duminică, 21 mai 2017

Claude Monet - Meadow At Bezons

Menuet cu firul de iarbă

Dacă aş fi mai uşoară
aş putea să mă aşez
pe un fir de iarbă

să îi aştept
creşterea.

Să fiu ridicată încet,
foarte încet,
să am timp să cred în botanică
şi în alte inepţii,
să cred că va creşte,
să adulmec mirosul creşterii,
0.00001mm. pe secundă.
Dacă aş avea acel timp,
dacă aş avea acea greutate care
nu înconvoaie firul de iarbă,
dacă m-aş putea legăna între
verdele de jos şi albastrul de sus.
Dacă aş simţi direcţia primejdiei: oare vine de la vânt
Sau de la vreun animal
rumegător amator de iarbă plus?

Dacă aş trăi mai definitiv abandonată clipei şi
frăţiei premature între mine şi firul de iarbă,
fir,
fir care mă poartă în menuetul meu vertical:
menuetul cu iarba.
Un pas în sus, un pas în jos,
Menuet.
Cocoţată pe firul de iarbă
mai uşoară decât el
poate voi deveni adaptată şi la iarbă,
poate voi vâna acolo potârnichea unei idei noi,

poate voi scruta intens cerul
de parcă l-aş putea mângâia.

de Riri Sylvia Manor

================================================
Riri Sylvia Manor s-a născut în Romania, unde a şi absolvit Facultatea de Medicină Bucureşti, (1962). Specializare Oftalmologie la Spitalul Universitar din Israel, specializare Neuro-Oftalmologie, la Spitalul Belinson, Universitatea Tel-Aviv si Universitatea din San Francisco-California. Este primul medic care a introdus Neuro-Oftalmologia în Israel. A început studiul acestei ramuri a Oftalmologiei, cât şi a celei de Neuro-Chirurgie, cu renumitul profesor Harden Askenazy, elev al profesorului Arsene. A publicat peste 60 de studii şi cercetări ştiinţifice şi capitole în cărţi de specialitate în literatura medicală anglo-americană. Participantă activă la Congresele Internaţionale de Neuro-Oftalmologie şi Neuro-Chirurgie. Membră a Societăţii Europene de Neuro-Oftalmologie, Membră a Societăţii Nord-Americane de Neuro-Oftalmologie, întemeietoare a Cercului Israelian de Neuro Oftalmologie. Riri Sylvia Manor este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Trebuie menţionat, de asemenea, că este atât în Israel, cât şi în România, o foarte apreciată poetă, cel mai recent volum al ei, “Save As”, Editura Paralela 45, fiind publicat în limba română în 2007.
==================================================
Claude Monet - Meadow At Bezons
Data: 1874
Stilul: Impresionism
Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air - schițe rapide făcute în aer liber - pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "... în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc ." [necesită citare]
Monet a trebuit să meargă în armată în Algeria. Mătușa sa Lecadre a fost de acord să-l scape de armată, dacă va fi urmat un curs de artă la universitate. El a părăsit armata, dar stilurile de pictură tradițională predate la universitate nu i-au fost pe plac.
În 1862 el a studiat arta cu Charles Gleyre la Paris, unde l-a întâlnit pe Pierre-Auguste Renoir împreună cu care a fondat mișcarea impresionistă. Ei au pictat împreună și au rămas prieteni toată viața.
Monet putea să folosească și studioul pentru a-și picta modelele la un preț redus. El a pictat-o pe Camille Doncieux și, mai târziu, s-au căsătorit. Monet a pictat Femei în Grădină la sfârșitul anilor 1860. După nașterea primului lor copil, Jean, s-au mutat la o casă în Argenteuil, în apropierea Râului Sena. Au locuit acolo timp de șase ani, până când Camille a murit; el a pictat-o moartă pe pat. Monet s-a mutat apoi la o casă din Giverny, Eure, în regiunea Haute-Normandie, unde a plantat o grădină mare.

Claude Monet - Parcul Monceau

Partea

Partea
Cea mai frumoasă
A corpului
Este
Mişcarea

Data: 1876

Albrecht Durer - Portret de venetianca

ZIUA ALBRECHT DURER

Cel ce-a cules în viață al Cunoștinței Măr,

Cel ce-a cules în viață al Cunoștinței Măr,
Pe-adevărata Cale purta-va pașii săi.
Numai acela știe că azi e ca și ieri
Și mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintâi.

de Omar Khayam

----------------------------------------------------------------------------------
Omar Khayam sau Khayyam (persană غیاث ‌الدین ابوالفتح عمر ابراهیم خیام نیشابورﻯ, Ghiās od-Dīn Abul-Fatah Omār ibn Ibrāhīm Haiām Nișābūrī) (n. 18 mai 1048 la Nișapur, Persia - d. 4 decembrie 1131) a fost un poet, matematician, filosof și astronom persan.
----------------------------------------------------------------------------------
Albrecht Durer - Portret de venetianca
Data: 1505
Stilul: Renascentist
Media: Ulei pe panza
Kunsthistorisches Museum, Vienna, Austria
Albrecht Dürer (n. 21 mai 1471, Nürnberg - d. 6 aprilie 1528, Nürnberg) a fost un pictor german, creator de gravuri și teoretician al artei, una din personalitățile de seamă ale istoriei universale a artei. Opera sa impregnată de ideile Renașterii, Umanismului și Reformei a exercitat o deosebită influență în special asupra artiștilor germani și olandezi de mai târziu. Cu cele cca. 350 de gravuri în lemn și 100 gravuri în cupru a contribuit în mod hotărîtor la dezvoltarea gravurii ca formă de artă de sine stătătoare.
Personalitate multilaterală a epocii, s-a ocupat nu numai de artele grafice, ci și de matematică, mecanică și literatură.
S-a format sub influența umaniștilor din orașul natal, dar și din Țările de Jos și Italia, unde a întreprins diverse călătorii.
Operele sale reflectă tendința înaintată a societății germane, lupta de clasă din perioada Reformei și a Războiului Țărănesc German.

Henri Rousseau - The Flamingoes

ZIUA HENRI ROUSSEAU LE DOUANIER

Flamingo

Flamingo, pasăre ciudată
Pe doua beţe cocoţată
Cu gât de lebadă frumos
Cu ciocul cam întors pe dos
De ce eşti tu atât de rară

Şi nu te-arăţi la noi în ţară?

--------------------------------------------------------------------------
Henri Rousseau - The Flamingoes
Data: 1907
Stilul: Primitivism
Dimensiunea: 163.3 x 114 cm
Colectie privata
Henri-Julien-Félix-Rousseau (cunoscut ca le Douanier (Vameșul), n. 21 mai 1844 în Laval/Mayenne, Franța, d. 2 septembrie 1910 în Paris) a fost un pictor francez post-impresionist. Henri Rousseau a trăit două existențe diferite: într-una a fos vameș la Vama Rutieră din Paris, iar în cealaltă, începând de la vârsta de 41 de ani, a fost pictor. Mulțumită excepționalei sale voințe, a devenit unul din cei mai mari pictori ai epocii sale. Impresionismului îi opune arta naivă, cu care, în scurtă vreme, creează o adevărată școală de pictură. Creația sa depășește însă mult granițele artei naive, stilul său se caracterizează prin originalitate, modernism, fantezie și visare, valorile artei sale fiind de timpuriu recunoscute de Robert Delaunay și Pablo Picasso. În timpul vieții nu cunoaște gloria, trăiește anevoie din pictură, dar geniul acestui pictor neoprimitiv, precum și faptul că și-a depășit cu mult epoca au fost apreciate în întreg cursul secolului al XX-lea.

Iosif Iser - Turci la cafea

ZIUA IOSIF ISER

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.
a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră
fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.
şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie
fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.
(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

de Jacques Prevert

-----------------------------------------------------------------------
Iosif Iser - Turci la cafea
Data: 1937
Stilul: Expresionism
Iosif Iser (nume la naștere Iosif Isidor Rubinsohn 21 mai 1881, București - d. 25 aprilie 1958, București) a fost un pictor și grafician român de origine evreiască[1], membru al Academiei Române. A studiat la München și la Paris.
Inițial, a fost inspirat de curentul expresionist, pictând cu linii groase și unghiuri ascuțite, cu un colorit în care predomină tonurile pământoase.

Eric Thompson - Ella Fitzgerald

malŝparitaj tagoj vocea ellei fitzgerald cântând ”i can't believe that you're in love with me” îmi aduce aminte de zilele pierdute ș...