ZIUA SANDRO BOTTICELLI
NAŞTEREA LUI VENUS
Taina însăși parcă-o vezi,
Când natura se renaște,
De te uiți, mai să nu crezi:
Un miracol marea naște!..
Scoica blând e clătinată
De zefirul serii dulce
Spuma mării cea curată
Viață dă duioasei prunce.
Și ce zveltă-i, grațioasă!
Pielea albă-i spuma mării,
E eternă, e frumoasă,
De nu poți s-o dai uitării.
De la creștet la călcâie
Părul blond o înfășoară,
Vântul leneș o mângâie
Pe-acea fragedă fecioară.
Lin în scoica aurie
Flori de măr o împresoară,
Iară marea azurie
Cu-a ei valuri o-nconjoară.
Iat-o-ncet pășind în iarbă,
Încântând natura toată.
Marea parcă dă să fiarbă,
Unde-a fost scoica lăsată.
Și se-afundă în pădure
Pe poteci ascunse-n crânguri,
De perfecta ei făptură
Viul totul se frământă.
Iarba pare că o cheamă
Pe-un covor de catifea,
Păsări zboară... Sus pe ramuri
Vin să cânte pentru ea...
Flori plăpânde-i se închină,
Zâna codrilor privește
Frumusețea ei divină.
Codrul joacă, frunza crește...
Ea a fost menită lumii
Etalon de puritate,
Apărând din raza spumei
Venus – o divinitate.
de Evelina Negară
=============================================
DESCRIERE
Pictura nu înfăţişează naşterea zeiţei frumuseţii din spuma marii, aşa cum a fost descris episodul de clasicul poet Hesiod în Teogonia (ce a reprezentat un punct de pornire şi inspiraţie pentru pictor), ci momentul în care aceasta ajunge la ţărm. Botticelli este totodată influenţat şi de un contemporan al său, Angelo Poliziano. În poemul sau Venus este adusă la mal într-o cochilie de scoică purtată de Zefir, zeul vântului, şi Aura, briza, aflaţi într-o strânsă îmbrăţisare.
Botticelli pictează trupul zeitei în manieră sculpturală, adaugând o tuşa de negru conturului. Carnaţia în tonuri de alb uşor colorat cu galben şi pe alocuri roz, nu este naturală, ci ne sugerează suprafaţa unei statui. Artistul a dorit să confere frumuseţii sale şi aura purităţii totodată, suprapunând o Venus celestă uneia terestre, naturale. Poziţia corpului, cu un picior pe care se sprijină şi celălalt puţin ridicat, crează senzaţia că este extraordinar de uşoară, iar linia curbată a corpului conferă o armonie deosebita compoziţiei. Atitudinea aparent pudică, de acoperire, lasă totuşi privitorul să exploreze corpul personajului. Privirea alunecă dispre chip spre braţe, în special spre cel stâng, datorită formei în triunghi răsturnat a bustului.
Triunghiul este un element evident şi important care structurează după legile armoniei divine compoziţia picturii. Triunghiul după care pictorul a trasat liniile acestei compoziţii are vârful deasupra capului lui Venus şi este format în primul rând din braţele şi corpurile personajelor simbolice care o înconjoară pe Venus.
Triunghiul în artă este un simbol al unitătii, al perfectiunii, pe care îl regăsim desemenea şi în simbolismul Sfintei Treimi din creştinism.
Putem vedea două triunghiuri principale –unul în jurul corpului lui Venus, sugerând perfecţiunea frumuseţii divine care o defineşte pe zeiţă, şi celălalt creat de poziţia încântătoare a braţelor lui Venus care arată că ea deasemenea oferă permanent această frumuseţe copleşitoare. Zeiţa apare exprimându-şi plină de graţie puritatea prin frumuseţea sa exterioară, în timp ce rămâne modesta în ceea ce permite privitorilor să vadă.
Legenda care a inspirat această capodoperă a fost vazută ca un simbol al misterului prin care mesajul divin vine în manifestare, iar Boticelli a urmărit să decripteze acest mit lumii întregi prin viziunea sa artistică valoroasă. Având în vedere aceste semnificaţii, în lumina artei iniţiatice, putem să intuim că artistul atunci când a realizat această capodoperă s-a raportat la Puterea Feminină Sacră care animeză întregul Univers, sau Mahashakti (aşa cum este ea numită în traditţia orientală).
„Mai întâi cerul şi continentele, fundurile mărilor, globul strălucitor al Lunii, focurile radioase ale lui Titan, au fost făcute să existe şi să trăiască de către un suflu tainic ce exista deja înlăuntrul lor (Spiritus intus alit); fiind infuzat într-un anume fel în toate membrele (părţile, zonele) lumii, acest duh mişcă întreaga masă a creaţiei (Mens agitat molem) şi totodată el se amestecă şi este prezent fără încetare în acest mare trup universal“. (Virgiliu, Eneida, VI) Citat preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Atmosfera picturii este dinamică, animată fiind de acest suflu creator. Toate personajele, şi chiar şi celelalte elemente, plutesc…
Venus pluteşte pe valuri şi pe cochilie cu părul răsfirat, Hora, zeiţa anotimpurilor, o întâmpină cu o mantie minunată ce se ondulează complicat şi picioarele sale parcă abia ating solul, trandafirii sunt şi ei purtaţi de vânt (odată cu naşterea Afroditei, spune legenda, a aparut şi trandafirul). Numai trunchiurile copacilor fac legatura cu pământul, însă şi ramurile lor par să fie atinse de briză.
„ În Biblie se vorbeşte întotdeauna despre „suflul“ cel tainic al lui DUMNEZEU care plutea deasupra apelor (Facerea 1-2), precedând ontologic întreaga Creaţie: crearea lumii şi crearea omului, care a dobândit viaţă atunci când DUMNEZEU i-a insuflat-o (sub forma unui astfel de suflu) în nări (Facerea 2,7).” Citat preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Un alt simbol important care apare în tablou și care întăreşte această analogie cu Mahashakti (Puterea Sacră feminină) este scoica care susţine trupul zeiţei.
Din moment ce apa însăşi este un simbol al fertilităţii, scoica fiind un produs acvatic este recunoscută ca fiind un simbol al fertilităţii feminine.
În Grecia antică (a cărei cultură a influenţat puternic arta renascentistă), scoica împreună cu perla erau un simbol al actului creaţiei şi deasemenea o reprezentau pe Suprema Mamă Divină a tuturor zeițelor. (Mahashakti –n.n.)
Deasemenea prezenţa naturii este puternică in pictură, abundând de flori care se regăsesc peste tot în aer şi pe veşminte, trimiţându-ne din nou la simbolismul Supremei Mame Divine.
În încheiere oferim un alt citat sugestiv şi inspirator preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru :
„În stările elevate de extaz divin, Duhul Sfânt ni se revelează ca fiind un enigmatic sistem unificat, care funcţionează în permanenţă ca un tot indivizibil, ce acţionează astfel încât să realizeze intenţiile şi Voia lui DUMNEZEU. Întregul Macrocosmos a fost manifestat prin intermediul Duhului Sfânt, care în felul acesta exprimă în totalitate intenţiile esenţiale şi Voia Tatălui Ceresc (DUMNEZEU). Totodată, Duhul Sfânt este o putere feminină sacră ce acţionează în permanenţă într-o perfectă şi deplină stare de unison cu înţelepciunea supremă a lui DUMNEZEU TATĂL.”
--------------------------------------------------------------------------
Sandro Botticelli: Nasterea lui Venus
Data: 1485
Stilul: Renascentist
Media: tempera pe panza
Dimensions: 180 x 280 cm
Galleria degli Uffizi, Florence, Italy
Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - (n. 1 martie 1445, Florența – d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului.
NAŞTEREA LUI VENUS
Taina însăși parcă-o vezi,
Când natura se renaște,
De te uiți, mai să nu crezi:
Un miracol marea naște!..
Scoica blând e clătinată
De zefirul serii dulce
Spuma mării cea curată
Viață dă duioasei prunce.
Și ce zveltă-i, grațioasă!
Pielea albă-i spuma mării,
E eternă, e frumoasă,
De nu poți s-o dai uitării.
De la creștet la călcâie
Părul blond o înfășoară,
Vântul leneș o mângâie
Pe-acea fragedă fecioară.
Lin în scoica aurie
Flori de măr o împresoară,
Iară marea azurie
Cu-a ei valuri o-nconjoară.
Iat-o-ncet pășind în iarbă,
Încântând natura toată.
Marea parcă dă să fiarbă,
Unde-a fost scoica lăsată.
Și se-afundă în pădure
Pe poteci ascunse-n crânguri,
De perfecta ei făptură
Viul totul se frământă.
Iarba pare că o cheamă
Pe-un covor de catifea,
Păsări zboară... Sus pe ramuri
Vin să cânte pentru ea...
Flori plăpânde-i se închină,
Zâna codrilor privește
Frumusețea ei divină.
Codrul joacă, frunza crește...
Ea a fost menită lumii
Etalon de puritate,
Apărând din raza spumei
Venus – o divinitate.
de Evelina Negară
=============================================
DESCRIERE
Pictura nu înfăţişează naşterea zeiţei frumuseţii din spuma marii, aşa cum a fost descris episodul de clasicul poet Hesiod în Teogonia (ce a reprezentat un punct de pornire şi inspiraţie pentru pictor), ci momentul în care aceasta ajunge la ţărm. Botticelli este totodată influenţat şi de un contemporan al său, Angelo Poliziano. În poemul sau Venus este adusă la mal într-o cochilie de scoică purtată de Zefir, zeul vântului, şi Aura, briza, aflaţi într-o strânsă îmbrăţisare.
Botticelli pictează trupul zeitei în manieră sculpturală, adaugând o tuşa de negru conturului. Carnaţia în tonuri de alb uşor colorat cu galben şi pe alocuri roz, nu este naturală, ci ne sugerează suprafaţa unei statui. Artistul a dorit să confere frumuseţii sale şi aura purităţii totodată, suprapunând o Venus celestă uneia terestre, naturale. Poziţia corpului, cu un picior pe care se sprijină şi celălalt puţin ridicat, crează senzaţia că este extraordinar de uşoară, iar linia curbată a corpului conferă o armonie deosebita compoziţiei. Atitudinea aparent pudică, de acoperire, lasă totuşi privitorul să exploreze corpul personajului. Privirea alunecă dispre chip spre braţe, în special spre cel stâng, datorită formei în triunghi răsturnat a bustului.
Triunghiul este un element evident şi important care structurează după legile armoniei divine compoziţia picturii. Triunghiul după care pictorul a trasat liniile acestei compoziţii are vârful deasupra capului lui Venus şi este format în primul rând din braţele şi corpurile personajelor simbolice care o înconjoară pe Venus.
Triunghiul în artă este un simbol al unitătii, al perfectiunii, pe care îl regăsim desemenea şi în simbolismul Sfintei Treimi din creştinism.
Putem vedea două triunghiuri principale –unul în jurul corpului lui Venus, sugerând perfecţiunea frumuseţii divine care o defineşte pe zeiţă, şi celălalt creat de poziţia încântătoare a braţelor lui Venus care arată că ea deasemenea oferă permanent această frumuseţe copleşitoare. Zeiţa apare exprimându-şi plină de graţie puritatea prin frumuseţea sa exterioară, în timp ce rămâne modesta în ceea ce permite privitorilor să vadă.
Legenda care a inspirat această capodoperă a fost vazută ca un simbol al misterului prin care mesajul divin vine în manifestare, iar Boticelli a urmărit să decripteze acest mit lumii întregi prin viziunea sa artistică valoroasă. Având în vedere aceste semnificaţii, în lumina artei iniţiatice, putem să intuim că artistul atunci când a realizat această capodoperă s-a raportat la Puterea Feminină Sacră care animeză întregul Univers, sau Mahashakti (aşa cum este ea numită în traditţia orientală).
„Mai întâi cerul şi continentele, fundurile mărilor, globul strălucitor al Lunii, focurile radioase ale lui Titan, au fost făcute să existe şi să trăiască de către un suflu tainic ce exista deja înlăuntrul lor (Spiritus intus alit); fiind infuzat într-un anume fel în toate membrele (părţile, zonele) lumii, acest duh mişcă întreaga masă a creaţiei (Mens agitat molem) şi totodată el se amestecă şi este prezent fără încetare în acest mare trup universal“. (Virgiliu, Eneida, VI) Citat preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Atmosfera picturii este dinamică, animată fiind de acest suflu creator. Toate personajele, şi chiar şi celelalte elemente, plutesc…
Venus pluteşte pe valuri şi pe cochilie cu părul răsfirat, Hora, zeiţa anotimpurilor, o întâmpină cu o mantie minunată ce se ondulează complicat şi picioarele sale parcă abia ating solul, trandafirii sunt şi ei purtaţi de vânt (odată cu naşterea Afroditei, spune legenda, a aparut şi trandafirul). Numai trunchiurile copacilor fac legatura cu pământul, însă şi ramurile lor par să fie atinse de briză.
„ În Biblie se vorbeşte întotdeauna despre „suflul“ cel tainic al lui DUMNEZEU care plutea deasupra apelor (Facerea 1-2), precedând ontologic întreaga Creaţie: crearea lumii şi crearea omului, care a dobândit viaţă atunci când DUMNEZEU i-a insuflat-o (sub forma unui astfel de suflu) în nări (Facerea 2,7).” Citat preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Un alt simbol important care apare în tablou și care întăreşte această analogie cu Mahashakti (Puterea Sacră feminină) este scoica care susţine trupul zeiţei.
Din moment ce apa însăşi este un simbol al fertilităţii, scoica fiind un produs acvatic este recunoscută ca fiind un simbol al fertilităţii feminine.
În Grecia antică (a cărei cultură a influenţat puternic arta renascentistă), scoica împreună cu perla erau un simbol al actului creaţiei şi deasemenea o reprezentau pe Suprema Mamă Divină a tuturor zeițelor. (Mahashakti –n.n.)
Deasemenea prezenţa naturii este puternică in pictură, abundând de flori care se regăsesc peste tot în aer şi pe veşminte, trimiţându-ne din nou la simbolismul Supremei Mame Divine.
În încheiere oferim un alt citat sugestiv şi inspirator preluat din glosarul lucrării Programul planetar de acţiune urgentă „NU APOCALIPSA” de profesor yoga Gregorian Bivolaru :
„În stările elevate de extaz divin, Duhul Sfânt ni se revelează ca fiind un enigmatic sistem unificat, care funcţionează în permanenţă ca un tot indivizibil, ce acţionează astfel încât să realizeze intenţiile şi Voia lui DUMNEZEU. Întregul Macrocosmos a fost manifestat prin intermediul Duhului Sfânt, care în felul acesta exprimă în totalitate intenţiile esenţiale şi Voia Tatălui Ceresc (DUMNEZEU). Totodată, Duhul Sfânt este o putere feminină sacră ce acţionează în permanenţă într-o perfectă şi deplină stare de unison cu înţelepciunea supremă a lui DUMNEZEU TATĂL.”
--------------------------------------------------------------------------
Sandro Botticelli: Nasterea lui Venus
Data: 1485
Stilul: Renascentist
Media: tempera pe panza
Dimensions: 180 x 280 cm
Galleria degli Uffizi, Florence, Italy
Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - (n. 1 martie 1445, Florența – d. 17 mai 1510, Florența) a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. Personajele sale cu chipuri ușor melancolice au, în general, o expresie visătoare, Botticelli ne apare ca un cercetător atent al sufletului omenesc. Operele sale, inspirate de teoriile neoplatonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine", atestă sensibilitatea deosebită și bogata viață lăuntrică a artistului.
