Eugene Delacroix - The Prisoner of Chillon - aniversare

INTERMEZZO PICTURAL CU EUGENE DELACROIX

Pe ceaşcă, în închisoare, lui Eugene Delacroix

Întemniţat poetul, bolnav şi chinuit,
Călcand pe manuscrise cu pas împleticit,
Măsoară c-o privire aprinsă de teroare
A ameţelii scară şi sufletul il doare.
îmbătătoare rasuri, vuind in puşcărie,
Prea-stranii şi absurde l'-invită la trezire;
In preajma-i Indoiala şi Frica strălucesc
Ridicol, prea hidoase, cu mersul nefiresc.
Un geniu sub tăcerea cu ziduri ticăloase,
Şi ţipete-n adancuri, şi spectre fioroase
Involburate-n roiuri, auzu-i ameţindu-l,
Biet visător, oroarea îi locuieşte gandul;
Iată-ţi emblema, Suflet, cu visurile-n ceti:
Realul te-năbuşă cu groaznicii pereţi!

de Charles-Pierre Baudelaire

----------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Eugene Delacroix
Titlul : The Prisoner of Chillon
Titlul original: The Prisoner of Chillon
Data :1834
Stilul:Romanticism
Mod de realizare:ulei pe pânză
Dimensiunea: 92.5 x 73.5 cm
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Ferdinand Victor Eugène Delacroix (26 aprilie 1798 -13 august 1863) a fost un important pictor francez din perioada aparţinând romantismului.
Când Eugène Delacroix este numit membru al Academiei de Arte Frumoase, Ingres nu-şi poate opri un strigăt : „Iată-l şi pe lup la stână!”. Este drept că, la vremea respectivă, Delacroix era considerat un pictor cu o influenţă dăunătoare si obiectul neîncetatelor atacuri ale criticilor. Reacţiile publicului sunt foarte violente, iar critica îi stigmatizează lucrările şi-l acuză de „masacrarea mascată a picturii”.În anul 1824, se poate privi la Salon tabloul Măcelul din Chios. Critica se referă la acest tablou cu răceală sau doar moderat, dar Delacroix îşi găseşte deja câţiva apărători, în timp ce tânara şcoală romantică îl ridică direct la rangul de maestru. Romanticii, eliberaţi de sub jugul convenţiilor, doresc să dea glas liber trăirilor personale. Această aspiraţie îi este proprie şi lui Delacroix, care afirmă : „Nimeni şi nimic nu mă impiedică să percep lucrurile aşa cum vreu eu”.
Prezentarea la Salon a Morţii lui Sardanapal, în anul 1827, va determina izolarea artistului vreme de şapte ani. În tot acest timp, se va vedea exclus din sălile de expoziţii.
Baudelaire descrie astfel această situaţie : „Niciodată un artist nu a fost mai atacat, mai luat în derâdere şi mai condamnat. Dar ce înseamnă pentru noi această indecizie a cercurilor elitiste, nemulţumirea câtorva saloane burgheze, respirând ură şi unde pedanteria joacă domino ? Problema este expusă în detaliu, iar dovada se află înaintea lor –evidentă, mare, strălucitoare”. Victor Hugo scrisese : „Oare fluierăturile proştilor nu reprezintă fanfare ale gloriei?”