ANIVERSAREA PICTORULUI SORIN DUMITRESCU CU NODURI ŞI SEMNE
Semn 3
Tu nu-nţelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nţelegi că sentimentul unei pietre
o smulge şi o zboară şi-o atârnă
şi-o pluteşte?
Tu nu-nţelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ţinem greu, răzbătător prin pietre.
Tu nu-nţelegi aceasta?
Tu nu-nţelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntrul depărtat?
Tu nu-nţelegi că albul în desime
e negru împărat?
de Nichita Stănesu
----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Sorin Dumitrescu
Titlul: Ilustraţie pentru cartea lui Nichita Stănescu - Noduri şi semne
Titlul original: Ilustraţie pentru cartea lui Nichita Stănescu - Noduri şi semne
Data: 1982
Stilul: Fantastic realism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Pictorul, graficianul și scriitorul Sorin Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române (din 2006), s-a născut la 18 martie 1946, în București.
A absolvit Institutul de Arte Frumoase, la clasa pictorului Corneliu Baba, fiind profesor universitar la Universitatea Națională de Arte București. Discipol al preotului Constantin Galeriu (1918-2003), care i-a fost duhovnic, Sorin Dumitrescu, spune într-un interviu: "Întâlnirea cu părintele Galeriu mi-a schimbat viața"
În 1981 a fondat Gruparea 9+1, împreună cu artiștii plastici Horia Bernea, Florin Ciubotaru, Marin Gherasim, Horea Mihai, Vasile Gorduz, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Doru Covrig.
A ilustrat seria volumelor lui Nichita Stănescu: "Epica magna" (1978), "Operele imperfecte" (1979) și "Noduri și semne" (1982).
În 2013 i-a apărut o nouă carte, "Tablou cu orbi", dedicată memoriei lui Nichita Stănescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu