ZIUA WILLIAM SHAKESPEARE
MONOLOGUL LUI HAMLET
A fi sau a nu fi… Aceasta-i intrebarea.
Mai vrednic oare e sa rabzi in cuget
a vitregiei prastii si sageti, sau arma s-o ridici
asupra marii de griji, si sa le curmi?
Sa mori, sa dormi… Atat.
Si printr-un somn sa curmi durerea din inima
si droaia de izbelisti ce-s date carnii.
Este-o incheiere cucernic de dorit.
Sa mori, sa dormi. Si poate sa visezi.
Aici e greul, caci ce vise pot rasari in somnu-acesta-al mortii
cand ne-au lepadat hoitul muritor?
La asta se cuvine a cugeta.
De-aceea, viata e napasta.
Altfel cine-ar mai rabda a lumii bice si ocari,
calcaiul tiran, dispretul omului trufas,
chinul iubirii-n van, zabava legii, neobrazarea carmuirii,
scarba ce-o zvarlu cei nevrednici celor vrednici,
cand insusi ar putea sa-si faca seama
doar c-un pumnal?
Cine-ar rabda poveri, gemand si asudand sub greul vietii,
cat teama a ceva de dupa moarte,
taramul neaflat, de unde nimeni
nu se intoarce, ne-ncalceste vrerea.
si mai curand rabdam aceste rele
decat zburam spre alte nestiute.
Astfel misei pe toti ne face gandul:
si-astfel al hotararii proaspat chip
se galbejeste-n umbra cugetarii.
Iar marile, inaltele avanturi…
de-aceea se abat din cursul lor…
Si numele de fapta-l pierd.
William Shakespeare (23 aprilie 1564- 23 aprilie 1616), dramaturg englez
(Actul III, scena 1)
In interpretarea lui Derek Jacobi, in ecranizarea pentru televiziune din 1980, regizata de Rodney Bennett
(dupa traducerea lui Dan Dutescu si Leon Levitchi)
Pictor: Ferdinand Victor Eugène Delacroix
Titlul : Hamlet, Horatio în Cimitir
Titlul original: Hamlet, Horatio în Cimitir
Data:1839
Stilul: Romanticism
Mod de realizare:ulei pe pînză
Dimensiunea: 66 x 81 cm
Unde se gaseste: Louvre, Paris
Date despre pictor:
Ferdinand Victor Eugène Delacroix (26 aprilie 1798 -13 august 1863) a fost un important pictor francez din perioada aparţinând romantismului.
Când Eugène Delacroix este numit membru al Academiei de Arte Frumoase, Ingres nu-şi poate opri un strigăt : „Iată-l şi pe lup la stână!”. Este drept că, la vremea respectivă, Delacroix era considerat un pictor cu o influenţă dăunătoare si obiectul neîncetatelor atacuri ale criticilor. Reacţiile publicului sunt foarte violente, iar critica îi stigmatizează lucrările şi-l acuză de „masacrarea mascată a picturii”.În anul 1824, se poate privi la Salon tabloul Măcelul din Chios. Critica se referă la acest tablou cu răceală sau doar moderat, dar Delacroix îşi găseşte deja câţiva apărători, în timp ce tânara şcoală romantică îl ridică direct la rangul de maestru. Romanticii, eliberaţi de sub jugul convenţiilor, doresc să dea glas liber trăirilor personale. Această aspiraţie îi este proprie şi lui Delacroix, care afirmă : „Nimeni şi nimic nu mă impiedică să percep lucrurile aşa cum vreu eu”.
Prezentarea la Salon a Morţii lui Sardanapal, în anul 1827, va determina izolarea artistului vreme de şapte ani. În tot acest timp, se va vedea exclus din sălile de expoziţii.
Baudelaire descrie astfel această situaţie : „Niciodată un artist nu a fost mai atacat, mai luat în derâdere şi mai condamnat. Dar ce înseamnă pentru noi această indecizie a cercurilor elitiste, nemulţumirea câtorva saloane burgheze, respirând ură şi unde pedanteria joacă domino ? Problema este expusă în detaliu, iar dovada se află înaintea lor –evidentă, mare, strălucitoare”. Victor Hugo scrisese : „Oare fluierăturile proştilor nu reprezintă fanfare ale gloriei?”
