Corpul, Majestatea Sa
Corpul îşi cere mereu uncia de carne.
Citeşti Shakespeare
eşti în Paradis
dar
îţi curge nasul.
Vrei să îl amâni.
El curge şi ţipă:
„Şi eu sunt pe aici, ce Dumnezeu!”
El spune aşa: „Ce Dumnezeu!”
Eu
vreau să îmi amân nasul
să nu-mi mai sâcâie cu prostii creierul rătăcit prin citit.
„Secreţia ta e tot ce ştii să faci!” – îi spun.
„Ţi-ai luat nasul la purtare!” – îi spun.
„Mă cobori din ceruri” – îi spun.
„Mă tragi de poale să-l las din mâini pe Shakespeare!” – îi spun
şi resemnată înfig semnul de carte ca un cuţit
între Othello, Desdemona şi intangibila batistă.
Eu nu sunt Desdemona:
găsesc batista şi i-o plimb pe la nas.
„Fir-ar să fie de Shakespeare!” – spune nasul.
„De inteligenţa emoţională ai auzit?” – spune nasul.
„Pleci aiurea cu cartea
atârnată de creier ca de un cuier!
Mă ignori tu care
fără oxigenul meu
eşti o cârpă, pricepe!
Fii mai pământeană,
fii reală!” – mă mustră nasul.
„Eu
cel ce strănut
exist!”
Ce pot face?
De atâta vreme
Shakespeare nici nu mai strănută!
de Riri Sylvia Manor
----------------------------------------------------------------------------------
Sylvia Manor (născută Aberfeld) scria poezii de la nouă ani dar a renunţat la dorinţa de a studia filologia şi filosofia dezamagită de puternica influenţă ideologică din facultăţile umanistice pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Astfel, s-a înscris la Facultatea de medicină din Bucureşti, dar în 1960 a primit aprobarea de a părăsi România. Ajunsă în Israel şi-a continuat studiile acolo, apoi în Statele Unite, devenind Profesor de Oftalmologie si Neuro-oftalmologie la Facultatea de Medicină din Tel Aviv.
După aproape douazeci de ani de „tacere poetica”, în anul 1979 a reînceput să scrie poezii. Să scrie şi să publice poezii, dar în limba ebraică. A primit premiul de poezie Ofer Lider în Israel.
Revenită dupa 30 de ani în România, în 1990, cu ajutoare medicale, a reînceput să citească literatură în limba română şi, aşa cum spune autoarea, i s-a întâmplat un miracol: dupa 40 de ani de întrerupere, a reînceput să scrie poezie în limba română.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România şi din Israel şi practicând încă medicina, Riri Sylvia Manor îşi împarte timpul între Israel şi România.
-------------------------------------------------------------------------------
Vincent van Gogh
Data: 1889; Arles, Bouches-du-Rhône, France
Stilul: Post-Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea 72.5 x 92 cm
Colectie privata
Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], v. AFI, n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist [9] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh a ieșit din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în piept cu pistolul și a murit peste 2 zile.
Corpul îşi cere mereu uncia de carne.
Citeşti Shakespeare
eşti în Paradis
dar
îţi curge nasul.
Vrei să îl amâni.
El curge şi ţipă:
„Şi eu sunt pe aici, ce Dumnezeu!”
El spune aşa: „Ce Dumnezeu!”
Eu
vreau să îmi amân nasul
să nu-mi mai sâcâie cu prostii creierul rătăcit prin citit.
„Secreţia ta e tot ce ştii să faci!” – îi spun.
„Ţi-ai luat nasul la purtare!” – îi spun.
„Mă cobori din ceruri” – îi spun.
„Mă tragi de poale să-l las din mâini pe Shakespeare!” – îi spun
şi resemnată înfig semnul de carte ca un cuţit
între Othello, Desdemona şi intangibila batistă.
Eu nu sunt Desdemona:
găsesc batista şi i-o plimb pe la nas.
„Fir-ar să fie de Shakespeare!” – spune nasul.
„De inteligenţa emoţională ai auzit?” – spune nasul.
„Pleci aiurea cu cartea
atârnată de creier ca de un cuier!
Mă ignori tu care
fără oxigenul meu
eşti o cârpă, pricepe!
Fii mai pământeană,
fii reală!” – mă mustră nasul.
„Eu
cel ce strănut
exist!”
Ce pot face?
De atâta vreme
Shakespeare nici nu mai strănută!
de Riri Sylvia Manor
----------------------------------------------------------------------------------
Sylvia Manor (născută Aberfeld) scria poezii de la nouă ani dar a renunţat la dorinţa de a studia filologia şi filosofia dezamagită de puternica influenţă ideologică din facultăţile umanistice pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Astfel, s-a înscris la Facultatea de medicină din Bucureşti, dar în 1960 a primit aprobarea de a părăsi România. Ajunsă în Israel şi-a continuat studiile acolo, apoi în Statele Unite, devenind Profesor de Oftalmologie si Neuro-oftalmologie la Facultatea de Medicină din Tel Aviv.
După aproape douazeci de ani de „tacere poetica”, în anul 1979 a reînceput să scrie poezii. Să scrie şi să publice poezii, dar în limba ebraică. A primit premiul de poezie Ofer Lider în Israel.
Revenită dupa 30 de ani în România, în 1990, cu ajutoare medicale, a reînceput să citească literatură în limba română şi, aşa cum spune autoarea, i s-a întâmplat un miracol: dupa 40 de ani de întrerupere, a reînceput să scrie poezie în limba română.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România şi din Israel şi practicând încă medicina, Riri Sylvia Manor îşi împarte timpul între Israel şi România.
-------------------------------------------------------------------------------
Vincent van Gogh
Data: 1889; Arles, Bouches-du-Rhône, France
Stilul: Post-Impresionism
Media: Ulei pe panza
Dimensiunea 72.5 x 92 cm
Colectie privata
Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], v. AFI, n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist [9] ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh a ieșit din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în piept cu pistolul și a murit peste 2 zile.