metafora

Copilul impinse barca glasului sau firav
Sa afle pana unde poate ajunge. Plutea
Fara el, in voia sortii, printre sloiuri de gheata.

Un glas vulnerabil pe o mare indiferenta,
Care-si intoarce spatele urias, incolor. Oare cum i s-ar auzi
La pol, unde atatia si atatia s-au prapadit deja?

Pe sub gheturi, pestii urlau la pruncii
De curand inecati. Balenele plescaiau fornaind
A dezaprobare. Creaturi cu dinti isi dezlantuiau

Puterile, iar vocile lor se inaltau inspre cer
Precum cladirile. Parca toata lumea ii era impotriva
Si un glas firav de copil, ca al lui, era sortit pieirii,

Fiindca pe intinderile arctice n-ai nici o sansa
Si toate, chiar si dragostea, ingheata si dispare
Sau se crapa in doua cand se lasa noaptea cea lunga.

Dar ea era atenta la copilul cu glas din adanc. Isi infofolise
Bine urechile. Totusi uite: si acolo, si aici!...
L-a auzit si s-a lasat in jos cu ostiile

Neclintite pe deasupra apei. Stii, mama,
Ce frica mi-e de gerul de la polul nord? Metafora
Fiului tau plange. Ai grija...

 

de GEORGE SZIRTES