luni, 18 septembrie 2017

Peter Blake - Reuniunea

Album de prieten

Pentru ca, între noi,
să nu curgă râuri de dor,
vă las cadenţa vorbelor.
Pentru ca, între noi
să nu se întindă pustiul,
vă las grădina gândurilor mele.
Pentru ca, între noi
să nu crească hotare,
vă las o îmbrăţişare.

de Marin Corneliu Dobre

 


---------------------------------------------------------------- -

Descrirea tablou

Acest tablou prezintă o întâlnire între trei prieteni , toți pictori britanici : Howard Hodgkin ( stânga ) , Peter Blake ( mijloc) și David Hockney (dreapta) .
Tabloul a fost pictat de Peter Blake in 1979.
Scena este o ironie, o reinterpretare a picturii , Reuniunea sau " Bonjour Monsieur Courbet" , care prezintă artistul salutând doi prieteni .
Blake transpune această întâlnire nu la țară, cum a făcuto Gustave Courbet, ci în mediul urban din Venice Beach , California .
Spre deosebire de vizitatorii imbracati mai formal, Hockney este în elementul său , îmbrăcat lejer printre panourile publicitare , palmieri si frumoase patinatoare pe role.

--------------------------------------------------------------------------
Pictor: Peter Blake
Titlul:Reuniunea
Titlul original: The Meeting (or Have a Nice Day, Mr. Hockney)
Data: 1979
Stilul: Pop Art
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Tate Gallery, London, UK

Date despre pictor;

Peter Blake a primit in 1956 o diploma a Colegiului Regal de Arta din Londra. Este considerat unul dintre artistii pop de marca ai generatiei sale.
Este cunoscut petru reprezentarea unor imagini populare - The Beatles, Marilyn Monroe si Elvis Presley - si eroi de wrestling ce purtau nume precum Lordul Irlandex Z si Pustiul Zebra Mascat. In aceste lucrari, folosind surse fotografice, Blake isi exploateaza abilitatile tehnice, dand frau liber capacitatii sale de a reda. Pictura sa sugereaza natura caleidocopica. Talentul sau de portretist se regaseste in "Autoportret" o imagine a sa, acoperita cu simboluri ale intereselor sale.

Robert Lewis Reid - Peisaj

Visul unei flori

Când în lunca-ngălbenită
Filomela cântă-n dor,
Viorica vestejită
Doarme-n valea fără flori.

Şi visează vis de aur,
Văi de umbre şi miros,
Unde-n luncile de laur,
Vântul cântă răcoros.

de Mihai Eminescu (1869)

 


--------------------------------------------------------------------------
Pictor: Robert Lewis Reid
Titlul:Peisaj
Titlul original: Landscape with Stream
Data:
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se găseşte:

Date despre pictor;

Robert Lewis Reid (29 iulie 1862 – 2 decembrie 1929) a fost un pictor impresionist american si muralist. Robert Reid s-a nascut in Stockbridge, Massachusetts si a urmat cursurile Scolii Muzeului de Arte Frumoase din Boston cu Otto Grundmann, peste cativa ani ajungand si el sa predea in acea scoala. In 1884 s-a mutat la New York City, a studiat la Liga de Arta a Studentilor, iar in 1885 a plecat la Paris sa studieze la Académie Julian cu Gustave Boulanger si Jules Joseph Lefebvre . Primele sale picturi au reprezentat figuri de tarani francezi, pictate la Étaples.
Dupa reintoarcerea la New York in 1889, artistul a lucrat ca portretist apoi ca instructor de arta la Liga de Arta a Studentilor si Cooper Union. Multe dintre lucrarile sale sunt centrate pe pictatul femeilor tinere printre flori. Lucrarile lui aveau tendinta de a fi foarte decorative, astfel ca a devenit cunoscut pentru lucrari murale si vitralii. A contribuit alaturi de alti artisti la pictarea frescelor de pe domul Liberal Arts Building in timpul Expozitiei Columbiane din Chicago, in 1893.
In 1897, Reid a devenit membru al gruparii Ten American Painters, care s-a separat din Societatea Artistilor Americani. In 1906 a devenit membru deplin al Academiei Nationale de Desen.

Fabrizio Cassetta - Greta Garbo

ANIVERSAREA SFINXULUI SUEDEZ - GRETA GARBO

Aceste prostioare îmi amintesc de tine

Oftatul trenurilor la miezul nopţii în gări goale...
Zâmbetul palid al Gretei Garbo şi parfumul trandafirilor;
Toate aceste prostioare
Îmi amintesc de tine.

de Eric Maschwitz

 


---------------------------------------------------------------------------
Greta Lovisa Gustafsson, cunoscută ca Greta Garbo (n. 18 septembrie 1905, Stockholm — d. 15 aprilie 1990, New York), a fost o actriță suedeză.

Încă din perioada filmului mut a fost considerată un star internațional, un sex-simbol, model care a fost ulterior urmat de multe alte actrițe. Federico Fellini susținea că "a fost fondatoarea unui ordin religios numit „cinema”". A fost supranumită divina, sfinxul suedez sau prințesa de vis a eternității.

---------------------------------------------------------------------------
Pictor: Fabrizio Cassetta
Titlul: Greta Garbo
Greta Garbo - Colored Pens Portrait

Rudy Vandecappelle - Greta Garbo

ANIVERSAREA UNEI DIVE - GRETA GARBO

Felinar

auzi cum ne cad petalele, frunzele?
suntem flori în îmbrăţişarea unui
viitor care nu mai pleacă de la noi.
taci, ştii că va pleca.
ştiu, dar probabil
că ne va urmări de jos din stradă,
atent la orice mişcare a secundelor,
a siluetelor noastre în spatele lor.
mă înăbuş lângă tine, parcă aş trăi într-o respiraţie
mereu atentă, niciodată prezentă.
pleacă atunci!
rătăceşte, roteşte-te
pe marginea gândurilor unui alt bărbat.
o balerină în amurg de toamnă,
cu fustă crâmpoţită şi picioare obosite.
vântul se crapă şi-ţi intră prin ochii veştezi
în trupul curbându-se în înclinarea,
reverenţa de final înspre un public care
priveşte la o altă scenă.
voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi.
când te vei trezi, vei auzi ceaţa cum se prelinge pe
un cântec îngheţat, căzut din trupul meu
îndoit într-o ultimă plecăciune spre tine.

el adormi mirosindu-i încheietura mâinii triste;
un parfum de film mut cu Greta Garbo îşi mai spuse
apoi capul i se umplu cu maree, delfini şi sicomori.
şi visă că ţine un felinar aprins, tăcut în dreptul inimii.

de Simion Cozmescu




 


---------------------------------------------------------------------------
Greta Lovisa Gustafsson, cunoscută ca Greta Garbo (n. 18 septembrie 1905, Stockholm — d. 15 aprilie 1990, New York), a fost o actriță suedeză.

Încă din perioada filmului mut a fost considerată un star internațional, un sex-simbol, model care a fost ulterior urmat de multe alte actrițe. Federico Fellini susținea că "a fost fondatoarea unui ordin religios numit „cinema”". A fost supranumită divina, sfinxul suedez sau prințesa de vis a eternității.

---------------------------------------------------------------------------
Pictor: Rudy Vandecappelle
Titlul: Greta Garbo
Greta Garbo - Colored Pens Portrait

duminică, 17 septembrie 2017

Maqbool Fida Husain - Ganesha and Parvati - aniversare


SĂRBĂTOARE INDIANĂ CU PICTORUL MAQBOOL FIDA HUSAIN

* * *

încălzită de un soare albastru
credeam că tac
dar nu era aşa
înghesuiam într-o poezie
toate comorile descoperite
din cultura indiană
precum o sari udă în jurul trupului

(cav)



------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Maqbool Fida Husain
Titlul : Ganesha and Parvati
Titlul original: Ganesha and Parvati
Data: 2001
Stilul: Cubism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Maqbool Fida Husain (17 septembrie 1915 - 9 iunie 2011) a fost un pictor indian modern de recunoaștere internațională și membru fondator al grupului de artiști progresivi din Bombay .