Aştept mereu şi nu ştiu ce aştept.
Cu ochi aprinşi aştept. Şi tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morţile în mine.
Şi renasc toate vieţile.
Şi tot nu vine.
Aştept, aştept. Şi nu ştiu ce aştept.
Aştept, lumină ori noapte?
Aştept, viaţă ori moarte?
Aştept, aştept. Şi de departe
Mă cheamă ale beznei şoapte...
de Emil Isac
--------------------------------------------------------------------------------
Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un
poet român, membru corespondent (din 1948) al Academiei Române.
Emil
Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) și al soției sale,
profesoara de desen, Eliza născută Roșescu (1854–1922).
a studiat la
Liceul Piariștilor din Cluj și Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat
cursurile de la Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de
la Cluj. A locuit în mare parte din viața sa, în orașul Cluj (mai exact
începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data
de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viața nouă”,
„Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viața
românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără
Mama, Ochii tăi albaștri și Pe lângă apa care trece.
Deja de pe
vremea studiului la Facultatea de Științe Juridice din Cluj, Emil Isac a
făcut cunoștință cu ideile progresiste și umanitariste și s-a atașat
cauzei clasei muncitoare.
După moartea sa, în 1954 a fost înființat
un muzeu în casa sa din oraș, Muzeul „Emil Isac”, format din trei mari
camere, dedicate vieții poetului, tatălui său și lucrărilor sale.
------------------------------------------------------------------------------------
Pictura : Dana Nechita
Nume tablou : Curtea veche
Data : 2013
Dimensiunea :
Media:Ulei pe panza
