vineri, 13 octombrie 2017

Frederick Carl Frieseke - Pasarea in colivie

Pasărea din colivie

Pasărea liberă dansează
pe aripile vântului
până ce suflul se opreşte
şi îşi înmoaie aripile
în razele aurii de soare
şi-ndrăzneşte să revendice întreg cerul.

Dar pasărea ce-o iscodeşte
din strâmta-i colivie
abia de vede printre
zăbrele de furie
aripile-i sunt tăiate şi
picioarele legate
aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă
un tril sfâşietor
despre doruri ascunse
dar mult râvnite
şi cântu-i se aude
departe peste deal
pentru că ea cântă
despre libertate.

Pasărea liberă visează la o altă boare
de vânturi calde suspinând prin
ramuri
şi larve grase aşteptând-o pe răzor
şi ea stăpână pe cerul întreg.

Dar pasărea din colivie e ţintuită pe-o tombă de vise
umbra ei ţipă speriată ca după un îngrozitor coşmar
aripile-i sunt tăiate şi
picioarele legate
aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă
un tril sfâşietor
despre doruri ascunse
dar mult râvnite
şi cântu-i se aude
departe peste deal
pentru că ea cântă
despre libertate.

de Maya Angelou

 



------------------------------------------------------------------------------------ -

Pictor: Frederick Carl Frieseke
Titlul: Pasarea in colivie
Titlul original: The Bird Cage
Data: 1900
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 60 CM X 78 CM
Unde se găseşte: Colectie privata

Date despre pictor:

Frederick Carl Frieseke (7 aprilie 1874 – 24 august 1939) a fost un pictor impresionist american care si-a petrecut cea mai mare parte a vietii ca expatriat in Franta. Un influent membru in colonia de arta Giverny, picturile lui sunt concentrate pe diferite efecte ale petelor de lumina. E cunoscut in special pentru picturile cu femei, atat in interior, cat si in aer liber.
Frieseke a preferat mentalitatile din Franta fata de cele din Statele Unite : "Sunt mai liber si aici nu exista restrictii puritane care predomina in America – aici pot picta nudul in aer liber." A constatat ca mentalitatile americane sunt frustrante, insa ocazional puteau fi o sursa de amuzament. In timpul primei sale vizite acasa la Owosso in 1902, Frieseke scria, "Am o deosebita placere in socarea cu nuduri a oamenilor buni din biserica".
Frieseke a castigat o excelenta reputatie in cariera. A fost "unul din cei mai proeminenti membri ai americanilor auto-exilati."A murit in casa lui din Normandia pe 24 august 1939, din cauza unui anevrism.

Roland Char - Portretul Maya Angelou


Femeia fenomenală

Femeile frumoase se întreabă care e secretul meu,
Pentru că nu sunt nici frumoasă și nici nu am alura de manechin,
Dar când încerc să le răspund
Cu toate cred că le spun minciuni.
Le spun:
Este cuprinderea brațelor mele,
Rotunjimea șoldurilor,
Felul în care merg,
Și arcuirea buzelor.
Sunt o femeie
Fenomenală.
Femeia fenomenală,
Asta sunt eu.

Când intru într-o încăpere,
atât de încrezătoare
pe cât își poate imagina cineva,
Bărbații se ridica în picioare
Sau cad în genunchi;
Roiesc in jurul meu
Ca albinele în jurul stupului.
Le spun:
Este focul din privirea mea,
Și scânteia din zâmbetul meu,
Unduirea taliei,
Și bucuria din mersul meu.
Sunt o femeie
Fenomenală.
Femeia fenomenală,
Asta sunt eu.

Bărbații, chiar ei se întreabă
Ce îi atrage la mine.
Și încearcă din greu,
Dar nu-mi pot atinge
Misterul interior.
Când încerc să le arăt
Ei spun că tot nu înțeleg.
Le spun:
E arcuirea spatelui meu,
Și lumina zâmbetului,
Freamătul sânilor
Și grația comportamentului.
Sunt o femeie
Fenomenală.
Femeia fenomenală,
Asta sunt.

Acum înțelegi
De ce țin capul plecat.
De ce nu fac vâlvă vorbind despre asta
Și nici nu strig în gura mare.
Când vezi trecând
Ar trebui să te mândrești.
Îți spun:
Stă în zgomotul tocurilor mele,
În unduirea părului,
În palma mâinii,
În dorința mângâierii.
Pentru că sunt o femeie
Fenomenală.
Femeia fenomenală,
Asta sunt eu.

de Maya Angelou (4 aprilie 1928 – 28 mai 2014),

 
------------------------------------------------------------------------------------ -

Pictor: Roland Char
Titlul: Portretul Maya Angelou
Titlul original: Maya Angelou
Data:
Stilul:
Mod de realizare: acrilic
Dimensiunea:
Unde se găseşte: Colectie privata

Philip de Laszlo - Mrs Claud Mullins, née Gwen Brandt


Dragoste

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lasat-o pe-o stînca, pe tarm,
si-am venit la tine goala ca o femeie.
Si ca o femeie m-am asezat la masa ta,
am baut vin cu tine si-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai gasit frumoasa, mi-ai spus ca m-asemuiam
unei fiinte vazute în vis,
am uitat totul, am uitat copilaria, caminul,
nu-ti stiam decît mîngîierile ce ma tineau prizoniera.
Si tu ai luat surîzînd o oglinda si m-ai rugat:
priveste-te-n ea!
Am vazut ca umerii mei erau facuti din pulbere
si cadeau în pulbere,
am vazut ca frumusetea mi-era bolnava si nu voia
decît sa dispara,
O, strînge-ma tare în brate, atît de tare încît sa
nu-mi mai trebuie nimic altceva.

de Edith Södergran 
------------------------------------------------------------------------------------ -

Pictor: Philip de Laszlo
Titlul: Mrs Claud Mullins, née Gwen Brandt
Titlul original: Mrs Claud Mullins, née Gwen Brandt
Data: 1915
Stilul: Impresionism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea: 90.2 x 9.2
Unde se găseşte: Colectie privata

Date despre pictor:

Philip Alexius de László, MVO (n. 30 aprilie 1869 - d. 22 noiembrie 1937 ) a fost un pictor maghiar cunoscut mai ales pentru portretele sale de personaje regale și aristocrate. În 1900, sa căsătorit cu Lucy Guinness Stillorgan, County Dublin , și a devenit cetățean britanic în 1914.

joi, 12 octombrie 2017

Lajos Gulácsy - Magic - aniversare


ANIVERSAREA PICTORULUI LAJOS GULACSY

* * *

ascultam try to remember
cu harry belafonte
în parcul cu platani
ezitând să fredonăm
tremurându-ne mâinile
am început să semănăm
tot mai mult cu
romeo și julieta
atunci când ne sărutam
fiind incapabili să inspirăm oxigen

(cav)


------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Lajos Gulácsy
Titlul : Magic
Titlul original: Magic
Data: 1907
Stilul: Simbolism
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Lajos Gulácsy (Budapesta, 1882 - Budapesta, 1932) a fost un pictor maghiar cu lucrări colectate de Galeria Națională a Ungariei . Puternic influențat de prerafaeliți , lucrarea lui mai degrabă visată este asociată cu art nouveau și simbolismul , dar poate fi de asemenea considerată un preludiu al suprarealismului

Nicolae Vermont - Portret de femeie



femeia de lângă câine
s-a ridicat în picioare temătoare 
cu un buchet de flori în brațe
la capătul alei
între statui ploua cu castane
și cu dorințe dezgropate
din vise false

(cav)


------------------------------------------------------------------------------------------

Pictor: Nicolae Vermont
Titlul : Portret de femeie
Titlul original:
Data:
Stilul:
Mod de realizare: Ulei pe pânză
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Nicolae Vermont (10 octombrie 1866, Bacău – 14 iunie 1932) a fost un pictor şi gravor român, de origine evreu. Mai târziu în viaţă s-a convertit la religia creştină ortodoxă.

S-a născut la Bacău (sau la Moineşti) în familia profesorului Iosif Grünberg.A studiat la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, cu Theodor Aman, fiind primul student evreu al acestei instituţii, apoi la München şi la Paris. Ostil conformismului academic, Vermont s-a ataşat mişcării de înnoire a grupului pictorilor independenţi, numărându-se printre membrii fondatori ai societăţilor „Ileana” şi „Tinerimea artistică”, în cadrul cărora a expus cu regularitate.

În pictura de piesaj, înrudit ca viziune cu Nicolae Grigorescu, Vermont a lăsat imagini din Câmpulung şi din Oltenia, de un lirism pur şi delicat, valorificând atât spontaneitatea şi acuitatea observaţiei, cât şi virtuozitatea desenului.

Atras de compoziţie, a excelat în pictura de gen inspirată din viaţa oamenilor simpli, pe care a zugrăvit-o cu multă căldură emoţională („Emigranţii”, „Coşarul”, „Bragagiul”). A fost influenţat şi de stilul pictorului munchenez Fritz von Uhde.