O să sclipesc o clipă
și-ți voi spune povestea unei umbre
care pică la apus
din senin pe pământ
și face stânga pe cărarea ce ajunge aici
împleticită cu siguranțele arse
schiloadă târâită peste lucruri de parcă și-ar fi rupt aripile
nu încă permanentă
nici mai mult decât un fior de la ceva
cu parașuta de carne a unei deschideri umane deasupra
dar ușor alungită pe măsură ce coboară prin inelele
unei ore spre următoarea
zboară cu ciorile în sus ciopârțește norii
până când în fine uite-o la picioarele noastre
propriul meu pronume impersonal
necăjit sub mine ca un cadavru
a leșinat
pica de multă vreme
uite când merg
e ca o foarfecă pe care-o aruncă soarele la mine
așa încât de parcă pielea nu mi-ar fi prea bine încheiată
mi-e frig frig
când încerc să mă strecor afară din propria mea umbra
dar oră după oră și mai multă umbră se scurge
de stau
că mișc un braț
aud șuieratul florilor cum își închid pleoapele
și copacii
de parcă s-ar bate un covor
își scutură păsările și le vin înapoi
parcă-aș fi deranjat ceva
ce cădea în linie dreaptă din ochiul lui Dumnezeu
și dacă nu fac nimic
pământul cedează
limpezimea aproape mentolată a ierbii începe să pălească
moliile albe de sub frunze
sunt uluite
de Alice Oswald
--------------------------
Pictor: John Singer Sargent
Titlul: Rochia roz
Titlul original: The Pink Dress
Data: 1912
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe panza
Dimensiunea: 66.04 x 53.97 cm
Unde se gaseste: Colectie privata
Date despre pictor:
John Singer Sargent (12 ianuarie1856 – 14 aprilie 1925) a fost un pictor american si un portretist influent al acelor vremuri.In toata perioada carierei sale a creat peste 900 picturi in ulei si mai mult de 2000 acuarele, precum si nenumarate schite si desene in carbune.
Cand avea treisprezece ani, mama lui scria ca John “face schite dragute si are un ochi ager si corect. Daca ne-am permite sa-i platim lectii de desen, curand va ajunge un mic artist.” Atunci a luat cateva lectii de la pictorul peisagist german, Carl Welsch.Desi educatia lui era departe de a fi completa, Sargent a fost crescut pentru a deveni un tanar cult si cosmopolit, perfectionat in arta, muzica si literatura.Vorbea fluent in franceza, italiana si germana.La 17 ani Sargent era descris ca “hotarat, curios, determinat si puternic” (dupa mama lui) destul de timid, generos si modest (dupa tatal lui). Era bine-familiarizat cu multi dintre marii maestri, dupa cum nota in 1874, “Am invatat in Venetia sa-l admir foarte mult pe Tintoretto si sa-l consider al doilea doar dupa Michelangelo si Titian.”