Conexiune
Priveşte copacul cenuşiu. Cerul a curs
prin fibrele lui jos, în pământ –
un nor sfrijit e tot ce rămâne după ce
pământul a băut. Spaţiul cosmic furat
se învârteşte în împletitura de rădăcini, se răsuceşte
şi devine verdeaţă. – Scurtele clipe
de libertate urcă din noi, trec învolburate
prin sângele zeiţelor Parce şi o pornesc mai departe.
Espresso
Cafeaua neagră la un restaurant-grădină
cu scaune şi mese pestriţe ca insectele.
Distilări preţioase
umplute cu aceeaşi tărie ca Da şi Nu.
Ea este adusă din cafeneaua întunecoasă
şi se uită în soare fără să clipească.
În lumina zilei un punct de negru binefăcător
care se varsă repede într-un client livid.
E asemeni picăturilor de profunzime neagră
pe care uneori sufletul le distilatează
şi care dau un ghiont binefăcător: Pleacă!
Îndemn să deschizi ochii.
de Tomas Tranströmer
----------------------------------------------------------------------------------------------------------- -
BUNA ZIUA, DOMNULE COURBET
“Scena se petrece pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pe un drum prafos, undeva aproape de Montpellier.Drumul e galben, de culoarea desertului. In jur, camp ars de soare, chiar abrutizat de soare , cu putina vegetatie, si aceea prafoasa, stropita cu doua flori rosii, doi maci se pare.”
“Dar cine sunt personajele? In primul rand el, Courbet, autorul tabloului. Cu un fel de rucsac in spinare, unde are uneltele de pictor, cu palaria in mana din cauza caldurii si cu capul dat teatral pe spate.Se uita cu superioara bunavointa la cei care i-au iesit in intampinare. Ca si cum ar spune:”iata, domnilor, aveti sansa sa ma puteti saluta.” Ceea ce si fac, de altfel.”
“De fapt, cu exceptia naturii, a lui Rembrandt si a lui Velázquez, calatorul nostru nu recunoaste pe nimeni. El e foarte incantat si de chipul sau de tip asirian, de ochii sai negri, lucitori, stralucitori, de genele sale lungi, de mainile sale elegante si, fireste, de barba care-i asigura un plus de originalitate. Si nu se da inapoi sa le impuna si altora incantarea sa. De aceea se picteaza in autoportrete in asa fel incat sa se puna in valoare, distribuindu-se in diverse roluri, toate de prima marime si toate vazute din fotoliul de orchestra. Uneori isi da cu ajutorul unei pipe un aer de lup de mare, alteori adopta o poza de Christ, cu mainile intinse deasupra lumii.”
“Pare multumit, desi nimeni nu e in stare sa-i faca atatea complimente cate isi face singur. Sa observam ca dintre cele trei personaje, singurul care are umbra e el. Si ca pana si cainele pare sa ia parte la emotia momentului, privindu-l admirativ pe drumet, in timp ce stapanul sau il saluta pe oaspete:”Buna ziua, domnule Courbet.” Sub acest nume e cunoscut si tabloul : “Buna ziua, domnule Courbet”.”
“Procesul lui Courbet, dupa zdrobirea Comunei din Paris, e la fel de celebru ca si procesele lui Flaubert si Baudelaire. Autoportretul facut in inchisoare ni-l arata privind in gol, pe fereastra. Nu mai e acelasi om care se amuza sa-si semneze, uneori, scrisorile “Courbet, maestru fara ideal si fara religie”. Nu mai e decat un om singur, fata in fata cu destinul sau.”
----------------------------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Gustave Courbet
Titlul: Bună ziua domnule Courbet
Titlul original: La Rencontre (Bonjour Monsieur Courbet)
Data:1854
Stilul: Realism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea: 149 x 129 cm
Unde se gaseste: Musée Fabre, Montpellier, Franţa
Date despre pictor:
Gustave Courbet, cu nume la naştere, Jean Désiré Gustave Courbet (10 iunie 1819, Ornans/Franche-Comté – 31 decembrie 1877, La Tour-de-Peilz/Elveţia) a fost un pictor francez, care a condus mişcarea artistică a realismului în pictura franceză din secolul al 19-lea. Într-unele din operele sale exprimă un naturalism violent, ca în tabloul intitulat Originea lumii, 1866. Angajat în evenimentele politice ale timpului său, a fost ales în conducerea Comunei din Paris din anul 1871. Viaţa lui coincide cu o perioadă deosebit de furtunoasă din istoria Franţei: întoarcerea pe tron a Bourbonilor după căderea lui Napoleon, Revoluţia din iulie 1830, Revoluţia din 1848, a II-a Republică, al II-lea Imperiu, Comuna din Paris şi, în fine cea de-a III-a Republică. În ciuda convingerilor sale republicane, Courbet nu este legat de niciun regim politic al Franţei secolului al XIX-lea, rămânând fidel, cum avea să spună el însuşi, „regimului libertăţii”.
Priveşte copacul cenuşiu. Cerul a curs
prin fibrele lui jos, în pământ –
un nor sfrijit e tot ce rămâne după ce
pământul a băut. Spaţiul cosmic furat
se învârteşte în împletitura de rădăcini, se răsuceşte
şi devine verdeaţă. – Scurtele clipe
de libertate urcă din noi, trec învolburate
prin sângele zeiţelor Parce şi o pornesc mai departe.
Espresso
Cafeaua neagră la un restaurant-grădină
cu scaune şi mese pestriţe ca insectele.
Distilări preţioase
umplute cu aceeaşi tărie ca Da şi Nu.
Ea este adusă din cafeneaua întunecoasă
şi se uită în soare fără să clipească.
În lumina zilei un punct de negru binefăcător
care se varsă repede într-un client livid.
E asemeni picăturilor de profunzime neagră
pe care uneori sufletul le distilatează
şi care dau un ghiont binefăcător: Pleacă!
Îndemn să deschizi ochii.
de Tomas Tranströmer
BUNA ZIUA, DOMNULE COURBET
“Scena se petrece pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pe un drum prafos, undeva aproape de Montpellier.Drumul e galben, de culoarea desertului. In jur, camp ars de soare, chiar abrutizat de soare , cu putina vegetatie, si aceea prafoasa, stropita cu doua flori rosii, doi maci se pare.”
“Dar cine sunt personajele? In primul rand el, Courbet, autorul tabloului. Cu un fel de rucsac in spinare, unde are uneltele de pictor, cu palaria in mana din cauza caldurii si cu capul dat teatral pe spate.Se uita cu superioara bunavointa la cei care i-au iesit in intampinare. Ca si cum ar spune:”iata, domnilor, aveti sansa sa ma puteti saluta.” Ceea ce si fac, de altfel.”
“De fapt, cu exceptia naturii, a lui Rembrandt si a lui Velázquez, calatorul nostru nu recunoaste pe nimeni. El e foarte incantat si de chipul sau de tip asirian, de ochii sai negri, lucitori, stralucitori, de genele sale lungi, de mainile sale elegante si, fireste, de barba care-i asigura un plus de originalitate. Si nu se da inapoi sa le impuna si altora incantarea sa. De aceea se picteaza in autoportrete in asa fel incat sa se puna in valoare, distribuindu-se in diverse roluri, toate de prima marime si toate vazute din fotoliul de orchestra. Uneori isi da cu ajutorul unei pipe un aer de lup de mare, alteori adopta o poza de Christ, cu mainile intinse deasupra lumii.”
“Pare multumit, desi nimeni nu e in stare sa-i faca atatea complimente cate isi face singur. Sa observam ca dintre cele trei personaje, singurul care are umbra e el. Si ca pana si cainele pare sa ia parte la emotia momentului, privindu-l admirativ pe drumet, in timp ce stapanul sau il saluta pe oaspete:”Buna ziua, domnule Courbet.” Sub acest nume e cunoscut si tabloul : “Buna ziua, domnule Courbet”.”
“Procesul lui Courbet, dupa zdrobirea Comunei din Paris, e la fel de celebru ca si procesele lui Flaubert si Baudelaire. Autoportretul facut in inchisoare ni-l arata privind in gol, pe fereastra. Nu mai e acelasi om care se amuza sa-si semneze, uneori, scrisorile “Courbet, maestru fara ideal si fara religie”. Nu mai e decat un om singur, fata in fata cu destinul sau.”
----------------------------------------------------------------------------------------------------------- -
Pictor: Gustave Courbet
Titlul: Bună ziua domnule Courbet
Titlul original: La Rencontre (Bonjour Monsieur Courbet)
Data:1854
Stilul: Realism
Mod de realizare: ulei pe pânză
Dimensiunea: 149 x 129 cm
Unde se gaseste: Musée Fabre, Montpellier, Franţa
Date despre pictor:
Gustave Courbet, cu nume la naştere, Jean Désiré Gustave Courbet (10 iunie 1819, Ornans/Franche-Comté – 31 decembrie 1877, La Tour-de-Peilz/Elveţia) a fost un pictor francez, care a condus mişcarea artistică a realismului în pictura franceză din secolul al 19-lea. Într-unele din operele sale exprimă un naturalism violent, ca în tabloul intitulat Originea lumii, 1866. Angajat în evenimentele politice ale timpului său, a fost ales în conducerea Comunei din Paris din anul 1871. Viaţa lui coincide cu o perioadă deosebit de furtunoasă din istoria Franţei: întoarcerea pe tron a Bourbonilor după căderea lui Napoleon, Revoluţia din iulie 1830, Revoluţia din 1848, a II-a Republică, al II-lea Imperiu, Comuna din Paris şi, în fine cea de-a III-a Republică. În ciuda convingerilor sale republicane, Courbet nu este legat de niciun regim politic al Franţei secolului al XIX-lea, rămânând fidel, cum avea să spună el însuşi, „regimului libertăţii”.
