joi, 22 iunie 2023

Submarinul dispărut în Atlantic a fost găsit: ”Resturile arată că a avut loc o implozie”

 Submarinul dispărut în Atlantic a fost găsit: ”Resturile arată că a avut loc o implozie”



Cei cinci membri ai echipajului submersibilului Titan au avut parte de un final tragic. Paza de Coastă a SUA a anunțat, într-o conferință de presă, că resturile descoperite în zona de căutare în apropierea epavei Titanicului provin de la nava dispărută.

Echipa de căutători anunță că submarinul ar fi suferit o implozie. Asta rezultă din resturile descoperite pe fundul Atlanticului. Familiile celor cinci membri aflați la bord au fost notificate.

”Azi dimineață, un vehicul de căutare a descoperit coada submarinului la 500 m distanță de Titanic. Robotul a descoperit și alte resturi. Experții au spus că aceste obiecte se potrivesc cu cele ale obiectului pierdut. Imediat, am notificat familiile.

În numele Pazei de Coasă, vreau să-mi exprim condoleanțele pentru familiile membrilor echipajului”, a spus un reprezentant al Pazei de Coastă a SUA.

Concomitent, compania OceanGate anunță că echipajul de la bordul submersibilului a fost pierdut:

”Credem acum că directorul nostru executiv Stockton Rush, Shahzada Dawood și fiul său Suleman Dawood, Hamish Harding și Paul-Henri Nargeolet au fost din păcate pierduți”, se arată în comunicatul OceanGate.

după fanatik

 







 

Carlos Sáenz de Tejada și Lezama - Arrantzales. Ondárroa

 golful biscaya este trist

furnicile alergau în sus și în jos pe zidul bisericii

la patru după-amiaza
gogoșile deborei erau ca naiba
dar le-am mâncat

carlos murdar ca un pescar
bea votcă cu penelopa

cineva a tăiat cireșul
în care mă urcam în fiecare an

trei bicicliști pedalau spre barcelona

aov


 
-----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Carlos Sáenz de Tejada și Lezama
Titlul: pescar mostenirea
Titlul original: Arrantzales. Ondárroa
Data : 1919
Stilul: expresionism
Mod de realizare: ulei, sangvin, pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colecție privată

Date despre pictor:
Carlos Sáenz de Tejada și Lezama ( 22 iunie din 1897 - 23 februarie 1958 ) a fost un pictor, spaniol

Konrad Zuse - Autoportret

***

capul lui kondrad
tremură constant
când își curăță adidași

aov


 
------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Konrad Zuse
Titlul: Autoportret
Titlul original:
Data : 1994
Stilul: Kitsch
Mod de realizare: ulei
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Konrad Ernst Otto Zuse ( 22 iunie 1910 - 18 decembrie 1995) pictor german.

Pavel Fedotov - Olga Ivanovna Demonkala

pavel

nu se sătura niciodată
să trăncănească cu olga

aov

 


 
------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Pavel Fedotov
Titlul: Olga Ivanovna Demonkala
Titlul original: Olga Ivanovna Demonkala
Data : 1851
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 16.5 x 22 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Pavel Fedotov ( 22 iunie 1815 - 14 noiembrie 1852) pictor rus

Gwendolen Mary John - Nude Girl

 joia mă bazez pe nebunia gwendolenei

sunt surprins
gwendolen dimineața
mănâncă pizza și bea cafea
și mă vrăjește
m-a lăsat fără aer
și-a tatuat un fotbalist pe sânul stâng
și poartă cizme de piele cu cioc

aov


 
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Gwendolen Mary John
Titlul: Nud
Titlul original: Nude Girl
Data : 1909 - 1910
Stilul: Post-impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Tate Britain, London, UK

Date despre pictor:
Gwendolen Mary John (22 iunie 1876 - 18 septembrie 1939) a fost o artistă galeză care a lucrat în Franța în cea mai mare parte a carierei sale. Picturile sale, în principal portretele unor sitteruri anonime, sunt redate într-o serie de tonuri strâns legate.

miercuri, 21 iunie 2023

Jagdish Swaminathan - Red and Yellow with Bird

jagdish

face mizerie
în laboratorul de informatică
împrăștie petale de trandafiri

primește mesaje din toată lumea
gândurile fug ca vântul

aov

 


 

----------------------------------------------------------------------
Pictor: Jagdish Swaminathan
Titlul:
Titlul original: Red and Yellow with Bird
Data : 1972
Stilul: Surrealism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jagdish Swaminathan cunoscut ca J. Swaminathan (21 iunie 1928 - 1994) a fost un artist de origine indian , pictor, poet și scriitor

Olga Rozanova - Regina diamantelor

sunt imprevizibil

desenez cai și mașini
în caietul de informatică
regina diamantelor zâmbește de sus

aov


 
------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Olga Rozanova
Titlul: Regina diamantelor
Titlul original:
Data : 1911
Stilul: cubism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Olga Rozanova (21 iunie 1886 - 7 noiembrie 1918) pictor rus

Czesław Jan Pyrgies - Wiosna

 dimineața curtea mea este plină de personalități

gauguin bătea cu lingurița de argint în ceașca de cafea
pictată în galben de van gogh
ahab făcea valuri pe internet
cu tocănița de balenă
tagore mințea o vacă
mustața lui freddie mercury creștea pe ”bohemian rhapsody”
eminescu făcea clic pe veronica
soljenițîn caută pe google
cum să scăpăm de ruși
monet picta podul japonez
maia plisețkaia făcea o piruietă lângă czesław
kafka în timp ce vorbea cu camus
sisif împingea o piatră
avangarda lui napoleon ne păzea

aov


 
----------------------------------------------------------------------
Pictor: Czesław Jan Pyrgies
Titlul: Wiosna
Titlul original: Wiosna
Data :
Stilul: Realism
Mod de realizare: Ulei
Dimensiunea: 70 x 65 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Czesław Jan Pyrgies ( 21 iunie 1955 - ) pictor polonez.

marți, 20 iunie 2023

Konstantin Makovsky - Русская красавица в кокошнике

în febra războiului din ucraina

amețit de frumusețea verei
uit de submarinul dispărut
lângă epava titanicului

beatleşii vorbeau
în versuri realiste
”yellow submarine”

aov

 


 
-------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Konstantin Makovsky
Titlul:
Titlul original: Русская красавица в кокошнике
Data :: 1890
Stilul: realism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Konstantin Makovsky (20 iunie 1839 – 17 septembrie 1915), pictor rus

luni, 19 iunie 2023

Frank Johnston - Serenity Lake of the Woods

 în oglindă mă cred james bond

în seara asta galbenă
mi-am amintit de frank duval
”give me your love”

aov


 
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Frank Johnston
Titlul:
Titlul original: Serenity Lake of the Woods
Data : 1922
Stilul: Post-impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Frank Johnston (19 iunie 1888 - 19 iulie 1949) a fost un artist canadian asociat cu Grupul celor Șapte .

Rochelle Blumenfeld - Catching The Light

ploaia ocolește orașul victoria

gândurile se lovesc unele de altele
deborah se dezbracă în lumina soarelui
ea vorbește și eu tac
țes fire de dragoste
alături de svrcina
”catch the light”

aov




------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Rochelle Blumenfeld
Titlul:
Titlul original: Catching The Light
Data :
Stilul:
Mod de realizare: acrilic, pânză
Dimensiunea: 121.92 x 121.92 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Rochelle Blumenfeld ( 19 iunie 1936 - ) pictor american.

Ralph Earl - Portrait of Roger Sherman

  mi loĝas inter la linioj duminică dimineața plouă peste poeziile lui bacovia în curtea bisericii teii întâmpină enoriașii liliecii se odih...