vineri, 31 martie 2017

Nichita Stanescu - aniversare - Despre renumita schiță cu lupii

Nod 1

Gemea și urla și mârâia
cu gât de lebădă întins,
gemea și urla și mârâia
lupul întins pe prima ninsoare.
De ce gemi, de ce urli, de ce mârâi,
de ce strivești sub tine florile albe de zăpadă
tu, care ai gât de lebădă, lupule,
care stai întins pe prima ninsoare
și urli și gemi și mârâi…
Pleacă, mi-a zis el,
du-te de lângă mine, mi-a zis el,
alungă-te, mi-a zis el!
Și m-am dus și am plecat
și m-am alungat
și am lăsat singur pe lup
pe lupul cu gât de lebădă
pe lupul care urla și striga și mârâia,
plin de fulgi de zăpadă,
întins pe prima ninsoare.


de Nichita Stanescu


--------------------------------------------------------------
Despre renumita schiță cu lupii care îşi muşcă unul altuia cozile în cerc, decanul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, Corin Braga, explică:
"Nichita Stănescu era obsedat de nivelurile succesive de existenţă. Să vă dau un exemplu: frunza o vedea ca făcând parte din nivelul copacului, apoi copacul, din cel al naturii, şi tot aşa, până la un nivel superior abstract. Ei bine, lupul, pentru Nichita Stănescu, reprezenta tocmai un astfel de nivel de existenţă superior, al lumii ideilor. De altfel, când Nichita Stănescu spunea că suntem "cuprinşi de lupi", se referea la apartenenţa noastră la astfel de lumi. Acum, mai departe, lupii care îşi muşcă cozile într-un cerc sunt o reprezentare a unei ierarhii de abstracţiuni în care suntem şi noi prinşi. Mai mult, prin faptul că ierarhia e închisă, ea nu este o scară, ci un cerc, o scară care se închide şi circulă în ea însăşi, aceasta simbolizează totalitatea, întregul. Asta înseamnă desenul: un tot care circulă prin el însuşi".
Un cunoscut desen realizat de Nichita Stănescu, înfăţişând mai mulţi lupi în cerc, care-şi muşcă unul altuia cozile, a fost scos la licitaţie de o galerie de artă de Cluj. Desenul îi aparţine unui colecţionar din bucureşti şi a fost evaluat la 150-200 de euro, însă preţul de pornire la licitaţia online urmează să fie de 120 de euro, informează Ora de Cluj. Desenul a fost realizat de poetul ploieştean şi a fost folosit pentru a ilustra mai multe volume aparţinându-i acestuia

joi, 30 martie 2017

Vasily Tropinin - aniversare - O fată cu un ghiveci de trandafiri

ANIVERSAREA PICTORULUI VASILY TROPININ

trandafir

o multime oarbă si nelinistită priveste
un trandafir roz cu petalele timide.
ascuns după un alt trandafir
ascultă tăcut
simfonia inimii.


(cav)


----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Vasily Tropinin
Titlul: O fată cu un ghiveci de trandafiri
Titlul original: Девушка с горшком роз
Data:1909
Stilul: realism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 100.7 x 100.3 cm
Unde se gaseste: Colectie privata

Date despre pictor:
Vasily Andreevich Tropinin(30 martie 1776 – 16 mai 1857)a fost un pictor romantic rus. Mare parte a vietii lui a petrecut-o ca serb; nu si-a obtinut libertatea decat la varsta de 40 de ani. Trei dintre ceele mai importante lucrari sunt portretul lui Alexander Pushkin si picturile The Lace Maker si The Gold-Embroideress.
Vasily s-a nascut ca serb al contelui Munnich in satul Korpovo din gubernia Novgorod, apoi a fost transferat la contele Morkovs ca parte din dota fiicei lui Munich. Curand a fost trimis la Saint Petersburg sa studieze meseria de cofetar. In loc sa invete aceasta meserie, Tropinin a urmat in secret lectii de desen la Academia Imperiala de Arte. In 1799, stapanul lui i-a permis lui Tropinin sa studieze la Academie ca student fara diploma(Postoronny uchenik). A luat lectii cu S. S. Schukin si a fost sprijinit de Presedintele Academiei Alexander Sergeyevich Stroganov. In 1804, lucrarea lui Tropinin ‘Boy Grieving for a Dead Bird’ a fost expusa la expozitia Academiei si a fost remarcata de tarina acelei perioade(cel mai probabil vaduva Maria Feodorovna).
La aparitia succesului sau, contele Morkov l-a rechemat pe Tropinin din St. Petersburg la mosia sa ucrainiana Kupavka. Tropinin a fost numit cofetar si lacheu. Curand stapanul s-a razgandit si i-a comandat lui Tropinin sa copieze lucrari ale pictorilor europeni si rusi si portrete ale familiei Morkov. Tropinin a pictat si biserica locala. Tropinin a petrecut aproximativ 20 de ani in Ucraina, iar multe dintre lucrarile lui din acea perioada au fost cu locuitori si viata rurala din Ucrainia. Tropinin a continuat sa lucreze si sa studieze. In 1823 la varsta de 47 de ani Tropinin a devenit in sfarsit om liber si s-a mutat in Moscova. In acelasi an a prezentat lucrarile ‘The Lace Maker’, ‘The Beggar’ si ‘The Portrait of artist Skotnikov’ la Academia Imperiala de Arte si a primit certificatul oficial de pictor (Svobodnyj Khudozhnik). In 1824 a fost ales academician.Din 1833 a condus Scoala Publica de Arta din Moscova care ulterior a devenit Scoala de Pictura, Sculptura si Arhitectura din Moscova. In 1843 a fost ales membru de onoare al Societatii de Arta din Moscova. A murit in 1857 si a fost inmormantat la cimitirul Vagankovo. Tropinin a pictat mai mult de 3.000 de portrete.
In 1969 s-a deschis in Moscova Muzeul Tropinin.

Koloman Moser - aniversare - galbenele

ANIVERSAREA PICTORULUI AUSTRIAC KOLOMAN MOSER

***

printre galbenele
fluturii poarta pe aripile lor
amintirea 

muzica neuitatelor clipe
din intunericul serii.


(cav)


----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Koloman Moser
Titlul: galbenele
Titlul original: Ringelblumen
Data:1909
Stilul: realism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 100.7 x 100.3 cm
Unde se gaseste: Colectie privata


Date despre pictor:
Koloman Moser (30 martie 1868-18 octombrie 1918), artist austriac, a avut o influenta deosebita asupra artei grafice a secolului XX, fiind unul dintre cei mai importanti membri ai miscarii vieneze Secessionsstil, o parte a Art Nouveau. Moser a realizat un numar impresionant de lucrari in numeroase domenii: ilustratii pentru carti, timbre, viniete, lucrari de moda, vitralii, portelan si ceramica, sticla, argintarie, bijuterii, mobilier, pentru a nu le numi decat pe cele mai importante. A urmat cursurile de la Wiener Akademie si Kunstgewerbeschule, unde a si predat din 1899.
Modelele sale in arhitectura, mobilier, bijuterii, grafica si tapiserii au definit in buna masura stilul epocii. Moser s-a bazat pe liniile clare si repetitive ale artei si arhitecturii elene si romane, ca o reactie fata de decadenta baroca, ce domina atunci Viena. In 1903, Moser si colegul sau Josef Hoffmann au fondat Wiener Werkstatte, unde s-au realizat numeroase obiecte de uz casnic, atat practice cat si decorative : sticla, argintarie, textile.
In 1901-1902 Moser a publicat un volum intitulat „Die Quelle” (Sursa) cu modele grafice elegante pentru tapiserii, materiale textile si tapet. In 1905, impreuna cu grupul Klimt, se desparte de Secessionsstil.

Eduard Veith - ANIVERSARE - Portret de femeie

ANIVERSAREA PICTORULUI EDUARD VEITH PE VERSURI DE PAUL VERLAINE

Spleen

Erau prea roşii trandafirii,
Prea neagră iedera pe ram.


Cad jertfă deznădăjduirii,
De cum te mişti, că nu te am.

Prea blînd şi prea albastru cerul
Şi valurile-n larg prea verzi…

O frică m-a pătruns ca gerul,
Că fugi, te pierd şi că te pierzi.

Mă oboseşte merişorul,
Luciosul ilexului strai

Şi cîmpul infinit ca dorul,
Dar nu şi tu, iubire, vai!

de Paul Verlaine


----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Eduard Veith
Titlul: Portret de femeie
Titlul original:
Data:
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Eduard Veith (* 30 martie 1858in Neutitschein, Kronland Mähren - 18 martie 1925 in Wien) a fost un pictor austriac de peisaje, compozitie si portrete.

Vincent van Gogh - aniversare - Natura statica cu ceapa ianuarie

scrisoare

intr-un muzeu din tarile de jos
contemplam intr-un vechi tablou
o sticla de vin, o pipa, o cana
si o farfurie cu ceapa.


pe masa o scrisoare
de la Theo
niciodata citita.

(cav)
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Vincent van Gogh
Titlul: Natura statica cu ceapa ianuarie
Titlul original:
Data: 1889
Stilul: Post-impresionism
Mod de realizare: ulei pe panza
Dimensiunea: 50 x 64 cm.
Unde se gaseste: Muzeul Kröller-Müller , Otterlo.

Date despre pictor:
Vincent Willem van Gogh (pronunţat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], v. AFI, n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franţa) a fost un pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influenţă profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii şi impactul emoţional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
Van Gogh şi-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, şi, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schiţeze oameni din comunitatea locală şi, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conţinea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris şi acolo i-a descoperit pe impresioniştii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reuşit să fugă, iar van Gogh şi-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în oraşul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh a ieşit din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împuşcat în piept cu pistolul şi a murit peste 2 zile.
Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi şi 1.100 de desene şi schiţe . Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje şi picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute şi cele mai scumpe din lume. Fiind puţin apreciat în timpul vieţii, faima sa a crescut în anii de după moarte. Astăzi el este în general considerat ca fiind unul dintre cei mai importanţi pictori din istorie.