O barcă, primăvara, pe lacul Ruoya
Plăcerea de a gândi nu are sfârşit:
Voi îndura de-acum înainte orice îmi va fi dat.
Barca mea şi cu mine, la căderea serii,
Înainte ca zefirul nopţii să treacă prin flori,
Ajungând pe lac, face rondoul către valea dinspre apus,
Unde eu privesc, dincolo de munţi, Steaua Sudului,
O ceaţă lină ridicându-se deasupra apei
Şi luna răsărind printre copaci;
Decid să îndepărtez de mine tot ce este lumesc
Şi să fiu doar un om bătrân cu undiţa lui.
Aici este Labirintul în care stau de vorbă cu pictorii. Paznicul muzeului îmi este prieten. Mă uimește chiar și prezența mea de aici. Sunt visătorul din "Imagine" și prieten cu Van Gogh. Ceasul cu cuc de la tata măsoară încă secundele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Francisco Oller - El Velorio
un poem răgușit la barul lui francisco oller pictori necunoscuți și curve îmbrăcate în alb vomită în batjocoră orașul victoria miroase a a...

-
Ca o viţă de vie Ca o viţă de vie sunt eu, care iubesc Soarele! Şi-mi voi întinde lianele pe stejarul argintiu în razele dimineţii...
-
ZIUA PETER PAUL RUBENS Fiii Ledei Doi tineri printi , nascuti de-aceeasi mama, Legatu-s-au prin dor clocotitor, ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu