miercuri, 18 decembrie 2019

Enrique Grau Araujo - Juegos nocturnos

* * *
stau într-o odaie cu pereți roșii de la zece și jumătate dimineața
și mă joc cu ochii închiși leagănul pisicii
cu Vincent Van Gogh

între două lingurițe de sirop de tuse
mă rog la Moș Crăciun ca să-mi aducă:
portocale
bomboane cu alune
o ciocolată amăruie
jeleuri în formă de ursuleți
o rachetă de tenis marca Dunlop
o bormașină cu percuție Makita
și o parapantă roșie din Franța lui Napoleon

în boxa albă așezată pe pervaz se aude opera rock
„Jesus Christ Superstar”
(Andrew Lloyd Webber și Tim Rice.)

c.a.v.




--------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Enrique Grau Araujo
Titlul:Juegos nocturnos
Titlul original: Juegos nocturnos
Data:1957
Stilul:Neo-Figurative Art
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Enrique Grau Araujo (18 decembrie 1920 - 1 aprilie 2004 ) a fost un pictor din Columbia

marți, 17 decembrie 2019

Leonid Muchnyk - City Sketch


30 de cenţi, două întreruperi, dragoste

Cu tine-n gând
am urcat în autobuz
şi am plătit 30 de cenţi pentru bilet
spunându-i şoferului
că vreau două întreruperi
înainte să-mi dau seama că
eram singur.

de Richard Brautigan
 
 

--------------------------------------------------------------------------- -

Pictor: Leonid Muchnyk
Titlul: City Sketch
Titlul original: City Sketch
Data:
Stilul:Socialism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Leonid Muchnyk (n: 17 decembrie 1896; Odessa, Ukraina - d: 8 ianuarie 1966; Odessa, Ukraina) a fost un pictor ucrainean.

Jan Sluyters - Selling

* * *

femeia
îmbrăcată hippie
agită brățara de pe mână
la tonomat se aude
John Fogerty

marțea începe cu
" Premonition"

c.a.v.



--------------------------------------------------------------------------- -

Pictor: Jan Sluyters
Titlul: Selling
Titlul original: Selling
Data:
Stilul:Expresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Fiul lui Antonius Sluijters, Jan, s-a născut la 17 decembrie 1881 la Hertogenbosch ( acolo se născuse şi marele Hieronymus Bosch) lângă Amsterdam.

luni, 16 decembrie 2019

Samuel Mützner - Cafe in Gabes

***

în timpul jocului de table
între noi
stă mirosul de nicotină
si ceașca de cafea goală

turcu de la bar
îndoaie votca

c.a.v.



----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Samuel Mützner
Titlul:Cafe in Gabes
Titlul original:Cafe in Gabes
Data: 1921
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte:

Date despre pictor:
Samuel Mützner (n. 13 decembrie 1884 — d. 2 octombrie 1959), cunoscut și drept Samys Mützner, a fost un pictor român interbelic de origine evreiască.

Edvard Munch - Moonlight on the Shore

câteodată

câteodată
cu degetul mare măsor luna
ca edvard munch

câteodată
te invit la o poezie
pe plaja plină de alge și bolovani
ca să-mi astâmpăr foamea de cuvinte

câteodată
țin cu cfr
azi țin cu cfr

câteodată
ascult bananarama
azi ascult "Na Na Hey Hey"

c.a.v.



----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Edvard Munch
Titlul: Moonlight on the Shore
Titlul original: Moonlight on the Shore
Data: 1892
Stilul: simbolism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:62.5 x 96 cm
Unde se găseşte:Rasmus Meyer Collection, Bergen, Norway

Date despre pictor:
Edvard Munch (12 decembrie 1863– 23 ianuarie 1944) a fost un pictor norvegian, unul dintre pionerii artei moderne, considerat precursor al expresionismului.

Roger Fry - Portrait of Edith Sitwell

***

drept să spun
mă simt binedispus
în seara asta
o să închin un pahar de vin
pentru Roger Fry
și pentru tine Edith Sitwell

obsedat de șirul lui Fibonacci
ascult "Lateralus - Fibonacci sequence"
(Tool)

c.a.v.



----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Roger Fry
Titlul: Portrait of Edith Sitwell
Titlul original: Portrait of Edith Sitwell
Data: 1918
Stilul: post Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte:

Date despre pictor:
Roger Fry (14 decembrie 1866 – 9 septembrie 1934), artist si critic de arta englez

Sattar Bahlulzade - mountain peak


***

în depărtare
crestele Făgărașilor se înaltă către cer
un peisaj copleșitor

acum
de la stânga la dreapta zboară o vrabie
ce fericită trebuie să fie

la radio
Badfinger
" Day after day"

c.a.v.

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Sattar Bahlulzade
Titlul:mountain peak
Titlul original: dağın zirvəsi
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 50 x 70 cm
Unde se găseşte:

Date despre pictor:
Sattar Bahlulzade (15 Decembrie 1909 – 14 Octobrie 1974) a fost un pictor azerbaidjan.

David Teniers the Younger - Flautis


***

de fiecare dată când mă așez în fotoliu
și mă uit la flautistul lui David Teniers the Younger
ascult "Aqualung"
(Jethro Tull)

așa sunt eu
"Too Old to Rock 'n' Roll: Too Young to Die!"
(tot Jethro Tull)

c.a.v.

----------------------------------------------------------------------------------

Pictor: David Teniers the Younger
Titlul: flautistul
Titlul original:The Flautist
Data: 1635
Stilul: Baroc
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:: 25 x 20 cm
Unde se găseşte:Hermitage Museum, Saint Petersburg, Russia

Date despre pictor:
David Teniers the Younger (15 decembrie 1610 – 25 aprilie 1690) a fost un pictor flamand din Antwerp

marți, 10 decembrie 2019

Roxett

***

pe masa mea arde o lumânare
pentru Marie Fredriksson

în inima mea
va rămâne pentru totdeauna
sunetul Roxett

îmi place să cânt
"It Must Have Been Love"
"Listen To Your Heart"
"Joyride "
"Queen Of Rain"
"You Don't Understand Me"

c.a.v.


luni, 9 decembrie 2019

Lucian Freud - John Minton


***

să te bărbierești în fiecare dimineață
e un chin

la cafea
învăț să aprind trabucul Gurkha Black Dragon
un capriciu
o fantezie

afară urlă o ambulanță
cu un gol în stomac
urmăresc Campionatul Mondial de Handball Feminin
Rusia se joacă cu România

c.a.v.


---------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Lucian Freud
Titlul: John Minton
Titlul original:John Minton
Data: 1952
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: : 25.5 x 40 cm
Unde se găseşte:

Date despre pictor:
Lucian Freud (8 decembrie 1922 – 20 iulie 2011) este un pictor și grafician englez, originar din Germania

zbor

***

la zece și jumătate dimineața
la 2 grade
port mustața răsucită la capete
și sunt pus pe glume


la decolare
totul era acoperit de zăpadă
și câinii erau tăcuți

pe deal
șuieră vântul
zgomote de crengi
la roată
rafale de vânt
frig

" și mâine e o zi" pe aripile vântului

c.a.v.

Frank Stella - Talladega

fruaj lumoj în mijlocul străzii singuratice plină de frig ascult ”it's alright” [cecilia castleman] aov   ------------------------------...