O fereastră
O fereastră pentru a vedea.
 O fereastră pentru a auzi.
 O fereastră ca o fântână
 țâșnind din inima pământului
 și deschizându-se pe întinderea
 acestei recurente tandreți albastre.
O fereastră ce umple mâinile mici ale singurătății
 cu ofrandele nocturne ale parfumului stelelor generoase.
 O fereastră de unde poți invita soarele
 să împărtășească singurătatea mușcatelor.
 O fereastră îmi e de ajuns.
Vin din țara păpușilor,
 din umbra copacilor de carton
 ai unei grădini dintr-o carte ilustrată.
 Din secetoasele anotimpuri vin
 cu experiențele sterile ale prieteniei și ale dragostei
 în străduțele prăfuite ale inocenței,
 din anii creșterii literelor pălite ale alfabetului
 în băncile unei școli tuberculoase,
 din clipa când copiii erau în măsură să scrie
 cuvântul „piatră” pe tablă
 și când graurii îngroziți își luau zborul din arborii bătrâni.
Vin din rădăcinile plantelor carnivore
 și creierul meu tresare de țipătul de spaimă
 al unui fluture crucificat în caiet cu un bold.
Când încrederea atârnă de frânghia fragilă
 a dreptății
 și în întregul oraș
 inima lămpilor mele se face bucăți-bucățele,
când ochii copilăroși ai dragostei mele
 erau legați cu batista neagră a legii
 și fântâni de sânge țâșneau
 din tâmplele zvâcnind ale dorinței mele,
 când viața mea
 nu mai era nimic, nimic, nimic altceva decât tic-tacul ceasului
 de perete,
 am înțeles că trebuie, trebuie, trebuie
 să mă-ndrăgostesc.
O singură fereastră mi-e de-ajuns,
 o fereastră spre clipa cunoașterii, privirii, tăcerii.
 Acum lăstarul nucului
 a crescut îndeajuns ca să poată explica frunzelor tinere
 ce este zidul.
Cere-i oglinzii
 numele salvatorului tău!
Tremurând sub picioarele tale, pământul
 Nu-i oare mai singur ca tine?
 Profeții au transmis epocii noastre
 mesajul lor pustiitor
 și aceste explozii succesive și acești nori otrăviți
 ecouri nu-s oare ale versetelor sacre?
 Ei, prietene, ei frate, ei tu de același sânge cu mine,
 când vei ajunge pe lună,
 să scrii și data masacrului florilor!
Visele întotdeauna cad
 de la înălțimea naivității lor și mor.
Eu miros trifoiul cu patru foi
 crescut pe mormântul vechilor înțelesuri.
Femeia înmormântată
 în lințoliul său de așteptare și puritate
 oare tinerețea mea era?
Aș putea urca din nou treptele curiozității
 ca să-i spun bună ziua bunului Dumnezeu
 care merge pe acoperișul casei noastre vechi?
Simt că-i prea târziu.
 Simt că momentul e partea mea de istorie.
 Simt că masa e o falsă distanță
 între părul meu și mâinile acestui străin trist.
Spune-mi ceva!
 Ființa care-ți dăruiește
 tandrețea trupului ei viu,
 de la tine ce-așteaptă, de nu înțelegerea
 sentimentului de a fi vie?
Spune-mi ceva!
 La adăpostul ferestrei mele,
 păstrez legătura cu soarele.
de de Forugh Farrokhzād
traducere din limba persană de Gheorghe Iorga
din Să dăm crezare începutului de anotimp rece (Tracus Arte, 2015)

------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Giuseppe Abbati
Titlul: Fereastra
Titlul original: La Finestra
Data:
Stilul: 
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Giuseppe Abbati ( 13 ianuarie 1836 - 20 februarie 1868) pictor italian