miercuri, 13 septembrie 2017

Camille Pissarro - Hyde Park, Londra


ieri

ieri,
am văzut-o,
plimbându-se
prin aglomeraţia
parcului,
cu zâmbetul său inconfundabil.
era încântătoare .

poate că te-ai gândit la ea ,
și asta a făcut-o să zâmbească.

(cav)

 


 --------------------------------------------------------------------------
Pictor:Camille Pissarro
Titlul:Hyde Park, Londra
Titlul original:
Data: 1908; Munich / Monaco, Germania
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 54 x 65 cm
Unde se găseşte: Tokyo Fuji Art Museum, Tokyo, Japonia

Date despre pictor;

Camille Pissarro (n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane - d. 13 noiembrie 1903, Paris) a fost un pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mișcării impresioniste și în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el. Prin contribuția pe care a avut-o la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat și alții a influențat, deși mai puțin remarcat, apariția picturii moderne din secolul al XX-lea.

Edvard Munch - Femei pe pod


O arhiamintire

Era o zi senină, ca şi azi
(Tu, chintesenţă-a zilelor senine!).
Se destrămau păduri de sumbri brazi
În urmă, pe ceţoasele coline.
Călătoream, de mult, către apus
Când drumul m-a adus într-o câmpie
Greu adâncită-n umbra viorie
A codrilor ce-o străjuiau de sus.
Şi te-am zărit. Departe, în amurg,
Fixai curbura unui spaţiu care
Înainta treptat în înserare
Cu soarele şi neclintitul burg.
Stăteai pe pod, sub ziduri. Te-am iubit
Acolo chiar, pe dalele curbate,
Şi am rămas cu tine în cetate,
Şi cred că tot acolo am murit…
Uitasem totul: codrii, lungul drum,
Cetatea, podul, gustul gurii tale…
Şi brusc, mi le-am reamintit acum,
Când mi-ai zâmbit ca şi atunci, pe dale.

de EUGEN DORCESCU
 



--------------------------------------------------------------------------
Pictor: Edvard Munch
Titlul:Femei pe pod
Titlul original:
Data: 1902
Stilul: Expresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 205 x 184 cm
Unde se găseşte: Bergen Billedgalleri, Bergen, Norvegia

Date despre pictor;

Edvard Munch (/mʉŋk/, n. 12 decembrie 1863, Løten, Norvegia – d. 23 ianuarie 1944, Ekely, Oslo) a fost un pictor norvegian, unul dintre pionierii artei moderne, considerat precursor al expresionismului, mai cu seamă un reprezentant al tradiției artistice europene decât a celei norvegiene. A fost prin natura sa un solitar, dar, paradoxal, l-au interesat foarte mult relațiile interumane, care vor reprezenta esența creației sale.

marți, 12 septembrie 2017

Cornelia Căruntu - pregatiri


* * *

un val de culoarea smaraldului
invadează plaja
cu un refren știut
doar de noi doi



(cav)


------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Cornelia Căruntu
Titlul : ... pregătiri ...
Titlul original:
Data: 2017
Stilul:
Mod de realizare: ulei pe mucava
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor

Ben Shahn - Carnaval - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI BEN SHAHN

* * *

din adâncul somnului
te uiți ce se petrece în jurul tău

e sărbătoare
ne îmbrățișăm
cuvinte în șoaptă
conduși de elan
zburăm în avioanele improvizate
de la ringhispil,
și facem figurație
în cele mai tari scenarii
din carnaval

(cav)



------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ben Shahn
Titlul : Carnaval
Titlul original: Carnival
Data: 1946
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Ben Shahn (12 septembrie 1898 - 14 martie 1969) a fost un artist american de origine lituaniană. Este cunoscut pentru lucrările sale de realism social, pentru viziunile sale politice de stânga și pentru seria de conferințe publicate sub forma Forma conținutului.

Anselm Feuerbach - Iphigenia - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI ANSELM FEUERBACH

* * *

acum ești departe
așa cum ți-ai dorit
îmbrăcat în costumul de blugi
cumpărat de pe strada anselm feuerbach
împreună
într-o dimineață roditoare
de iubire


(cav)


------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Anselm Feuerbach
Titlul : Iphigenia
Titlul original: Iphigenia
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Anselm Feuerbach(12 septembrie 1829, Speyer, Germania – 4 ianuarie 1880, Veneția, Italia) a fost un pictor german. El a fost liderul pictorilor clasiciști ai Școlii germane din secolul al XIX-lea.