Natură moartă
Zăresc în mine şesuri şi temelii de munţi
Cu ceruri printre piscuri şi râuri pe subt punţi,
Ca pe pământ, întocmai ca pe pământ, din care
Ieşii ca o mâhnire, trăind ca o-ntrebare.
Se înfiripă umbre, schiţate, şi se-ntind,
Ca-n urma unui soare născându-le murind.
Păduri culcate-n unde, pe apele domoale,
Şi turlele prin ceaţă, ca de castele goale,
Câte un drum coteşte, oprit la un copac.
Vor fi trecute toate, c-atât adorm şi tac?...
Le-asemui parcă unui veşmânt care mai poartă
Şi astăzi urma veche-a mişcării-n cute moartă.
Dar când, întârziată, copita, pe răzoare,
Se-ndreaptă către peşteri, a unei căprioare,
Să înţeleg de unde se-ntoarce-mi vine greu...
Din câmpul sterp şi rece, sau din sufletul meu?
de Tudor Arghezi
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Robert Henry De Niro
Titlul: Natura moarta cu flori si fructe pe o masa
Titlul original: Still life of fruit and flowers on a table
Data :1910
Stilul: Expresionism figurativ
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Robert Henry De Niro,cunoscut si ca Robert De Niro Sr. (3 mai1922 – 3 mai 1993), a fost un pictor amerivan expressionism abstract.
A fost tatal actorului american de film Robert De Niro.