Dimensiunea inimii
Sorbind cu ochii acest amurg erogenic
ce-mi pare înecat în flacarile sanguine
ale transfuziilor de plasme solare,
sarind meridianele tremuratoare ale orizontului,
tintesc cu arcul penelului un pescarus de nea
în care desigur nu voi trage niciodata.
Si iata ca întâmplator descopar
algele ce memoreaza soaptele marii
alaturi de scoica vrajita
purtând margaritarele vietii eterne
care nu se deschide în fata oricui.
Pentru cei ce i-as putea iubi în viitor
vântur nisipurile sahariene, le culeg sclipirile,
si scormonesc cu gândul prin stufarisul universului
dar raspunsul mi-l dau palmierii de-alaturi
ce-si adapa cu roua nervurile frunzelor.
Realitatea ma catapulteaza departe cu idei cu tot
într-o vasta introspectare în care
iubirea eviscerata de toate visele fierbinti colorate
redevine sanatoasa la cap si reala, nespus de reala
si-ntinsa cât inima, numai cât inima,
nicidecum infinita cât universul
precum i se paruse odata ca este
pe vremea când privea spre virtual
cu lupele false turnate din roua stelelor.
de Cristian Petru Balan
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pictor:Philip Guston
Titlul: The Young Mother
Titlul original: The Young Mother
Data: 1944
Stilul: Realism social
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Philip Guston , născut Phillip Goldstein (27 iunie 1913 - 7 iunie 1980), a fost pictor și tipograf în Scoala de la New York , o mișcare de artă care a inclus mulți expresioniști abstracti precum Jackson Pollock și Willem de Kooning . La sfârșitul anilor 1960, Guston a ajutat să conducă o tranziție de la expresionismul abstract la neo-expresionismul în pictura, abandonând așa-numita "abstracție pură" în favoarea reprezentărilor mai reprezentative, cartooniste ale diferitelor situații, simboluri și obiecte personale.
Este cunoscut de lume pentru picturile sale de desene animate de o natură existențială , lugubră, care folosea o paletă limitată și au fost create în perioada de după 1968. Mai mult, a fost lector și profesor la mai multe universități și, prin urmare, el este de asemenea considerat Cuvintele și învățăturile sale, culese în cartea lui Philip Guston: Scrieri, prelegeri și conversații colectate (Documente ale artei secolului al XX-lea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu