Albert Marquet - aniversare - Portul Le Havre

ANIVERSAREA PICTORULUI FAUVIST ALBERT MARQUET


Peisaj marin

Marea loveşte faleza mereu,
rocă dură, plină de alge.
Fâşia de plajă în zare,
nisip ars de soare.
O barcă veche şi ruptă,
pare un imens ochi de rechin.
Vuietul mării,
strigătul pescăruşului în zbor,
mirosul puternic de sare şi mâl,
nimic nu-i schimbat de milenii,
totul e mit şi divin,
doar barca ca un imens ochi de rechin,
aşteaptă să treacă alte milenii.

de Doina Elisabeta Margineanu

----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Albert Marquet
Titlul: Portul Le Havre
Titlul original:
Data: 1906
Stilul:Post-impresionist
Mod de realizare: ulei
Dimensiunea:
Unde se gaseste:


Date despre pictor:
Albert Marquet (27 martie 1875 – 13 iunie 1947), pictor fauvist francez.
Familia l-a sprijinit inca de la inceput in cariera sa artistica. Marquet pleaca in 1890 la Paris, unde lucreaza in atelierul lui Gustave Moreau, la fel ca alti tineri artisti fovisti, si urmeaza cursurile de pictura la Ecole des Beaux-Arts. Picteaza in special peisaje, inspirate de imaginile descoperite in calatoriile sale prin Franta, remarcandu-se prin compozitii precum Quai du Louvre et Le Pont-Neuf a Paris. Intre 1894 – 1904 s-a perfectionat realizand copii la Luvru dupa lucrarile marilor maestri.
In 1898 se inscrie alaturi de Henry Matisse la scoala lui Eugène Carrière si in 1901 participa la Salon des Independants.
Duce o viata retrasa alaturi de sotia sa, Marcelle Matinet si prefera sa calatoreasca foarte mult, ajungand in Africa de Nord si plimbandu-se prin Europa. Marquet a lucrat si impreuna cu Raoul Dufy in Normandia si Le Havre. Avea sa renunte ulterior la fovism in favoarea unui stil elegant si influentat de impresionism.

Joan Miró - Siesta

Siesta

cu vârfurile degetelor de la picioare
atingi parbrizul măturat de vrăbii
ce somn chinuit ce tălpi înguste
aerul pe care îl respiri e totuşi mai rece
decât cel din faţa mea
ai şosete albe ca zăpada cârcei în pulpe
o dâră de salivă pe maxilar
mercedesul tău mă calcă pe nervi
l-ai parcat sub ulmul de o sută de ani
aici îmi iau de obicei pastilele pure mărunte
le beau cu dorna privind maicile-domnului
înfipte în scoarţă
aici mă gândesc la tonele de grâu
pe care va trebui să le importăm
tinere tu ai părul pomădat
eu mă sufoc sub coama brună
o leg cu şnurul
îmi torn apă carbogazoasă pe cap
un biceps al tău e gol celălalt nu se vede
n-aş putea să dorm niciodată
într-o poziţie atât de incomodă
seceta miroase a pompieri cu arsuri de gradul trei
vrăbiile au topaze ascuţite în guşă nu ciripesc
linişte între glezne şi rotule
cine te va trezi cine va bate
cu o monedă de aur în parbriz
tinere pe strada fântânilor arde un bazaar

de de Irina Nechit

------------------------------------------------------------------------------------------------------
Descriere tablou:
JOAN MIRO - SIESTA 1925
Este vremea pranzului, "ora mesei si a somnului" - explica Miro insusi semnificatia ciferei 12 pe care o arata ceasul solar din SIESTA. tabloul a fost pictat in vara anului 1925 la Montroing, pictorul abordeaza o tema in acelas timp mediteraneeana si supra realista : somnul ne introduce in lumea viselor. Si totusi Miro a afirmat ca niciodata nu viseaza cand doarme. Visele ii apareau in starea de veghe, ceea ce ii permitea sa picteze pe cand dormea. SIESTA este pictata in acuarela, foarte lichida, aproape transparenta. Albul panzeitranspare aproape de peste tot de sub culoarea albastra care semnifica aici nu numai cerul si marea, dar si plaja din prim-plan, sub linia subtire si oblica a litoralului. In apa, o figura mica a unei inatotoare intersecteaza cercul format de dansatoarele de sardana (dans catalan al carui figura principala este cercul) care se joaca pe tarm. Inatotoarea devine participanta la dans, nisipul si marea se amesteca, se aseamana, devin un fenomen unitar. Deasupra orizontului, vantul umfla o frunza albastra care in partea de sus se preschimba in conturul unor piscuri muntoase. In partea stanga soarele arzator arunca raze negre, se face ghem si frige. In centrul tabloului doarme o femeie, se odihnestelanga casa ei. liinile trupului, nonsalante si linistite, se confunda cu contururile casei cu fatada patratoasa in care Miro si-a asezat ochiul. In pofida ochiilor inchisi, femeia observa peisajul in care a integrat-o artistul. La fel de bine ar fi putut sa fie totusi un peisaj visat de ea la ceas canicular de pranz, candaerul tremura din cauza fierbintelii iar marea straluceste in milioane de refexe. Miro explica in anul 1959: " Ma fascineaza vederea cerului. Cand privesc luna sau soarele suspendate in imensitatea cerului, sunt profund miscat. De altfel, in tablourile mele, pot fi intalnite tot felul de forme marunte, in spati mari, pustii." Spatiul pustiu, orizontul pustiu, vaile pustii, tot ceea ce este dezgolit a exercitat intotdeauna asupra mea o impresie enorma"
----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Joan Miró
Titlul: Siesta
Titlul original: Siesta
Data: 1925
Stilul: Surealism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 144 x 113 cm
Unde se gaseste: Georges Pompidou Center, Paris, Franta

Date despre pictor:
Joan Miró (20 aprilie 1893, Barcelona – 25 decembrie 1983, Palma de Mallorca) a fost un pictor şi sculptor spaniol, influenţat de suprarealism, fără să fi aderat niciodată la această grupare. Teoriile suprarealiste îi întăresc convingerea în necesitatea libertăţii artistice, va rămâne un creator multidimensional şi multilateral: pictează, dar şi sculptează şi stăpâneşte în aceiaşi măsură tehnica ceramicei. Forme frumoase şi stranii, păsări şi stele îl vor însoţii în fiecare zi a vieţii sale, închinate artei şi libertăţii creatoare.Joan Miró vine pe lume la 20 aprilie 1893 la Barcelona, tatăl lui este bijutier, iar bunicul din partea mamei este fabricant de mobilă. Micului Joan nu-i place şcoala, singurul lucru care îl interesează cu adevărat este desenul, desenează neobosit şi cu multă precizie. Umple caiete întregi cu schiţe după peisaje din Mallorca, desenează peşti, umbrele, flori, broaşte ţestoase, nu desenează însă niciodată chipuri omeneşti. În anul 1912 se înscrie la atelierul lui Francisco Gali, un pedagog excentric, care îl îndeamnă să picteze cu ochii acoperiţi, pentru a-şi forma memoria vizuală şi abilitatea de a recunoaşte obiectele numai după pipăit. Prima expoziţie organizată în 1918 se dovedeşte un mare eşec. În consecinţă tânărul artist îşi schimbă stilul, din acest moment pictura lui va evolua în direcţia suprarealismului.

Paolo Veronese - Venus si Adonis cel adormit

Adonis

eu cred,
fiindca poate
nu-i atins tot ce-am fierbinte
in varsta rece
cand nu mai sunt verde.
Amor arcul scoate
cand isi aduce-aminte
ca-n inima aleasa el nu pierde.
pierd ani sa ma dezmierde
un chip frumos
in ani tarzii omoara
cu mult mai rau
decat prima oara.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Descriere tablou:Venus si Adonis cel adormit - 1580
Tema este inspirata din "Metamorfozele" lui Ovidiu. Adonis a adormit cu capul pe genunchii lui Venus, a carui melancolie sugereaza presentimentul mortii apropiate a iubitului. Grupul de personaje este plasat in centrul tabloului, pe fundalul unui peisaj fantastic, pictat in nuantele caracteristice apusului de soare, cu o nota albastru-verde dominanta. personajele par sa se ridice in aer, doar cainele care sta intins si piciorul masiv al lui Adonis ating pamantul in mod ferm. trupul lui venus, curbat intr-un arc lejer, sublinieaza echilibrul compozitiei al carui punct central il reprezinta fanionul-evantai roz.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Paolo Veronese
Titlul: Venus si Adonis cel adormit
Titlul original:
Data: c.1580
Stilul: Manierism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 191 x 212 cm
Unde se gaseste: Museo del Prado, Madrid, Spania

Date despre pictor:
Paolo Veronese (n. 1528, Verona – d. 19 aprilie 1588, San Angelo) a fost un pictor italian din perioada târzie a Renașterii, marcând trecerea spre Manierism. Pe numele adevărat Paolo Caliari sau Cagliari, artistul a căpătat cu timpul numele de Veronese, după orașul în care s-a născut. Stabilit de tânăr la Veneția, Veronese este – alături de Tițian și Tintoretto – unul din cei mai remarcabili reprezentanți ai școlii venețiene de pictură a secolului al XVI-lea.
Paolo Caliari (zis Veronese) s-a născut în anul 1528 la Verona. De la tatăl său, Gabriele Caliari – un pietrar cu solide cunoștințe de sculptură și arhitectură – a învățat să modeleze argila și a deprins extraordinarul simț al formei de care va profita în creația sa. În 1541 intră ca ucenic în atelierul lui Antonio Badile, un pictor renumit în Verona, reprezentant al curentului tradițional. Începând cu anul 1535 va lucra cu celebrul arhitect Michele Sanmicheli, care în anul 1551 îi încredințează decorarea vilei pe care o construise pentru familia Soranzo în Treville, nu departe de Castelfranco. În anul 1552 câștigă concursul pentru decorarea altarului catedralei din Mantova, și un an mai târziu pleacă la Veneția. Aici artistul primește o importantă comandă: decorarea a trei săli ale „Consiliului celor Zece” din Palatul Dogilor.
Veronese este primit în Veneția ca un artist recunoscut, el se stabilește în 1555 în acest oraș, unde va trăi și va lucra până la sfârșitul vieții, devenind unul din cei mai de seamă reprezentanți ai școlii venețiene de pictură.
În anul 1560, Veronese pleacă la Roma. Aici descoperă operele lui Rafael și Michelangelo, a căror artă produce asupra lui o impresie profundă. În același an, după întoarcerea la Veneția, primește comanda de a decora vila pe care Marcantonio Barbaro o construise la Masèr după proiectul vestitului arhitect Andrea Palladio. În scurtă vreme, pictorul va realiza fresce de o frumusețe indescriptibilă, care îi vor aduce gloria. Din acel moment va fi considerat unul dintre marii pictori venețieni, alături de Tițian și Tintoretto.
În 27 aprilie 1566 se căsătorește cu Elena Badile, fiica primului său maestru, și se mută cu locuința în cartierul Sf. Samuel, în apropierea palatului San Stefano.
În anii optzeci, Veronese, acum în vârstă de peste cincizeci de ani, simte din ce în ce mai des nevoia de a se odihni. La lucru îl ajută deja cei doi fii mai mari, Gabriele și Carletto. În anul 1583 își cumpără în localitatea San Angelo o proprietate, unde se retrage din Veneția. Acolo, Veronese moare în ziua de 19 aprilie 1588. Este înmormântat în mausoleul de la biserica San Sebastiano din Veneția, în atmosfera minunată a picturilor pe care le-a executat.

Jean-Antoine Watteau - Comedianti francezi - ziua mondiala a teatrului

ZIUA MONDIALA A TEATRULUI

Actorii

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

de Marin Sorescu

----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Jean-Antoine Watteau
Titlul: Comedianti francezi
Titlul original:
Data: c.1720
Stilul:Rococo
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 73 x 57 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Jean-Antoine Watteau (10 octombrie, 1684 – 18 iulie 1721) a fost un pictor francez. Picturile lui Watteau creează o atmosferă ireală, infățișând o fericire intangibilă. Curtea regală și teatrul erau temele predilecte ală artistului. Tehnica utilizată și preferința pentru culorile vii îi constituie un omagiu adus lui Rubens, însă stilul elegant și sensibilitatea lirică îi aparțin în intregime lui Watteau. Melancolia și sentimentul efemerității subminează întotdeauna scenele aparent idilice ale acestui mare artist. A murit la vârsta de 37 de ani bolnav de tuberculoză.
Antoine Watteau, cu pictura ”Actori de la Comedia Franceză”, lucrare din anul 1720, aflată la Muzeul Metropolitan din New York.

Andrea Mantegna - Minerva - Triumful virtutii (1497)

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Descriere tablou:

Minerva - Triumful virtutii
Tabloul Minerva - triunful virtutii este conceputa ca o completare a picturii Parnasului. Scena trebuie sa sugereze faptul ca, indiferent de epoca in care traim, armonia universului este mereu amenintata, o armonie care trebuie ocrotita cu cea mai mare vigilenta. Apeland la alegorie pentru transmiterea adevarurilor morale. Mantegna se semneaza sub maxima "POFTA TRIUMFA IN OMUL TICALOS, CARE ESTE DUSMAN AL VIRTUTII SI AL OAMENILOR DE BUNA CREDINTA". Minerva trebuie sa invinga intreaga hoarda de vicii dintre cele mai rele. Avatia si Prostia, Trandavia si Delasarea, Inselaciunea, Rautatea si Patima Betiei, Nerecunostinta si Pofta Nestavilita. In ajutor in aceasta sarcina ingrata ii vin cele trei Virtuti cardinale prezentate pe bolta cereasca. Iata Barbatia cu maciuca in mana si cu pielea de leu a lui Hercules pe umeri. Sobrietatea, turnand vin si Dreptatea tinand in mana cantarul si sabia.
Mai este un observator al acestei scene - in coltul din stanga-sus, printre nori. Mantegna si-a schitat propriul autoportret din profil.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ANDREA MANTEGNA : Minerva - Triumful virtutii (1497)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Andrea Mantegna (1431 pe Isola Mantegna -inițial Isola di Carturo- de lângă Padova –  13 septembrie 1506 în Mantova) a fost unul din cei mai importanți pictori și gravori al Quattrocento-ului din Italia de Nord. Însemnată este contribuția sa la crearea spațiului compus în perspectivă.Primele mărturii despre viața artistului se datorează lui Giorgio Vasari, care îi pomenește anul nașterii în „Viața celor mai iluștri pictori, sculptori și arhitecți” din 1550. Conform istoricului florentin, Andrea a fost fiul unui tâmplar cu numele Biagio de pe Isola di Craturo și a dat dovadă încă din copilărie de un talent deosebit la pictură și desen.

Mantegna a fost, începând cu anul 1441, ucenic în atelierul padovan al lui Francesco Squarcione, unul din pictorii importanți ai renașterii timpurii din Italia de Nord cu dovedite preocupări arheologice. Aici Mantegna are prilejul să copieze multe replici de sculpturi antice, executate în ghips, precum și picturi ale artiștilor contemporani toscani și romani. Tânărul artist este influențat mai ales de operele lui Donatello și Paolo Uccello din Padova. Surse contemporane pomenesc faptul că Mantegna ar fi executat deja la șaptesprezece ani tabloul altarului principal al bisericii Sfânta Sofia din Padova, operă care nu a dăinuit timpului.

În anul 1448 izvoarele menționează activitatea artistului într-un atelier independent, alături de foști colaboratori padovani ai lui Filippo Lippi. Acest atelier pictează frescele capelei Ovetari din biserica Eremitani din Padova, care ilustrează viețile sfinților Iacobși Cristofor. După moartea colaboratorului său Niccolò Pizzolo în 1453 Mantegna continuă singur lucrările, până în 1459.

Aceste fresce au fost în mare parte distruse într-un bombardament din anul 1944. Scenele din ciclul sfântului Iacob relevau un spațiu compus perfect din punct de vedere al perspectivei și foloseau în mod consecvent racursiurile, ceea ce denotă interesul artistului pentru sculptura și arhitectura antichității. Frescele sale sunt considerate drept primele opere de vârf ale Renașterii din Italia de Nord. Ele continuă evoluția protorenașterii florentine și dovedesc influențele unei călătorii la Veneția, unde Mantegna avusese ocazia să vadă operele lui Andrea del Castagno și Jacopo Bellini. De cel din urmă el este legat de o legătură de prietenie, transformată apoi în una de rudenie; în 1454 artistul se căsătorește cu o fiică a lui Bellini. La rândul său, Mantegna îi va influența pe Gentile și Giovanni Bellini, fiii lui Jacopo.

O ședere la Veneția este dovedită de altarul bisericii S. Zeno din acest oraș, executat de Mantegna între anii 1458 și 1459. În această operă apare pentru prima oară în arta Italiei de Nord tema Sacrei Conversații.

În 1459 Mantegna se mută la Mantova, unde este numit pictor al curții de Gonzaga. Timp de cinci decenii el este cel mai important artist mantovan și este copleșit de onoruri și comenzi de lucru. O deosebită prețuire pentru opera sa o dovedește ducele de Gonzaga atunci când îi acordă lui Mantegna titlul de conte. Printre operele sale principale de la Mantova se numără frescele din Camera degli Sposi în Palatul Ducal, finisate în 1474, decorațiile capelei ducale (1460-64), două versiuni ale temei Hristos mort, Moartea Mariei și Sfântul Gheorghe.