joi, 21 septembrie 2017

Heni Sandoval - Pacea


ZIUA INTERNATIONALA A PACII

O ŞANSĂ PĂCII

Armonie, dezarmare
N-are lumea de mâncare
Nucleară e omida
V-amintiţi de Atlantida ?

Cât fac unu şi cu unu
Zero fac, când tragi cu tunul
Însă ura când le trece
Unul singur face zece

Păcii, păcii să-i dea nume
Toate neamurile-n lume
Şi-n franceză şi-n chineză
Şi-n germană şi-n malteză

Pace-n folk şi pace-n canto
Şi-n tăceri şi-n esperanto
Pace-n fiecare limbă
Pace-n limba cea mai simplă.

Însă-ntâi şi peste toate
Cu grăbire şi dreptate
Pacea trebuie tradusă
În americano-rusă !

de Adrian Paunescu

Cam aşa cântam prin anii 80 ai secolului trecut, pe versurile lui Adrian Păunescu şi pe muzica lui John Lennon la „Give peace a chanse”. Cântecul era început de folkiştii de pe scenă şi preluat apoi de zeci de mii de glasuri.
S-au schimbat multe, au evoluat multe, de la obiectul – obiectele comerţului cu arme, la costumele pacifiste ( de camuflaj !) cu care războinicii lumii participă la conferinţe de pace şi dezvoltare. Nu mai vin „drapaţi în arme”, ci în planuri pacifiste de restabiliri ale ordinii, de relansări democratico economice. Totuşi, „nimic nu e nou sub soare” !
Bine că prima doamnă azeră , împreună cu soţul, au părăsit Bucureştiul repede, altfel, Grecia s-ar fi răzbunat pe NATO într-un mod original, folosindu-se de frumoasa azeră , ca avatar al Elenei din Troia, să stârnească poftele (războinice) ale celor mai puternici oameni ai lumii.
Dea Domnul ca istoria să consemneze, pentru viitorime, „Pacea (planetară) de la Bucureşti”, ale cărei baze (non militare!) s-au pus la Summit-ul NATO din România, ţara grădină a Maicii Domnului. Pentru că unde este PACE, pe pământ şi în oameni, este şi IUBIRE, şi unde este iubire, este şi DUMNEZEU !

----------------------------------------------------------------------
Pictor:Heni Sandoval
Titlul: Pacea
Titlul original: Peace Dove Rising
Data: September 21, 2015
Stilul: art
Mod de realizare: acrilic
Dimensiunea:
Unde se găseşte:

miercuri, 20 septembrie 2017

Théodore Chassériau - Vénus anadyomène - aniversare


* * *

aflat în treacăt prin grecia
am recitit ieri despre venus
și cartea m-a copleșit
m-a purtat în lumea ei
iar luna mi-a spus:
fii liniștit
o să se nască mâine
o să-ți povestesc

(cav)

------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Théodore Chassériau
Titlul :Vénus anadyomène
Titlul original: Vénus anadyomène
Data: 1838
Stilul: Neoclasicism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Théodore Chassériau (20 septembrie 1819 – 8 octombrie 1856) a fost un pictor francez romantic remarcat pentru portrete, picturi cu subiecte religioase si mitologice, alegorii si subiecte orientale inspirate de calatoriile sale in Algeria.

Max Slevogt - Pădurea toamna


* * *

acum
casanova se plimbă
singur
prin pădure toamna
așeazat pe o buturugă
timp de o clipă
visează
zilele
care sau dus cu vântul

(cav)
------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Max Slevogt
Titlul : Pădurea toamna
Titlul original:
Data: 1906
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste: Colecție privată

Date despre pictor:
Max Slevogt (8 octombrie 1868 – 20 septembrie 1932) a fost un pictor impresionist german si ilustrator, cunoscut pentru peisajele sale. Impreuna cu Lovis Corint si Max Liebermann , a fost unul dintre cei mai reprezentativi ai stilului plein air din Germania.
S-a nascut in Landshut, Germania. Din 1885 pana in 1889 a studiat la Academia din München, iar primele lui lucrari sunt pictate in tonuri intunecate, dupa stilul predominant in München. In 1889 Slevogt a vizitat Parisul, unde a urmat cursuri la Académie Julian. In 1896, el a desenat caricaturi pentru revistele Simplicissimus si Jugend, iar in urmatorul an a avut prima expozitie solo in Viena.
Spre sfarsitul anilor 1890 paleta lui a devenit luminoasa. A plecat din nou la Paris in 1900, unde a fost reprezentat in pavilionul german al expozitiei mondiale cu lucrarea Scheherezade, si unde a fost foarte impresionat de picturile lui Édouard Manet. In 1901 s-a alaturat gruparii artistice Berlin Secession.
O excursie in Egipt in anul 1914 a fost rezultatul a 21 picturi si numeroase acuarele si desene; la reintoarcere a facut o oprire in Italia. In iunie a achizitionat resedinta rurala Neukastel. Dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial a fost trimis ca pictor oficial de razboi pe frontul de vest. Experienta din acea perioada a dus la cautarea unui nou stil potrivit expresiei 'orori' ale razboiului. In acelasi an a devenit membru al Academiei Regale de Arte din Berlin.
A proiectat decorul pentru spectacolul "Don Giovanni" de Mozart la teatrul de stat din Dresda in 1924.
Max Slevogt a murit in Leinsweiler in 1932. A fost inmormantat in cavoul familiei Finkler la estul resedintei sale, asa numita Slevogthof (cu picturi pe pereeti) la Neukastel.

Dana Nechita - Colt de padure la Harsa



* * *

când am început să merg prin pădure
l-am înţeles prima dată pe eminescu
apoi pe cei care o pictează febril
fără urme de paşi
miraculoasă
unde fiecare umbră
este unduioasă

(cav)


------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Dana Nechita
Titlul : Colt de padure la Harsa
Titlul original: Colt de padure la Harsa
Data: 2017
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 50 x 40
Unde se gaseste:

Date despre pictor:

Amintiri din tabara de pictura "Vasile Grigore "-Harsa ,2017

Théodore Chassériau - Aline


* * *


îmbrăcată într-o linişte tăcută
îţi asculţi numai gândurile
emoţiile şi inima
încep să parcurgă
aleile pietruite
care te duc la banca
unde te așteaptă
alte îmbrățișări

(cav)


------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Théodore Chassériau
Titlul : Aline
Titlul original: Aline
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Théodore Chassériau (20 septembrie 1819 – 8 octombrie 1856) a fost un pictor francez romantic remarcat pentru portrete, picturi cu subiecte religioase si mitologice, alegorii si subiecte orientale inspirate de calatoriile sale in Algeria.
Chassériau s-a nascut in Samaná, Saint Domingue (acum Republica Dominicana). Tatal lui era un aventurier francez care, la nasterea lui Théodore, avea o pozitie administrativa in ceea ce era atunci o colonie franceza; mama lui era fiica unui proprietar de pământ creol. Familia s-a mutat la Paris in 1821, unde tanarul Chassériau si-a aratat in curand talentul la desen. A fost acceptat in studioul lui of Jean-Auguste-Dominique Ingres in 1830, la varsta de 11 ani, devenind elevul favorit al marelui clasic.

Dupa ce Ingres a plecat din Paris in 1834 pentru a deveni director laAcademia Franceza din Roma, Chassériau a picat sub influenta lui Eugène Delacroix, opusul lui Ingres. Arta lui Chassériau a fost deseori caracterizata ca o incercare de reconciliere a clasicismului lui Ingres cu romantismul lui Delacroix. A expus pentru prima oara la Salonul din Paris in 1836 si a fost premiat cu medalia trei la categoria pictura istorica. In 1840 Chassériau a calatorit la Roma si s-a intalnit cu Ingres, a carui amaraciune fata de directia picturii studentului sau a dus la o ruptura decisiva.

De-a lungul vietii sale a fost un desenator prolific; multele lui desene de portrete au fost executate cu creioane de grafit fin ascutite si sunt asemanatoare cu stilul lui Ingres.
In 1846, Chassériau a facut prima lui calatorie in Algeria in urma careia a executat multe schite si picturi.

S-a imbolnavit datorita muncii epuizante la onorarea comenzii de a decora peretii bisericilor Saint-Roch si Saint-Philippe-du-Roule si a murit la varsta de 37 de ani in Paris, pe 8 octombrie 1856.

Opera lui a avut un impact important asupra stilului lui Puvis de Chavannes si Gustave Moreau, si— prin influenta acestor artisti—ecouri in lucrarile lui Paul Gauguin si Henri Matisse.In Paris exista o Societate pentru pictori: Association des Amis de Théodore Chassériau