(cav)
----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Ioan Șereș
Titlul:
Titlul original:
Data:
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se găseşte:
Date despre pictor:
Ioan Șereș (n. 16 decembrie 1920, Sântandrei, județul Bihor, d. 17 decembrie 1997, Oradea), a fost un pictor român
S-a născut la 16 decembrie, 1920, în satul Sântandrei de lângă
Oradea. Face școala elementară în satul natal și “Liceul Emanoil Gojdu”
din Oradea.
În timpul liceului desenează și scrie versuri
colaborând cu revista literară a școlii. Publică volumul de versuri
“Adolescență”.
În 1940 pleacă la
București și se înscrie la “Facultatea de Belle-Arte” unde îi are ca
profesori pe Camil Ressu și Nicolae Dărăscu. Datorită războiului și
dificultăților materiale, ca refugiat ardelean, dă examen și la
“Facultatea de Medicină Veterinară” la care studenții erau încorporați
în București. Continuă să frecventeze și cursurile “Facultății de
Belle-Arte” .
În 1949 absolvă “Facultatea de Medicină Veterinară”
și rămâne ca asistent. În același an se căsătorește dar, sub presiunea
greutăților materiale, pleacă în Dobrogea ca medic veterinar. Aici i se
nasc cei doi copii, un băiat și o fată. În această perioadă nu are timp
pentru pictură. Rămâne înzăpezit, în drum spre casă și se îmbolnăvește
de o boală a plămânilor.
Se mută cu familia, ca medic veterinar,
în Oltenia, la Segarcea și Bârza. Începe să picteze portrete, peisaje și
compoziții în acuarelă și ulei. Rămâne în această regiune între
1955-1959.
Se mută la Homorod în județul Brașov. Pictează din ce în ce mai mult. Este operat la plămâni la București.
O perioadă fastă o are familia pictorului, între anii 1966-1983, în
județul Bihor, la Valea lui Mihai și în județul Arad, la Bârsa și
Craiva. Medicul veterinar-pictor, pictează în perioada concediilor de
odihnă abordând teme diverse, întâlnite în peregrinările sale prin țară.
Deschide expoziții la Valea lui Mihai, Arad și Oradea.
După
pensionare, în 1983, Ioan Șereș se dedică total picturii. Abordează
subiecte din ce în ce mai diverse: viața țăranilor, a pescarilor, a
ciobanilor etc.
Se stabilește în orașul Oradea. Deschide
expoziții la București, Oradea, Arad, Salonta etc. Participă și la
expoziții de grup în țară și străinătate.
Se stinge din viață, în decembrie 1997, la Oradea, în apartamentul personal.
Opera picturală a lui Ioan Șereș a fost creată într-o perioadă de peste 50 ani de activitate, 1944-1996.
Personalitate complexă, Ioan Șereș, a avut un bun început în pictură
sub îndrumarea unor profesori remarcabili la București. Viața și
activitatea sa, în afara influențelor curentelor din pictură, a
determinat un stil singular în opera sa.
Practicând meseria de
medic veterinar a cunoscut viața oamenilor de la țară și peisajele
diferitelor regiuni unde a activat în profesiunea de bază. A practicat
tehnici diferite: schițe în creion, tuș și cărbune, pictura în acuarele,
pictura în ulei și fresca. A abordat tematici diverse: portretul,
peisajul, compoziția. Pictura sa tratează viața tăranilor în diferite
ipostaze: la muncă, la odihnă, în sărbători, etc. A pictat și compoziții
cu subiect religios.