duminică, 4 iunie 2017

Willem van Mieris - Bătrîn citind

ANIVERSAREA PICTORULUI WILLIEM VAN MIERIS

* * *

un bătrîn cu fața toată numai lumină
cu ochii negrii
prăbușit pe singurul scaun din încăpere
își trece în revistă cu voce tăcută visele


vîntul bate pe sub ușă
trezind memoria penei
murdară de cerneală

ascunsă sub scufia albastră
o femeie perfectă
îi ascultă dorințele

(cav)


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Willem van Mieris
Titlul : Bătrîn citind
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Willem van Mieris(3 iunie 1662, Leiden – 26 ianuarie 1747, Leiden) a fost un pictor olandez, fiul lui Frans van Mieris sr. si fratele lui Jan van Mieris.
A pictat foarte multe tablouri, parte imitatii ale subiectelor paternale, ori subiecte mitologice, pe care Frans le evita de obicei. Insa nu a ajuns niciodata la nivelul tatalui sau.

Mihail Larionov - O scenă turcească, Femeie fumînd

ANIVERSAREA PICTORULUI MIHAIL LARIONOV

* * *

într-o casă obișnuită cu fereastra întredeschisă
o femeie cu privirea pierdută
fumează ca o turcoaică
închipuindu-și că singurătatea
poate fi salvată
cu un pahar de vin okuzgozu


(cav)


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Mihail Larionov
Titlul : O scenă turcească, Femeie fumînd
Titlul original:
Data :
Stilul: impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Mihail Larionov(ru.: Михаил Фёдорович Ларионов, 3 iunie 1881, Tiraspol, Imperiul Rus – 10 mai 1964, Fontenay-aux-Roses, Franţa) a fost un pictor avangardist rus.
S-a născut la Tiraspol. În 1898 a intrat la Scoala de Pictură, Sculptură şi Arhitectură de la Moscova condusă de Isaac Levitan şi Valentin Serov. El a fost suspendat de trei ori pentru perspectivele sale radicale. În 1900 sa întâlnit cu Natalya Sergeevna Goncharova cu care a avut o relaţie de-a lungul întregii vieţi.
Din 1902 stilul său a fost Impresionismul. După o vizită la Paris, în 1906 a trecut la Post-impresionism şi apoi la stilul Neo-primitiv, care derivă parţial din pictura cu semne rusă. În 1908 el a organizat expoziţia Golden Fleece la Moscova, care a inclus tablouri ale unor artişti internaţionali de avangardă, precum Henri Matisse, André Derain, Georges Braque, Paul Gauguin şi Van Gogh. Alt grup pe care l-a prezentat publicului: Vladimir Tatlin, Marc Chagall şi Kazimir Malevici.
În 1913 el a creat Raionism roşu, care a fost prima creaţie de artă aproape abstractă din Rusia. În 1915 el a părăsit Rusia şi a lucrat la Paris în teatru şi în balet cu Serghei Diaghilev, proprietarul companiei Ballets Russes.

sâmbătă, 3 iunie 2017

Johan Barthold Jongkind - Moară de vînt lîngă Delft - aniversare



* * *

o moară de vînt și-a deschis brațele
îmbrățișînd cerul  și păsările


simțind prezența lui don quijote
dulcineea așteaptă
cu inima grăbită
în barca de pe lacul liniștit

(cav)



-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Johan Barthold Jongkind
Titlul : Moară de vînt lîngă Delft
Titlul original:
Data :
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Johan Barthold Jongkind (3 iunie 1819 – 9 februarie 1891) a fost un pictor si grafician olandez, considerat precursor al Impresionismului care l-a influentat pe Claude Monet.
Jongkind s-a nascut in orasul Lattrop din provincia Overijssel la granita cu Germania. S-a pregatit la academia de arta din Haga, in 1846 s-a mutat in cartierul Montmartre din Paris, unde a studiat sub indrumarea lui Eugène Isabey si Francois-Edouard Picot. Doi ani mai tarziu, Salonul din Paris i-a acceptat doua lucrari pentru expozitie si a fost apreciat de criticul Charles Baudelaire, iar mai tarziu de la Emile Zola. Jongkind a avut putin success, totusi, si a suferit de crize de depresie complicate de alcoolism. Jongkind s-a reintors in Rotterdam in 1855, unde a ramas pana in 1860. Inapoi in Paris, in 1861 a inchiriat un studio pe rue de Chevreuse din Montparnasse unde in lucrarile lui au inceput sa se intrevada stilul Impresionist care avea sa vina. In 1862 s-a imprietenit cu tanarul Claude Monet care s-a referit ulterior la Jongkind ca „maestrul.”

Raoul Dufy - Pantheonul și St. Etienne-du-Mont - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI RAOUL DUFY

* * *

ce fericire să te plimbi liber sub un cer indigo
de la Pantheon la St. Etienne-du-Mont
fumînd restricții
îmbrăcat în blugi
cu buzunarele goale
și cu gîndul la un trandafir ciufulit
îmbrăcat în roz

(cav)


-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Raoul Dufy
Titlul : Pantheonul și St. Etienne-du-Mont
Titlul original: Le Pantheón et Saint-Etiénne-du-Mont
Data :c.1904
Stilul: post-impresionism
Mod de realizare: ulei pe pînză
Dimensiunea: 79.5 x 65 cm
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Raoul Dufy (3 iunie 1877 – 23 martie 1953) , pictor fauvist francez. A realizat un stil in culori vii, decorativ care a ajuns la moda in ceramica si textile, precum si in scemele decorative ale cladirilor publice.
A fost si desenator, grafician, ilustrator de carti, creator de costume de teatru, designer de mobila si urbanist de spatii publice.

Vincent van Gogh - Bătrânul Sorrow ( în prag de eternitate )

ZIUA ALLEN GINSBERG

Profeţie

Cum nu mai sunt tânăr în viaţa asta
şi-mi pare că nu mai sunt
atâtea plăceri după care să tânjesc
Ce fericire să fii liber
să scrii despre maşini şi războaie, adevărurile epocilor,
să arunci vechi şi inutile
cravate şi pantaloni care nu ţi se potrivesc.


de Irwin Allen Ginsberg


---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Irwin Allen Ginsberg (n. 3 iunie 1926, Paterson, New Jersey – d. 5 aprilie 1997) a fost un poet american postbelic, aparținând așa numitei generații beat. Este cunoscut pentru celebrul poem postmodern Howl.
Și-a manifestat deschis dezaprobarea față de Războiul din Vietnam.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Vincent van Gogh - Bătrânul Sorrow ( în prag de eternitate )
Data: 1890; Saint-rémy-de-provence, France
Stilul: Post-Impresionism
Media: ulei pe panza
Dimensiunea: 65 x 81 cm
Rijksmuseum Kröller-Müller, Otterlo, Netherlands
Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [vɪnˈsɛnt vɑnˈxɔx], v. AFI, n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.