Corpul, Majestatea Sa
Corpul îşi cere mereu uncia de carne.
Citeşti Shakespeare
eşti în Paradis
dar
îţi curge nasul.
Vrei să îl amâni.
El curge şi ţipă:
„Şi eu sunt pe aici, ce Dumnezeu!”
El spune aşa: „Ce Dumnezeu!”
Eu
vreau să îmi amân nasul
să nu-mi mai sâcâie cu prostii creierul rătăcit prin citit.
„Secreţia ta e tot ce ştii să faci!” – îi spun.
„Ţi-ai luat nasul la purtare!” – îi spun.
„Mă cobori din ceruri” – îi spun.
„Mă tragi de poale să-l las din mâini pe Shakespeare!” – îi spun
şi resemnată înfig semnul de carte ca un cuţit
între Othello, Desdemona şi intangibila batistă.
Eu nu sunt Desdemona:
găsesc batista şi i-o plimb pe la nas.
„Fir-ar să fie de Shakespeare!” – spune nasul.
„De inteligenţa emoţională ai auzit?” – spune nasul.
„Pleci aiurea cu cartea
atârnată de creier ca de un cuier!
Mă ignori tu care
fără oxigenul meu
eşti o cârpă, pricepe!
Fii mai pământeană,
fii reală!” – mă mustră nasul.
„Eu
cel ce strănut
exist!”
Ce pot face?
De atâta vreme
Shakespeare nici nu mai strănută!
de Riri Sylvia Manor
----------------------------------------------------------------------------------
Sylvia Manor (născută Aberfeld) scria poezii de la nouă ani dar a renunţat la dorinţa de a studia filologia şi filosofia dezamagită de puternica influenţă ideologică din facultăţile umanistice pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Astfel, s-a înscris la Facultatea de medicină din Bucureşti, dar în 1960 a primit aprobarea de a părăsi România. Ajunsă în Israel şi-a continuat studiile acolo, apoi în Statele Unite, devenind Profesor de Oftalmologie si Neuro-oftalmologie la Facultatea de Medicină din Tel Aviv.
După aproape douazeci de ani de „tacere poetica”, în anul 1979 a reînceput să scrie poezii. Să scrie şi să publice poezii, dar în limba ebraică. A primit premiul de poezie Ofer Lider în Israel.
Revenită dupa 30 de ani în România, în 1990, cu ajutoare medicale, a reînceput să citească literatură în limba română şi, aşa cum spune autoarea, i s-a întâmplat un miracol: dupa 40 de ani de întrerupere, a reînceput să scrie poezie în limba română.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România şi din Israel şi practicând încă medicina, Riri Sylvia Manor îşi împarte timpul între Israel şi România.
-------------------------------------------------------------------------------
Vincent van Gogh
Data: 1889; Arles, Bouches-du-Rhône, France
Stilul: Post-Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea 72.5 x 92 cm
Colectie privata
Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], v. AFI, n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist [9] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh a ieșit din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în piept cu pistolul și a murit peste 2 zile.
Corpul îşi cere mereu uncia de carne.
Citeşti Shakespeare
eşti în Paradis
dar
îţi curge nasul.
Vrei să îl amâni.
El curge şi ţipă:
„Şi eu sunt pe aici, ce Dumnezeu!”
El spune aşa: „Ce Dumnezeu!”
Eu
vreau să îmi amân nasul
să nu-mi mai sâcâie cu prostii creierul rătăcit prin citit.
„Secreţia ta e tot ce ştii să faci!” – îi spun.
„Ţi-ai luat nasul la purtare!” – îi spun.
„Mă cobori din ceruri” – îi spun.
„Mă tragi de poale să-l las din mâini pe Shakespeare!” – îi spun
şi resemnată înfig semnul de carte ca un cuţit
între Othello, Desdemona şi intangibila batistă.
Eu nu sunt Desdemona:
găsesc batista şi i-o plimb pe la nas.
„Fir-ar să fie de Shakespeare!” – spune nasul.
„De inteligenţa emoţională ai auzit?” – spune nasul.
„Pleci aiurea cu cartea
atârnată de creier ca de un cuier!
Mă ignori tu care
fără oxigenul meu
eşti o cârpă, pricepe!
Fii mai pământeană,
fii reală!” – mă mustră nasul.
„Eu
cel ce strănut
exist!”
Ce pot face?
De atâta vreme
Shakespeare nici nu mai strănută!
de Riri Sylvia Manor
Sylvia Manor (născută Aberfeld) scria poezii de la nouă ani dar a renunţat la dorinţa de a studia filologia şi filosofia dezamagită de puternica influenţă ideologică din facultăţile umanistice pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Astfel, s-a înscris la Facultatea de medicină din Bucureşti, dar în 1960 a primit aprobarea de a părăsi România. Ajunsă în Israel şi-a continuat studiile acolo, apoi în Statele Unite, devenind Profesor de Oftalmologie si Neuro-oftalmologie la Facultatea de Medicină din Tel Aviv.
După aproape douazeci de ani de „tacere poetica”, în anul 1979 a reînceput să scrie poezii. Să scrie şi să publice poezii, dar în limba ebraică. A primit premiul de poezie Ofer Lider în Israel.
Revenită dupa 30 de ani în România, în 1990, cu ajutoare medicale, a reînceput să citească literatură în limba română şi, aşa cum spune autoarea, i s-a întâmplat un miracol: dupa 40 de ani de întrerupere, a reînceput să scrie poezie în limba română.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România şi din Israel şi practicând încă medicina, Riri Sylvia Manor îşi împarte timpul între Israel şi România.
-------------------------------------------------------------------------------
Vincent van Gogh
Data: 1889; Arles, Bouches-du-Rhône, France
Stilul: Post-Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea 72.5 x 92 cm
Colectie privata
Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], v. AFI, n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist [9] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh a ieșit din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în piept cu pistolul și a murit peste 2 zile.
