Peisaj marin
Marea loveşte faleza mereu,
rocă dură, plină de alge.
Fâşia de plajă în zare,
nisip ars de soare.
O barcă veche şi ruptă,
pare un imens ochi de rechin.
Vuietul mării,
strigătul pescăruşului în zbor,
mirosul puternic de sare şi mâl,
nimic nu-i schimbat de milenii,
totul e mit şi divin,
doar barca ca un imens ochi de rechin,
aşteaptă să treacă alte milenii.
de Doina Elisabeta Margineanu
----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Albert Marquet
Titlul: Portul Le Havre
Titlul original:
Data: 1906
Stilul:Post-impresionist
Mod de realizare: ulei
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Albert Marquet (27 martie 1875 – 13 iunie 1947), pictor fauvist francez.
Familia l-a sprijinit inca de la inceput in cariera sa artistica. Marquet pleaca in 1890 la Paris, unde lucreaza in atelierul lui Gustave Moreau, la fel ca alti tineri artisti fovisti, si urmeaza cursurile de pictura la Ecole des Beaux-Arts. Picteaza in special peisaje, inspirate de imaginile descoperite in calatoriile sale prin Franta, remarcandu-se prin compozitii precum Quai du Louvre et Le Pont-Neuf a Paris. Intre 1894 – 1904 s-a perfectionat realizand copii la Luvru dupa lucrarile marilor maestri.
In 1898 se inscrie alaturi de Henry Matisse la scoala lui Eugène Carrière si in 1901 participa la Salon des Independants.
Duce o viata retrasa alaturi de sotia sa, Marcelle Matinet si prefera sa calatoreasca foarte mult, ajungand in Africa de Nord si plimbandu-se prin Europa. Marquet a lucrat si impreuna cu Raoul Dufy in Normandia si Le Havre. Avea sa renunte ulterior la fovism in favoarea unui stil elegant si influentat de impresionism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu